16:1 Partea cazuta la sorti fiilor lui Iosif se intindea de la Iordan, langa Ierihon, spre apele Ierihonului, la rasarit. Hotarul urma pustia care se ridica de la Ierihon la Betel prin munte.
Fiilor lui Iosif. Ordinea prioritatii intre semintiile lui Israel a facut ca Iuda sa fie primul si fiii lui Iosif pe locul al doilea. Aceste pozitii relative sunt sugerate in 1 Cronici 5,2: ,,Iuda a fost in adevar puternic printre fratii sai, si din el a iesit un domnitor; dar dreptul de intai nascut a fost a lui Iosif”. Prin urmare, in impartirea tarii Canaanului sub Iosua, au fost trei etape succesive: prima, asezarea semintiei lui Iuda in locurile intarite ale Palestinei de Sud; a doua, stabilirea lui Efraim si Manase in centrul tarii si in unele pozitii puternice in spre nord; a treia, asezarea restului semintiilor, asa fel ca sa umple golurile ramase intre Iuda si Iosif, si de asemenea pentru a-i aseza in limitele extreme ale teritoriului lor, ca sa fie, sa zicem asa, sub umbra aripilor lor. Facand descrierea teritoriului lui Iosif, naratorul nu intra in asa de multe amanunte cum a facut cu celelalte hotare ale lui Iuda, astfel ca trasarea hotarului este dificila. Nu avem nici lista cetatilor date, asa ca in cazul lui Iuda. Motivul este necunoscut. Unii au sugerat ca Iosua, fiind din semintia lui Iosif, a fost lasat sa imparta teritoriul semintiei lui, si astfel micile detalii n-au fost aduse in sfat. De aceea, descrierea hotarului si cetatile n-au fost trecute in raport. O alta particularitate in naratiune este amestecarea semintiei lui Efraim cu semintia lui Manase prin stapanirea de catre Efraim a unor cetati de-ale lui Manase. Acesta pare sa fi fost un aranjament pasnic.
Se intindea de la Iordan. In mod literal, ,,iesea de la Iordan”. Unii au vazut in cuvantul (engl.) ,,fell”, ,,cazut” o referire la tragerea sortului din urna, dar aceasta interpretare cu greu poate fi justificata, deoarece textul ebraic arata clar ca scriitorul descrie numai inceputul hotarului fiilor lui Iosif. Plecand de la Iordan direct vizavi de Ierihon, hotarul sudic se intindea ,,spre apele Ierihonului” – ,,Izvorul Sultanului” – locul minunii lui Elisei, care l-a trecut pe tarmul de rasarit. De aici hotarul continua spre est, lasand cetatea Ierihon spre sud.
Pustia. Textul ebraic nu are prepozitie inaintea cuvantului ,,pustie”, ci este necesar sa i se adauge una. Probabil ca ,,pe drumul...” ar exprima mai bine gandul scriitorului. Regiunea avuta in vedere aici este ceea ce in cap. 18:12 este numita pustia Bet-Aven. Din cap. 7,2, Bet-Aven apare ca fiind la rasarit de Betel.
Prin munte. Prepozitia ebraica be, tradusa aici ,,prin” are mai degraba ideea de ,,la” sau ,,in apropiere de”. Se are in vedere regiunea muntoasa din jurul Betelului. Dupa ce a trecut de Ierihon pe la rasarit si nord, hotarul se intindea pe drumul pustiei Bet-Aven (vezi cap.18,12) si urca prin una din trecatori, fie prin Wadi Harit, fie prin Wadi Suweinit, si urca in muntii din jurul Betelului.
16:2 Mergea mai departe de la Betel la Luz, si trecea spre hotarul Architilor prin Atarot.
De la Betel la Luz. Betel, in mod literal, inseamna ,,casa lui Dumnezeu”, si a fost numita asa pentru ca acolo a primit Iacob vedenia divina raportata in Geneza 28. Din Geneza 28,19, rezulta ca pozitia era in apropierea cetatii Luz, dar era aparte de cetatea insasi, fiind in pamanturile invecinate, unde Iacob a stat culcat toata noaptea. Cele doua cetati fiind aproape una de alta, probabil ca, mai tarziu, cele doua localitati au fost privite in general ca o singura cetate (vezi Iosua 18,13; Judecatori 1,23).
Hotarul architilor. In mod literal, ,,hotarul architilor”. (In engl. ,,hotarele lui Archi”). Husai, prietenul lui David era un archit (2 Samuel 15,32), dar putin se mai cunoaste cu privire la tribul lui sau locul lor de domiciliu.
