2:5 Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plang); si au adus jertfe Domnului acolo.
Bochim. Vezi cele despre v. 1. Aspra mustrare administrata de sol a facut ca poporul sa izbucneasca in plans. Acesta era un plans de rusine, si numai partial de pocainta. Numele a slujit de aici inainte pentru a aduce aminte de lacrimile de dezamagire si dizgratie. Locul si incidentele in legatura cu el ne aduc aminte de modernul zid al plangerii din Ierusalim. Ca si evreii din experienta de la Bochim, si astazi multi se induioseaza in urma unei predici de pocainta, numai pentru a se impietri iarasi, inainte de a putea fi topiti intr-un tipar nou.
Este vrednic de luat in seama cat de repede a fost miscat acest popor gresit de predica trimisului. Cuvantul lui Dumnezeu are putere sa miste si sa converteasca pe oameni si cineva care este miscat in felul acesta poate sa planga, pe drept, din cauza lipsurilor si greselilor lui din trecut. ,,Ferice de cei ce plang, ca ei vor fi mangaiati” (Matei 5:4). Cu toate acestea, in loc sa numeasca locul astfel, incat sa puna accentul principal pe simtamintele si demonstratiile lor de intristare, ar fi fost mult mai bine daca el ar fi putut sa fie numit ,,Pocainta”. Experienta aceasta de la urma este aceea pe care o doreste Dumnezeu. Asteptarea aceasta este bine exprimata in cuvintele lui Pavel: ,,Intr-adevar, cand intristarea aceasta a voastra este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata” (2 Corinteni 7:10). Prea adesea religia este o experienta a sentimentului si emotiei, mai de graba decat a credintei si a ascultarii.