5:1 Adu-Ti aminte, Doamne, de ce ni s-a intamplat! Uita-Te si vezi-ne ocara!
Adu-ti aminte. Acest poem final din cartea Plangerilor este o rugaciune pentru refacere. Starile pe care el le zugraveste, sunt aparent acelea din Iuda si din poporul lui in perioada de dupa caderea Ierusalimului. Poemul acesta formeaza un contrast cu poemele din cap. 1,4 din diferite feluri: el nu este un acrostih, desi are hotarat 22 de versete, acelasi numar ca literele alfabetului ebraic; si nu este scris in metrul caracteristic al plangerii ebraice (vezi p. 544). Cu toate acestea, capitolul acesta are remarcabile calitati poetice. Fiecare verset consta din oua parti, care sunt paralele, repetitia fiind o inovatie bine cunoscuta a poeziei ebraice (vezi Vol. III, p. 23-28).
Poetul a dat de asemenea o neobisnuit de mare atentie la sunet, fapt care este remarcabil, intrucat rima si asonanta nu sunt in general caracteristice pentru poezia ebraica.