Atarot. Exista o mare nesiguranta in legatura cu pozitia acestei cetati, dar se crede a fi identica cu satul modern Chirbet Attarus care se afla cam la 4 mile nord de Gofna (numita si Zifnah) aproape de drumul care duce de la Ierusalim la Nablus.
16:3 Apoi se pogora la apus spre hotarul Iafletitilor, pana la hotarul Bet-Horonului de jos si pana la Ghezer, iesind la mare.
Hotarul iafletitilor. Putin se cunoaste despre clanul lui Iafleti, deoarece nu mai exista decat o singura referire (1 Cronici 7,32.33) la un om cu acest nume. Conform cu aceasta referire, Iaflet a fost stranepotul lui Aser, si este posibil ca aceasta familie din semintia lui Aser s-a asezat de timpuriu in aceasta parte a teritoriului lui Efraim si a ramas acolo. Apoi, de la Betel, hotarul mergea spre directia nord-vestica in spre Atarot, si apoi mai departe in jos spre sud-vest, atingand hotarul iafletitilor pana la hotarul Bet-Horonului de jos.
Bet-Horon. Bet-Horonul de jos era cam la 500 picioare mai jos de Bet-Horonul de sus, si totusi nu era decat la 1 1/3 mile departare. Aceste cetati strategice controlau trecatoarea care duce de la campia Aialonului la Ierusalim. Astazi, Bet-Horonul de jos este cunoscut sub numele de Beit Ur et-Tahta (vezi despre cap. 10,10).
Ghezer. Vezi cele despre cap. 10,33.
16:4 Acolo si-au primit mostenirea fiii lui Iosif: Manase si Efraim.
Verset ce nu a fost comentat.
16:5 Iata hotarele fiilor lui Efraim, dupa familiile lor. Hotarul mostenirii lor era, la rasarit, Atarot-Adar pana la Bet-Horonul de sus.
Atarot-Adar. Amintirea acestei cetati la rasarit nu este usor de inteles. Totusi, daca acest Atarot-Adar este acelasi cu Atarotul din v. 2, ceea ce se pare ca ar trebui sa fie, atunci hotarul de la Atarot (vezi cele despre v. 2) s-ar intinde intru totul intr-o directie sudica, in jos pana la Bet-Horon. Atunci, sectiunea aceasta ar putea fi socotita ca parte a hotarului de est al lui Efraim.
16:6 Iesea spre mare la Micmetat in partea de miazanoapte, se intorcea la rasarit pana la Taanat-Silo, si trecea inspre rasarit prin Ianoah.
Iesea spre mare. Pentru claritate, propozitia aceasta ar fi trebuit legata de propozitia finala a versetului 5. ,,Bet-Horonul de sus” este mentionat aici in locul ,,Bat-Horonului de jos” din v. 3. Dar cele doua localitati erau foarte aproape una de alta, si poate ca mentionarea separata a celor doua indica faptul ca amandoua apartineau lui Efraim. De aici hotarul iesea spre mare trecand de Ghezer, asa cum a fost deja amintit in v.3.
Micnetat. ,,La” nu este in textul original. Scriitorul a inceput sa delimiteze hotarul de nord, si propozitia nu trebuie pusa in legatura cu precedenta. Micmetat este descrisa in cap.17,7, ca fiind inainte de Sichem, probabil ceva mai la est sau sud-est.
Se intorcea la rasarit. In mod literal, ,,se intorcea spre rasarit”. Traseul se crede a fi de la Tapua (vezi v.8) nord-est de Micmetat, iar apoi spre est pana la Taanat Silo. Taanat-Silo. Se crede a fi acelasi ca si Chirbet Ta anah el-Foqa sau Ain Tana, o localitate de ruine la sud-est de modernul Nablus, care este in apropiere de vechea asezare Sichem. Spre rasarit prin Ianoah. Probabil Chirbet Yanun, acum o ruina la 8 mile sud-est de Nablus.
16:7 Din Ianoah pogora la Atarot si la Naarata, atingea Ierihonul, si mergea pana la Iordan.
Atarot. Nu Atarot din v. 2 si 5, ci o cetate necunoscuta pe hotarul de nord al lui Efraim aproape de valea Iordanului. Evident ca era in jos pe creasta vaii, pentru ca textul spune ,,Din Ianoah pogora la Atarot.” Numele inseamna ,,coroane”.
