23:14 Iata ca astazi eu ma duc pe calea pe care merge tot ce este pamantesc. Recunoasteti dar din toata inima voastra si din tot sufletul vostru, ca nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastra de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a ramas neimplinit; toate vi s-au implinit, nici unul n-a ramas neimplinit.
Pe calea pe care merge tot ce este pamantesc. Mai degraba, ,,pe calea tuturor de pe pamant”. Iosua sta in fata acestui inevitabil sfarsit al caii cu calm si incredere. El nu este un sfarsit ciudat, pentru ca toti oamenii din trecut, in afara de Enoh si Ilie, au ajuns la aceasta destinatie. Singura exceptie in viitor vor fi acei care vor fi schimbati la venirea lui Isus (1 Corinteni 15:51-54). Iosua murea pe deplin multumit de Dumnezeu si de ceea ce facuse Dumnezeu. El murea cu interes spiritual pentru cei care ramaneau, iar marinimia caracterului sau consta in faptul ca el insusi a fost asa de mult ascuns in spatele maretiei faptelor lui eroice, si Dumnezeul care l-a condus in ele. Marea lui intrebare era, ,,Ce vor crede ei despre Dumnezeul meu dupa plecarea mea? Ei il cunosc acum pe El, dar isi vor mai aduce aminte?”