20:4 Ucigasul sa fuga intr-una din aceste cetati, sa se opreasca la intrarea portii cetatii, si sa spuna intamplarea lui batranilor cetatii aceleia; ei sa-l primeasca la ei in cetate, si sa-i dea o locuinta, ca sa locuiasca impreuna cu ei.
Sa fuga. Ucigasul trebuia sa fuga in graba mare. Toate prevederile posibile au fost facute ca el sa nu fie intarziat in fuga lui. Drumurile care duceau la aceste cetati erau tinute tot timpul in stare buna. Oriunde era cruce de drumuri trebuiau puse semne aratand in spre cetatea de scapare. Daca razbunatorul sangelui il ajungea din urma, razbunatorul era liber sa ia viata ucigasului. Raspunderea de a ajunge la timp in cetatea de scapare cadea asupra fugarului. Nici una din aceste cetati nu era mai departe decat o jumatate de zi de drum fata de oricare parte a tarii (vezi PP 515-517).
Vechiul plan cu privire la cetatile de scapare prezinta uimitoare ilustratii in viata crestina. Pacatosul trebuie sa fuga la adapostul lui Hristos (Evrei 6:18) fara intarziere. Acei care cunosc calea trebuie sa puna indicatoare de-a lungul caii. O mare raspundere zace asupra acestor calauze, iar nepasarea ar putea da nastere la un semn care indica directia ce gresita inducand in eroare pe pacatosul care alearga.
Portii cetatii. Era obiceiul pentru judecatori, sau batranii cetatii sa stea la intrarea portii pentru a face tranzactia tuturor afacerilor legale (vezi Rut 4,1; 2 Samuel 15,2).
Sa-l primeasca la ei in cetate. In mod literal, ,,sa-l adune in cetate”. Auzind povestea fugarului si fiind satisfacuti ca, cel putin cazul lui cerea o judecata dreapta, actul urmator aveau sa-l aduca la indeplinire batranii, acela de a-l lua sub ocrotirea lor. Mai tarziu avea sa aiba loc o noua cercetare dupa care avea sa se hotarasca in cazul lui.