Naarata. Numita Naaran (1 Cronici 7,28). O cetate la est de Efraim, probabil la cca 2 1/2 mile la nord de Ierihon. De aici hotarul se intindea spre sud si ajungea la hotarul Ierihonului, Ierihonul insusi apartinand lui Beniamin.
16:8 Din Tapuah mergea spre apus pana la paraul Cana, si iesea la mare. Aceasta a fost mostenirea semintiei fiilor lui Efraim, dupa familiile lor.
Din Tapuah mergea spre apus. Tapuah, inseamna ,,mar”. In conformitate cu cap.17:7 Tapuah era la sud si probabil ceva mai la vest de Micmetat. Acum scriitorul incepe sa descrie mult mai amanuntit jumatatea vestica a hotarului de nord. Se crede ca Tapuah a fost cam la 8 mile sud de Sichem. De aici hotarul merge inspre vest pana la raul Cana.
Paraul Cana. Din nou, cuvantul pentru ,,rau” folosit aici este cuvantul pentru ,,torent de iarna”. El este numit Cana ,,locul trestiilor”, de la trestia si stuful cel mult al lui. Hotarul urma raul acesta pana la mare.
16:9 Fiii lui Efraim aveau si cetati deosebite in mijlocul mostenirii fiilor lui Manase, toate cu satele lor.
Cetatile deosebite. In mod literal, ,,cetatile, separarile”, adica ,,cetatile puse deoparte”. Acestea au fost cetatile puse deoparte din teritoriul lui Manase pentru fiii lui Efraim, dintre care este amintita numai Tapuah (cap. 17,8). In cap. 17,11 se afla o lista a cetatilor lui Aser si Isahar care au fost date lui Manase. In schimb Manase a ingaduit lui Efraim sa aiba unele din cetatile lui. Aceasta impartire mutuala si cedare de teritorii de la unul la altul, avea sa tinda spre a da nastere la solidaritate intre diferitele semintii, prevenind dezbinarea. Interesul semintiilor mai tari avea sa fie slujit prin completarea cuceririi teritoriului atribuit celor mai slabe. Cand ajutam pe altii ne ajutam pe noi. Coeziunea celor zece semintii, in contract cu Iuda mai tarziu, pana ce a venit ruptura, isi poate avea inceputul in felul in care a fost impartit teritoriul la inceput. Timp de sute de ani probabil ca un simtamant de gelozie si de amaraciune, contra lui Iuda, a pricinuit durere in inima celor din cetatile nordice, din cauza marimii teritoriului ei, in contrast cu al lor.
16:10 Ei n-au izgonit pe Canaanitii care locuiau in Ghezer, si Canaanitii au locuit in mijlocul lui Efraim pana in ziua de azi, dar au fost pusi sa plateasca un bir.
Ei n-au izgonit. Impotriva efraimitilor este adusa o invinuire pentru ca n-au izgonit pe canaaniti din Ghezer. In loc de a-i izgoni, au fost pusi la bir. Motivul adevarat probabil ca a fost lacomia, astfel ca efraimitii sa poata profita de slujirile lor. Cetatea si locuitorii ei n-au fost nimiciti pana pe vremea lui Solomon, cand Faraon, imparatul Egiptului, a luat Ghezerul si l-a dat fiicei lui, nevasta lui Solomon (1 Regi 9,16).
Ingaduind acestor straini sa stea in mijlocul lor, efraimitii au pus in pericol propria lor spiritualitate. Istoria de mai tarziu a acestei semintii ii arata cazand in totala idolatrie pana ce Dumnezeu a fost constrans sa declare prin profetul Sau ,,Efraim s-a lipit de idoli: lasa-l in pace!” (Osea 4:17). Soarta lui Efraim si a semintiilor asociate ar trebui sa ne slujeasca de avertizare sa nu ne injugam impreuna cu necredinciosii (2 Corinteni 6,14).
A marturisi partasie cu acei care iubesc pe Domnul, fara a incepe in mod hotarat izgonirea din viata a acelor obiceiuri care leaga pe cineva de aceasta lume, este a fi in pericol de sucombare fata de raul pe care aceste obiceiuri il vor produce sigur in viata. Un crestin nu poate astepta sa pastreze prietenia lumii, sa continue legaturile sale cu persoane cu inclinatii lumesti, ca inainte de convertire, fara sa fie influentat de ele. Singura noastra siguranta este sa izgonim din viata tot ce tinde spre rau (vezi cap. 17,18).