14:12 Da-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; caci ai auzit atunci ca acolo sunt Anachimi, si ca sunt cetati mari si intarite. Domnul va fi, poate, cu mine, si-i voi izgoni, cum a spus Domnul.
Muntele acesta. El nu se gandea numai la cetatea Hebron, care fusese luata mai inainte de Iosua, ci el a inclus, in cererea lui, toate regiunile marginase, cuprinzand pesterile si fortaretele unde se retrasese anachimii, si unde ei se aflau acum avand o forta considerabila. Putem presupune ca, in lumina accentuarii stresului pe care l-au provocat celelalte iscoade insistand asupra dificultatii cuceririi Hebronului si a regiunii din jur, Caleb a cerut teritoriul Hebronului, ca dovada a deplinei victorii a credintei sale.
Ai auzit. Probabil, asa cum s-a sugerat (vezi despre v. 6), a fost un alt tovaras de drum, si nu Iosua, cel care l-a insotit pe Caleb la Hebron. Dar Iosua avea sa auda mai tarziu din gura lui Caleb, exprimarea convingerilor lui.
Va fi, poate. Cuvantul ebraic tradus aici, ,,va fi, poate”, poate exprima speranta ca si teama, si nu trebuie luat ca exprimarea unei indoieli, cum apare in engleza. Intreaga exprimare este vorbirea unuia care tagaduieste incredere propriei lui abilitati – unul care intelege ca lupta nu este a celui puternic, nici intrecerea acelui ce alearga repede (Eclesiast 9,11). Se poate ca Hebronul sa fi fost reluat de fostii lui posesori, dupa ce Iosua il luase odata. Pe de alta parte, fara indoiala ca cererea lui Caleb se referea in principal la regiunea invecinata unde anachimii se mai tineau tare in fortaretele lor. Exemplul lui Caleb de totala dependenta de Dumnezeu, ar trebui sa ne invete sa ne asiguram de prezenta lui Dumnezeu, in toate intreprinderile noastre. Echipamentul nostru poate sa nu fie cel mai bun – s-ar putea sa nu avem o educatie superioara, dar daca Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi impotriva noastra (Romani 8,31)?