20:1 Domnul a vorbit lui Iosua, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
20:2 Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le: Hotarati-va cum v-am poruncit prin Moise, cetati de scapare,
Cetati de scapare. Cuvantul ,,refugiu” vine de la ebraicul galat, care inseamna ,,a contracta”, ,,a trage”, ,,a lua inauntru”, ,,a primi”. De aici ideea de ,,azil” sau ,,refugiu”. Cuvantul ebraic are articolul inainte de ,,refugiu”, ca si Septuaginta si Siriaca, facand mai hotarata afirmatia cu referire la ceea ce spusese Dumnezeu mai inainte. Legea cetatilor de scapare este redata in mod cuprinzator in Numeri 35 si Deuteronom 19. Sfintenia vietii omenesti este unul din marile principii ale religiei crestine, ceea ce nu este, de obicei, recunoscut in conceptiile pagane si ateiste. Foarte de timpuriu Dumnezeu a cautat sa imprime asupra poporului Sau ca a pune capat vietii unui om in orice imprejurari, este o chestiune serioasa. Seriozitatea consta in faptul ca omul a fost facut dupa chipul divin si astfel era inrudit cu Dumnezeu. Dupa potop, Dumnezeu a declarat in mod accentuat ,,Daca varsa cineva sangele omului si sangele lui sa fie varsat de om; caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui” (Geneza 9,6; vezi si Exod 21,12.14). Dumnezeu fagaduise un loc unde ucigasul fara voie al unui om sa poata fugi (Exod 21,13), dar pentru un criminal n-a fost luata o astfel de prevedere. Dumnezeu a cautat sa reglementeze vechiul obicei de razbunare privata, prin care pedepsirea criminalului se transmitea asupra rudei celei mai apropiate sau asupra urmatorului mostenitor al celui care fusese asasinat. Israel se afla singur intre neamuri care sa pretuiasca valoarea atribuita vietii omenesti, si acum, Dumnezeu ii invata mai departe cu privire la dreptate cat si cu privire la indurarea lui Dumnezeu. Dumnezeu conduce pe oameni numai asa de repede cat sunt ei in stare sa inteleaga adevarul divin. Acest principiu este caracteristic legislatiei ebraice data de Dumnezeu prin Moise. Ea s-a adaptat situatiei oamenilor, dar totdeauna a tins spre o desavarsire pe care poporul na fost la inceput capabil s-o inteleaga. In felul acesta, poligamia, divortul liber, sclavia au fost tolerate pentru un timp, si au fost decretate legi care sa reglementeze aceste practici; desi practicile acestea n-au fost nici oranduite, nici aprobate de Dumnezeu.
In mintea evreului era adanc inradacinat simtamantul ca ruda cea mai apropiata era pazitorul vietii fratelui ei, si din aceasta cauza ea era tinuta sa razbune moartea lui. In loc sa se opuna acestui simtamant, sau sa caute sa-l dezradacineze, Dumnezeu a pus acest simtamant sub infranare temporara, care avea sa-l impiedice de a comite nedreptate mare acolo unde in realitate nu fusese comisa nici o crima.
Cum v-am poruncit. Spus prin Moise si scris de el, astfel ca Iosua a putut avea acces la informatie (Exod 21,13; Numeri 35,9-34; Deuteronom 19,1-13). Astfel Pentateuhul exista probabil cam in aceeasi forma in care este astazi cand a fost scrisa cartea lui Iosua.
20:3 unde sa poata fugi ucigasul care va omori pe cineva fara voie, fara sa aiba vreun gand sa-l omoare; ele sa va fie un loc de scapare impotriva razbunatorului sangelui.
Fara voie, fara sa aiba de gand. In mod literal, ,,din greseala nestiind”. Numeri 35,22-25 si Deuteronom 19,4.5, procura ilustrarea a ceea ce se intelege aici. Termenii acestia sunt in general pentru fapte nepremeditate care au ca rezultat moartea unei persoane.
Criminalul cu voie, chiar daca avea sa caute ocrotire in una din aceste cetati, dupa cercetare, el trebuia sa fie imediat pedepsit. Dumnezeu declarase ca unii ca acestia trebuia luati chiar de la altarul Lui, ca sa poata fi executati (Exod 21,14).
Razbunatorul sangelui. In trad. KJV ori de cate ori cuvantul acesta go’el, ,,razbunator”, apare in forma lui de participiu, ca si aici, impreuna cu cuvantul ,,sange”, el este tradus ,,razbunator”, dar in toate celelalte cazuri el este tradus ,,rascumparator”, ,,consangean”, ,,ruda apropiata”, ,,cea mai apropiata ruda”, ,,rubedenie”. Acest cuvant se intalneste in texte ca Iov 19,25; Isaia 47,4; 48,17; 54,5 cu privire la Domnul. Pentru mintea evreului, o astfel de indicare a lui Dumnezeu avea sa atraga atentia la lucrarea rudei in dreptul ei de rascumparare (vezi cele despre Numeri 35:12). In ce masura trebuie sa fie aplicata metafora la Hristos, nu este lamurit. Cetatile de scapare insele au fost un simbol al refugiului pus la indemana de Hristos (PP 516).
