3:1 Cuvantul Domnului a vorbit a doua oara lui Iona, astfel:
A doua oara. Fara sa-l mustre pentru dezertarea anterioara a lui Iona, Domnul repeta insarcinarea de a le predica ninivitenilor. Fara sa mai cedeze inclinatiilor omenesti, Iona asculta fara intarziere de chemarea cereasca si fara sa mai zaboveasca pleaca spre Ninive.
3:2 Scoala-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, si vesteste acolo strigarea pe care ti-o voi da!
Scoala-te si du-te. Din cauza repetarii acestor cuvinte (vezi cap. 1,2), unii invatati biblici considera ca este probabil ca atunci cand Iona a fost eliberat din ,,pestele cel mare”, el s-a dus la Ierusalim pentru a ,,aduce jertfe” si pentru a implini juruintele la care s-a facut aluzie in rugaciunea lui de multumire (cap. 2,9). Aceasta este pura presupunere.
In vremurile de atunci, o corabie care calatorea de la Iafo la Tars urma probabil linia tarmului Palestinei catre nord. Daca intamplarea cu pestele cel mare a avut loc pe la inceputul calatoriei, se poate ca Iona sa se fi aflat mult mai aproape de Ninive, decat atunci cand se imbarcase (vezi comentariul la cap. 1,3; vezi harta, p. 994).
Vesteste. Sau ,,Predica”. Ebr. qara’, cuvantul tradus ,,striga” in cap. 1,2.
Pe care ti-o voi da. Insarcinarea data lui Iona este aceea data oricarui propovaduitor al cuvantului. Numai cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie vestit de la amvon, si nu cuvantul omului (vezi 2Timotei 4,1.2). Sufletele nelinistite si ingrijorate din lumea noastra plina de necazuri de astazi tanjesc sa primeasca sfat de la Dumnezeu, nu parerile si filozofiile lipsite de continut si nesigure ale unor oameni la fel de supusi greselii ca si ei. Ei prefera un: ,,Asa zice Domnul”, unui ,,Asa zice un om”.
3:3 Si Iona s-a sculat, si s-a dus la Ninive, dupa Cuvantul Domnului. Si Ninive era o cetate foarte mare, cat o calatorie de trei zile.
Iona s-a sculat. Profetul era acum dispus sa indeplineasca insarcinarea data lui de Dumnezeu in aceeasi masura in care mai inainte fusese gata sa fuga de ea.
Foarte mare. Ebr. le’lohim, literal, ,,pentru Dumnezeu”, un mod idiomatic de a arata extrema marime. Cu privire la dimensiunile cetatii vezi Nota Aditionala la capitolul 1.
3:4 Iona a inceput sa patrunda in oras, cale de o zi, strigand si zicand: Inca patruzeci de zile, si Ninive va fi nimicita!
Cale de o zi. Nu trebuie sa deducem din aceasta afirmatie ca Iona a mers timp de o zi intreaga inainte de a-si incepe predica. Afirmatia este probabil raportul predicarii din prima zi. Fara indoiala ca imediat ce a patruns in cetate, Iona a inceput sa-si vesteasca solia lui de avertizare.
Inca patruzeci de zile. Nu este nevoie sa se presupuna ca aceste cuvinte constituiau textul complet al soliei lui Iona. Ele constituiau, totusi, tema dominanta a avertizarii lui. Nimicita. Ebr. haphak, cuvant folosit in Geneza 19,21.25.29 pentru a descrie nimicirea Sodomei.
3:5 Oamenii din Ninive au crezut in Dumnezeu, au vestit un post, si s-au imbracat cu saci, de la cei mai mari pana la cei mai mici.
Au crezut in Dumnezeu. Cu privire la fundalul posibil, interpretat de unii ca ajutand la succesul predicarii lui Iona, vezi p. 995, 996. Saci. Un material aspru de culoare inchisa tesut din par de capra si purtat in timp de doliu si de nenorocire (vezi Daniel 9,3; Matei 11,21; Luca 10,13).
