1:3 Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.
Orice loc. S-a presupus ca versetul 3 lasa sa se inteleaga usurinta cu care israelitii aveau sa cucereasca intreaga tara, asa cum a fost ilustrat prin luarea Ierihonului. Numai necredinta lor fata de Dumnezeu a fost aceea care, in unele cazuri, ca la Ai mai tarziu, a facut imposibila cucerirea sau a fost mai grea decat ar fi fost altminteri.
Talpa piciorului vostru. Era un vechi obicei de a masura cu piciorul terenul de cultivat sau de cladit. Urma de picior era privita ca simbol al procesiunii, insemnand ca terenul fusese insemnat cu piciorul presupusului proprietar, care prin aceasta il achizitiona ca proprietatea sa. Aceasta se mai pastreaza, in mod simbolic, la luarea unei ferme.
Implicatia, atunci, era aceea ca ei trebuia sa faca ceva pentru a obtine stapanirea tarii. Israelitii aveau sa detina din tara atata cat calcau in realitate cu talpa picioarelor lor. Frumoasa fagaduinta le apartinea, dar ea trebuia sa fie realizata numai prin propria staruinta. Aceasta este o lege divina, se aplica si in cazul mostenirii spirituale in acelasi fel in care s-a aplicat in cazul mostenirii Israelului literal – numai cand inaintam prin credinta, agatandu-ne de fagaduintele lui Dumnezeu, ele devin reale in viata noastra. Noi avem Biblia si poate consideram ca o cunoastem bine; totusi, din acest camp nemarginit de comori, este posibil ca in realitate sa nu posedam mai mult decat un simplu fragment. Numai ,,locul pe care-l va calca talpa piciorului vostru” este al vostru. Numai ceea ce ne insusim noi este al nostru. Mari regiuni neglijate asteapta luarea in posesie. Acelasi lucru este adevarat si cu privire la privilegiul si binecuvantarile harului. El este limitat numai de granitele pe care le punem noi insine. Ce vasta, nerevendicata si necalcata tara a fagaduintei este aceasta! Acesta este Canaanul ceresc pe care Dumnezeu l-a promis, in decursul veacurilor, tuturor adevaratilor israeliti.