5:1 Adu-Ti aminte, Doamne, de ce ni s-a intamplat! Uita-Te si vezi-ne ocara!
Adu-ti aminte. Acest poem final din cartea Plangerilor este o rugaciune pentru refacere. Starile pe care el le zugraveste, sunt aparent acelea din Iuda si din poporul lui in perioada de dupa caderea Ierusalimului. Poemul acesta formeaza un contrast cu poemele din cap. 1,4 din diferite feluri: el nu este un acrostih, desi are hotarat 22 de versete, acelasi numar ca literele alfabetului ebraic; si nu este scris in metrul caracteristic al plangerii ebraice (vezi p. 544). Cu toate acestea, capitolul acesta are remarcabile calitati poetice. Fiecare verset consta din oua parti, care sunt paralele, repetitia fiind o inovatie bine cunoscuta a poeziei ebraice (vezi Vol. III, p. 23-28).
Poetul a dat de asemenea o neobisnuit de mare atentie la sunet, fapt care este remarcabil, intrucat rima si asonanta nu sunt in general caracteristice pentru poezia ebraica.
5:2 Mostenirea noastra a trecut la niste straini, casele noastre la cei din alte tari!
Strain. Vezi comentariul la cap. 1,10.
5:3 Am ramas orfani, fara tata; mamele noastre sunt ca niste vaduve.
Vaduve. Vezi comentariul la cap. 1,1. Aici e de inteles atat vaduvia figurata cat si cea literala, intrucat multi barbati au murit in lupte, in timp ce fara indoiala multi dintre ceilalti au fost luati in captivitate, dar sotiile si copiii lor fusesera lasati inapoi.
5:4 Apa noastra o bem pe bani, si lemnele noastre trebuie sa le platim.
Apa. Chiar si cele mai obisnuite necesitati ale vietii acum puteau fi capatate numai pe bani.
5:5 Prigonitorii ne urmaresc cu indarjire, si cand obosim, nu ne dau odihna.
Prigonitorii ne urmaresc cu indarjire. Literal, expresia aceasta spune: ,,pe grumazii nostri ne fugaresc”. Intelesul ar putea fi ca ei erau urmariti cu aprindere. Unii considera ca ar fi mai de dorit sensul cu referire la cruzimea sclaviei, la care erau supusi cu forta: ,,suntem manati de grumazii nostri”. In inscriptiile egiptene prizonierii sunt aratati legati laolalta de gat.
5:6 Am intins mana spre Egipt, spre Asiria, ca sa ne saturam de paine.
Am intins mana. Adica, ,,ne-am supus la” (vezi Ezra 10,19; Ieremia 50,15; Ezechiel 17,18). Egipt. Si Iuda fusese anterior sub dominatia egipteana in cursul primei parti a domniei lui Ioiachim (vezi p. 347). Asiria. Vezi comentariul la Ezra 6,22.
5:7 Parintii nostri, care au pacatuit, nu mai sunt, iar noi le purtam pacatele.
Parintii nostri. Vezi 2Regi 21,11-15; 23,26.27.
5:8 Robii ne stapanesc, si nimeni nu ne izbaveste din mainile lor.
Robii. Sau ,,Slujitorii”. In intrebuintarea din Vechiul Testament, termenul acesta, cand era aplicat la slujbasi ai carmuirii, nu arata neaparat o pozitie de mai mica insemnatate in viata, ci putea sa se refere inclusiv la slujbasi de rang inalt (vezi comentariul la Neemia 2,10).
5:9 Ne cautam painea cu primejdia vietii noastre, caci ne ameninta sabia in pustie.
Sabia in pustie. Aceasta expresie unica probabil se refera la pradatorii desertului, care jefuiau pe oameni cand isi cautau hrana in tara lor goala si lipsita de aparare.
5:10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.
Ne arde pielea ca un cuptor. Sau ,,Pielea noastra era neagra ca un cuptor”. Literal, ,,se incingea”. O imagine vie reprezentand febra care era produsa de foametea teribila a asediului final al Ierusalimului (vezi cap. 2,20; 4,10).
5:11 Au necinstit pe femei in Sion, pe fecioare in cetatile lui Iuda.
Verset ce nu a fost comentat.
5:12 Mai marii nostri au fost spanzurati de mainile lor; Batranilor nu le-a dat nici o cinste.
