11:27 Eu nu te-am suparat deloc, si rau te-ai purtat cu mine, facandu-mi razboi. Domnul sa judece lucrul acesta. El sa fie astazi judecator intre fiii lui Israel si fiii lui Amon.
Sa fie astazi judecator. Iefta incheie argumentarea lui cu un apel catre Dumnezeu ca sa aprobe dreptatea cauzei lui. Era o deosebire intre conceptia evreilor despre Dumnezeul lor si aceea a paganilor despre ai lor. Evreii credeau ca Dumnezeul lor era drept si moral. In recunoasterea caracterului moral care era recunoscut in Dumnezeul lor, se afla unul dintre punctele de superioritate a credintei lor fata de aceea a vecinilor lor pagani. Iefta afirma ca, daca amonitii doresc sa decida cauza prin forta armelor, el este gata sa se increada in Dumnezeu spre a decide in mod just a carui cauza este dreapta, si apoi sa dea acelei parti biruinta.
Versetele scot in evidenta diplomatia sincera, cinstita, ferma, si totusi impaciuitoare a lui Iefta. El sustinea drepturile lui Israel pe trei temeiuri: (1) dreptul cuceririi directe, nu de la amoniti, ci de la amoriti (vers. 15-20); (2) hotararea lui Dumnezeu (vers. 21-24) pe care el o sustinea in mod diplomatic, sugerand ca nici macar zeitatea lor nu contestase biruinta asupra lui Sihon; (3) posesiunea nediscutata a tarii pentru o lunga perioada (vers 25, 26). Apoi el incheie cu un apel catre Dumnezeu sa aprobe dreptatea cauzei lui.