6:39 Si voia Celui ce M-a trimis, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l invii in ziua de apoi.
[,,Tatalui”, KJV]. Dovezile textuale atesta (cf. p. 146) omiterea acestui cuvant si exprimarea: ,,Aceasta este voia Aceluia care M-a trimis”. Daca cuvantul acesta era sau nu in textul original, referirea este, natural, la Tatal.
Tot. Gr. pan (vezi la v. 37). Ca versetul acesta nu trebuie sa fie luat ca indicand ca un om care L-a acceptat candva pe Hristos, este inevitabil al Lui pe veci, este clar din pasaje ca Luca 9,62; Ioan 15,9,10; Evrei 6,4-6. Si, de asemenea, versetul acesta nu invata predestinatia in sensul ca alegerea omului de catre Dumnezeu din vesnicie este factorul determinant in mantuirea unui om si pierzania altuia (vezi la Ioan 6,40). Dimpotriva, ea este expresia increderii depline a lui Isus in Tatal Sau. Vezi la cap. 3,17-20.
Sa-l inviez. Gr. anasteso auto. La fel ca mai inainte in acest capitol, si aici obiectul este neutru, cuprinzand nu numai pe oameni, ci tot ce este dat lui Hristos de Tatal. In v. 37 Isus afirmase ca este voia Tatalui ca toate lucrurile sa ajunga la El; acum El duce ideea mai departe pentru a afirma ca voia lui Dumnezeu in privinta aceasta se extinde pana in ,,ziua de apoi”. Aici Isus privea inainte la sfarsit ,,cand El va da imparatia in mainile lui Dumnezeu Tatal” (1 Corinteni 15,24); cand fiecare faptura din univers va declara: ,,A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor!” (Apocalipsa 5,13).