Spanzurati de mainile lor. O metoda obisnuita de tortura in toate timpurile.
5:13 Tinerii au fost pusi sa rasneasca, si copiii cadeau sub poverile de lemn.
Cadeau sub poveri. Copilasii erau fortati sa poarte poveri excesiv de grele de lemne. Macinarea cerealelor si caratul lemnelor erau socotite ca sarcini ale slugilor (vezi Judecatori 16,21; vezi comentariul la Iosua 9,21).
5:14 Batranii nu se mai duc la poarta, si tinerii au incetat sa mai cante.
Poarta. Vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29; Plangeri 1,4.
5:15 S-a dus bucuria din inimile noastre, si jalea a luat locul jocurilor noastre.
Jocurile. Jocurile erau considerate de evrei ca o deosebita exprimare a bucuriei si a laudei (Psalmi 30,11; 149,3; 150,4; Ieremia 31,4.13; vezi comentariul la 2Samuel 6,14).
5:16 A cazut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, caci am pacatuit!
Cununa. Caderea suveranitatii nationale devine simbolica pentru tot ceea ce Iuda pierduse o data cu ea.
5:17 Daca ne doare inima, daca ni s-au intunecat ochii,
Intunecat. Fie literal, din cauza plansului peste masura de mare, fie in sens figurat, din cauza scenelor inspaimantatoare, pe care ei le vedeau (vezi comentariul la cap. 3,51).
5:18 este din pricina ca muntele Sionului este pustiit, din pricina ca se plimba sacalii prin el.
Muntele Sionului. Adica, Ierusalimul (vezi comentariul la Psalmi 48,1.2). Muntele Sionului era indeosebi considerat ca locas al lui Iehova (vezi Psalmi 74,2; 76,2), dar acum prezenta Domnului se departase.
Sacalii. Ebr. shu‘alim. Folosit si cu privire la vulpi (vezi comentariul la Judecatori 15,4). Prezenta vulpilor, si indeosebi a sacalilor, scoate in evidenta pustietate si salbaticimea locului care candva fusese inima cetatii celei mari. Evident cadrul acestui poem reflecta o stare la ceva vreme dupa nimicirea cetatii.
5:19 Dar Tu, Doamne, imparatesti pe vecie; scaunul Tau de domnie dainuieste din neam in neam!
Imparatesti. Indiferent ce s-ar putea intampla omului, Dumnezeu este de-a pururi deasupra omului, deoarece fagaduintele Lui sunt sigure. Pe vecie. Ebr. le‘olam (vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27).
5:20 Pentru ce sa ne uiti pe vecie, si sa ne parasesti pentru multa vreme?
Pe vecie. Ebr. lanesach (vezi comentariul la 1Samuel 15,29).
5:21 Intoarce-ne la Tine, Doamne, si ne vom intoarce! Da-ne iarasi zile ca cele de odinioara!
Intoarce-ne. Literal, ,,adu-ne inapoi”, ,,fa sa ne intoarcem”, de unde ,,refa-ne”. Aceasta este totusi mult mai mult decat o rugaciune de scapare din robie. Ieremia de repetate ori a folosit acelasi fel de vorbire si pentru restaurarea pamanteasca, si pentru cea spirituala (Ieremia 3,1.12; 31,16-21). Aici este scos in evidenta aptul ca numai Dumnezeu poate sa repuna in favoarea divina pe pacatosul pierdut, numai El poate sa acorde harul, care face cu putinta ca un pacatos sa se pocaiasca, sa se ,,intoarca” la El (vezi Fapte 5,31; Romani 2,4).
5:22 Sa ne fi lepadat Tu de tot oare, si sa Te fi maniat Tu pe noi peste masura de mult?
Lepadat de tot? Vorbirea ebraica poate fi tradusa aici si ca o intrebare plangatoare: ,,Dar ne-ai lepadat Tu de tot?” Iehova nu l-a lepadat de tot pe Iuda. Fagaduintele de restaurare pe care insusi Ieremia le-a proclamat sunt in mare numar (Ieremia 16,13-15; 27,21.22; 30,5-24; 33,7-9; Plangeri 3,22.31.32).
Comentariile lui Ellen G. White 1-3,7,8,17,19-21 PK 463