20:4 Ucigasul sa fuga intr-una din aceste cetati, sa se opreasca la intrarea portii cetatii, si sa spuna intamplarea lui batranilor cetatii aceleia; ei sa-l primeasca la ei in cetate, si sa-i dea o locuinta, ca sa locuiasca impreuna cu ei.
Sa fuga. Ucigasul trebuia sa fuga in graba mare. Toate prevederile posibile au fost facute ca el sa nu fie intarziat in fuga lui. Drumurile care duceau la aceste cetati erau tinute tot timpul in stare buna. Oriunde era cruce de drumuri trebuiau puse semne aratand in spre cetatea de scapare. Daca razbunatorul sangelui il ajungea din urma, razbunatorul era liber sa ia viata ucigasului. Raspunderea de a ajunge la timp in cetatea de scapare cadea asupra fugarului. Nici una din aceste cetati nu era mai departe decat o jumatate de zi de drum fata de oricare parte a tarii (vezi PP 515-517).
Vechiul plan cu privire la cetatile de scapare prezinta uimitoare ilustratii in viata crestina. Pacatosul trebuie sa fuga la adapostul lui Hristos (Evrei 6:18) fara intarziere. Acei care cunosc calea trebuie sa puna indicatoare de-a lungul caii. O mare raspundere zace asupra acestor calauze, iar nepasarea ar putea da nastere la un semn care indica directia ce gresita inducand in eroare pe pacatosul care alearga.
Portii cetatii. Era obiceiul pentru judecatori, sau batranii cetatii sa stea la intrarea portii pentru a face tranzactia tuturor afacerilor legale (vezi Rut 4,1; 2 Samuel 15,2).
Sa-l primeasca la ei in cetate. In mod literal, ,,sa-l adune in cetate”. Auzind povestea fugarului si fiind satisfacuti ca, cel putin cazul lui cerea o judecata dreapta, actul urmator aveau sa-l aduca la indeplinire batranii, acela de a-l lua sub ocrotirea lor. Mai tarziu avea sa aiba loc o noua cercetare dupa care avea sa se hotarasca in cazul lui.
20:5 Daca razbunatorul sangelui il va urmari, ei sa nu dea pe ucigas in mainile lui; caci fara sa vrea a omorat pe aproapele lui, si fara sa-i fi fost vrajmas mai inainte.
Verset ce nu a fost comentat.
20:6 El sa ramana in cetatea aceasta pana se va infatisa inaintea adunarii ca sa fie judecat, pana la moartea marelui preot care va fi atunci in slujba. Atunci, ucigasul sa se intoarca si sa intre iarasi in cetatea si in casa lui, in cetatea de unde fugise.
Adunarii. Probabil adunarea, mai degraba, adunarea cetatii lui decat aceea a cetatii de scapare (vezi Numeri 35,24.25; Deuteronom 19,12). Daca era gasit vinovat, ucigasul era predat razbunatorului sangelui; dar daca era gasit nevinovat de ucidere cu voia, adunarea avea sa-l restituie cetatii de scapare, unde va ramane pana la moartea marelui preot.
Moartea marelui preot. Dupa cum slujbele pentru pacat se concentrau in sanctuar si preot, probabil ca tot asa, durata exilului fugarului era dependenta de circumstante in legatura cu serviciul ceremonial. Era necesar sa se aiba un eveniment de deosebire spre a marca terminarea cazului astfel ca razbunatorul sa poata sti, fara dubiu, cand a incetat dreptul lui legal de razbunare.
20:7 Ei au pus deoparte Chedesul, in Galileia, in muntele lui Neftali; Sihemul in muntele lui Efraim; si Chiriat-Arba, sau Hebronul, in muntele lui Iuda.
Ei au pus deoparte. In mod literal, ,,ei au sfintit”, adica, au pus deoparte aceste cetati pentru folosire sacra. Toate acestea erau cetati ale levitilor, in care locuiau acesti slujitori ai lui Dumnezeu, deoarece ei indeplineau slujba Domnului cu randul. Aceste imprejurari ofereau fugarului ocazia de a studia si comunica cu levitii care erau instruiti in lucrurile lui Dumnezeu. De aceea, locul de scapare putea deveni in acelasi timp un adevarat izvor de binecuvantare pentru ucigas, cand preotii si levitii l-au invatat calea lui Iehova (vezi Deuteronom 17,8-13; 21,5; 33:9.10).
