2:19 Dar, dupa moartea judecatorului, se stricau din nou, mai mult decat parintii lor, ducandu-se dupa alti dumnezei, ca sa le slujeasca si sa se inchine inaintea lor, si staruiau in aceasta purtare si impietrire.
Se stricau din nou. Adica, se intorceau la apostaziile lor de mai inainte. Ei au parasit inchinarea lui Dumnezeu, si s-au intors la cultul zeitatilor pagane si a practicarii idolatriei stricacioase. In cadrul acestor imprejurari prezinta scriitorul cartii Judecatorilor teza sa, si anume ca Dumnezeu a ingaduit ca necazul sa vina ca rezultat al pacatului pentru a trezi pe poporul Sau sa vada raul umblarilor lor rele. Aceste necazuri au dat nastere la o forma de intristare si pocainta. Apoi Domnul a ridicat un eliberator. In timpul ragazului, El s-a ingrijit de o punere la proba a sinceritatii pocaintei lui Israel. Dupa moartea judecatorului poporul nerecunoscator recadea curand in vechile lor umblari. Acesta este punctul de vedere care face din cartea Judecatorilor mai mult decat o simpla istorie. Ea este o filozofie a istoriei. Autorul nu este interesat numai in simpla narare a celor ce s-au intamplat dupa asezarea in Canaan. El este mai mult un predicator decat un istoric. El doreste ca cititorul sa vada pentru ce s-au intamplat aceste lucruri. El spune ca perioada de dupa intrarea in Canaan a fost nestabila, si in principal, dezastruoasa pentru evrei. Pentru un timp ei aveau sa fie liberi; apoi din nou aveau sa fie in robie sau sufereau invazii. Pentru ce se intampla aceasta? Din cauza ca poporul a parasit pe Dumnezeu, iar El, intr-un efort de a-i aduce inapoi, a ingaduit sa vina nenorocirea. Cu alte cuvinte, autorul ne spune ca mana lui Dumnezeu facea istoria, spre a realiza scopul dorit de El.
Autorul Judecatorilor a fost unul dintre primii istorici adevarati. El a cautat sa raporteze generatiilor viitoare sensul evenimentelor.
Mai mult decat parintii lor. Una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale pacatului este felul in care se dezvolta cu repeziciune. Ingaduie-i un mic inceput, si curand el inabuse capacitatea de a rezista, contra lui, si cuprinde intreaga viata.
Staruiau. Propozitia inseamna in mod literal, ,,ei n-au lasat sa cada nimic din faptele lor". Ei nu erau dispusi sa inlature nici unul dintre obiceiurile si practicile lor rele. Inimile lor nu erau schimbate cu adevarat. Daca ei ar fi primit intr-adevar un spirit nou, ei ar fi fortat aceste obiceiuri vechi sa se desfaca intocmai cum seva care se ridica intr-un pom forteaza frunzele moarte sa se desprinda.