3:6 Lucrul a ajuns la urechea imparatului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, si-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac, si a sezut in cenusa.
Imparatului. Posibil Adad-Nirari III (vezi p. 996). Simtamantul de intristare si pocainta pare sa se fi nascut in chip spontan in inima oamenilor fara vreo porunca regala oficiala (v. 5). Este un spectacol remarcabil acela de a-l vedea pe un domnitor al celui mai puternic imperiu al timpului sau ca se smereste ,,in cenusa” ca urmare a predicarii unui profet strain. Ce mustrare pentru conducatorii si cetatenii ingamfati ai lui Israel, care au refuzat staruitor sa-si smereasca inima sub impactul unei lucrari profetice mai extinse si continue (vezi 2Regi 17,7-18).
3:7 Si a trimis sa se dea de stire in Ninive, din porunca imparatului si mai marilor lui, urmatoarele: Oamenii si vitele, boii si oile, sa nu guste nimic, sa nu pasca, si nici sa nu bea apa deloc!
Sa se dea de stire. Cand valul penitentei si al smeririi care a pornit de la popor a ajuns la imparat, el a confirmat postul printr-un decret oficial. Mai marii lui erau alaturi de el in darea acestui decret, aratand ca duhul lor era in aceeasi stare ca si a lui in criza aceasta.
Si vitele. Un decret straniu, dar trebuie sa ne amintim ca era dat de un imparat pagan, care fusese luminat numai partial. Un obicei asemanator este povestit in cartea apocrifa Iudita, scrisa probabil in secolul al II-lea i.Hr.: ,,Atunci intreg Israelul striga catre Dumnezeu cu mare ravna si se smeri cu infocare. Atat ei cat si femeile si copiii lor, vitele si strainii si simbriasii si robii cumparati se incinsera cu sac peste coapsele lor.” (Iudita 4,9.10). Herodot raporteaza ca la un anumit prilej, Persii si-au taiat si parul lor si parul (coamele si cozile?) cailor si vitelor lor de povara intr-un timp de doliu general (ix, 24). Dar in ce masura practicile acestea vor fi reflectat obiceiurile asiriene, nu stim.
3:8 Ci oamenii si vitele sa se acopere cu saci, sa strige cu putere catre Dumnezeu, si sa se intoarca de la calea lor cea rea si de la faptele de asuprire, de care le sunt pline mainile!
Sa se intoarca. Adica, oamenii. Faptele religioase exterioare sunt lipsite de valoare spirituala daca nu sunt insotite de o reforma sincera, launtrica a caracterului.
-8-
Asuprire. Compara Amos 3,10.
3:9 Cine stie daca nu Se va intoarce Dumnezeu si Se va cai, si daca nu-Si va opri mania Lui aprinsa, ca sa nu pierim!
Cine stie? Este indoielnic ca Iona va fi dat vreo fagaduinta despre o posibila inversare a decretului divin. Mania lui cu prilejul crutarii cetatii (cap. 4,1) arata ca el nu facuse asa ceva. Cu toate acestea el era extrem de constient de caracterul indurator al lui Dumnezeu (cap. 4,2).
3:10 Dumnezeu a vazut ce faceau ei si ca se intorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a cait de raul pe care se hotarase sa li-l faca, si nu l-a facut.
Se intorceau. Compara Matei 12,41; vezi PK 363.
Dumnezeu S-a cait. Dumnezeu nu Se schimba, asa cum se intampla cu imprejurarile (vezi Ieremia 18,7-10; Ezechiel 33,13-16). Avertizarile Lui cu privire la judecata sunt adesea, de fapt, profetii conditionale (vezi comentariul la Ezechiel 25,1). Pentru o discutie a modului in care Dumnezeu Se caieste vezi comentariul la Geneza 6,6; 1Samuel 15,11. Dumnezeu vorbeste oamenilor in termenii propriei lor experiente.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1, 2 PK 269
1–5PK 339, 363
3 PK 265
3–9PK 270
3–10LS 62
4 1T 56
9 5T 78
10 PK 271; PP 97