Cetatile de scapare erau toate la nivelul campiei sau pe vai, in regiuni bine cunoscute. Ele erau la distanta potrivita unele de altele spre folosul tuturor semintiilor. Trei erau la vest de Iordan, iar trei la est, una la nord Chedes-Golan, una in partea centrala Sihem-Ramot, iar una in sud, Hebron-Beter. Un barbat nelinistit care fugea sa-si scape viata trebuia sa aiba toate avantajele. El nu trebuia sa aiba de urcat un munte obositor in ultima parte a fugii lui, cand putea sa fie aproape extenuat. Drumurile care duceau la aceste centre trebuia sa fie bune, si cetatile bine cunoscute. Mamele din Israel poate ca au invatat pe dinafara pe micii lor copii numele acestor cetati, astfel incat in anii care urmau, daca era necesar pentru acesti copii sa fuga, ei aveau sa stie exact incotro sa mearga.
In aceasta se afla o invatatura pentru noi. Astazi exista un loc de refugiu pentru pacatosii vinovati. Acel adapost este Isus. Calea este intotdeauna libera, pe tot parcursul drumului sunt indicatoare, si accesul la cetate este usor. ,,Domnul este aproape de cei cu inima franta (Psalmul 34:18; compara cu Psalmul 85:9; 145:18). Noi trebuie sa continuam a ramane in acest adapost pana va trece mania.
Chedesul. Cuvantul acesta vine din grecescul gadash, ,,a fi sfant”, care in forma lui restransa inseamna ,,a sfinti”. De la aceasta este derivat si substantivul godesh care inseamna ,,sfintenie”. Cat despre pozitia acestei cetati, vezi cele despre cap. 19,37, La vreo 8 km nord-vest de lacul Hule din Galileea.
Sihemul. Evreiste Shechem, de la shacam, ,,a se ivi devreme”, ,,a porni devreme”, de unde ,,a incarca animalele de povara”. De aici este derivat substantivul shechem, ,,umarul” din cauza usurintei de a duce poverile. De la sensul acesta ideal el are sensul metaforic de ,,stapanire”. Stapanirea va fi pe umerii lui (Shechem) (Isaia 9,6). Sihemul a fost in semintia lui Efraim intre cei doi munti: Ebal si Garizim. Pozitia lui este astazi cunoscuta ca Tell Balatah.
Hebron. Numele vine de la verbul chabar, care inseamna ,,a uni”, ,,a asocia”, ,,a unifica”. De aici chebron care inseamna ,,tovarasie”. Pentru pozitia lui la vest de Marea Moarta si sud-vest de Betleem, vezi cele despre cap. 14,15.
20:8 Si de cealalta parte a Iordanului, la rasaritul Ierihonului, a ales Beterul, in pustie, in campie, in semintia lui Ruben; Ramot in Galaad, in semintia lui Gad; si Golan, in Basan, in semintia lui Manase.
Beterul. Numele acesta este derivat din verbul basar, ,,a restrange”, ,,a imprejmui”, deci, ,,a fortifica”. Numele indica, ,,un loc intarit”, adica o ,,fortareata”. Pozitia exacta a Beterului nu este definitiv cunoscuta. Unii au identificat-o cu modernul Umm el Awamid, nord de Heobon.
Ramot. De la ra’am, ,,a fi inalt sau inaltat”. Ra’mat este substantivul plural care inseamna ,,inaltimi”, in mod figurat insemnand ,,sublim sau lucruri inaccesibile”. Pentru pozitia probabila vezi cele despre cap. 13,26.
Golan. De la galah ,,a fi gol” (neimbracat n.tr.). Pozitia ei este socotita a fi ceva la rasarit de Marea Ghenezaret (Galileii).
20:9 Acestea au fost cetatile hotarate pentru toti copiii lui Israel si pentru strainul care locuieste in mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fara voie sa poata fugi in ele, si sa nu moara ucis de mana razbunatorului sangelui, inainte de a se infatisa inaintea adunarii.
Pentru strainul. Dumnezeu a luat masuri pentru strain ca sa se impartaseasca de binefacerile spirituale ale lui Israel. Cand israelitii au iesit din Egipt, a fost ingaduit sa-i insoteasca o multime amestecata. Cand gabaonitii au cautat pace, Israelul a facut pace cu ei. Cand Rahav si-a exprimat credinta ei, Dumnezeu a primit-o. Asa a fost in decursul tuturor veacurilor. Dumnezeu nu tine seama de persoane. Pe toti cei care vin la El, cu nici un chip nu-i va da afara (Ioan 6,37). Exista o poarta deschisa pentru toti cei care vor sa vina in smerenie si pocainta.
E.G.WHITE COMENTEAZA
1-9 PP 515-517