5:16 Din pricina aceasta, Iudeii au inceput sa urmareasca pe Isus, si cautau sa-L omoare, fiindca facea aceste lucruri in ziua Sabatului.
Sa urmareasca pe Isus. Isus a fost dus inaintea Sinedriului si acuzat de calcarea Sabatului (vezi DA 204) si la acuzatia aceasta a fost adaugata aceea de hula (v. 18). Conducatorii natiunii cautau sa contracareze marea influenta de netagaduit a lui Isus asupra poporului (vezi la cap. 2,23). De asemenea, ei au pus spioni sa-L urmareasca pe cat se pare pentru a construi o acuzatie, asa incat sa-L poata osandi la moarte (vezi DA 213).
Prin actiunea lor de a-L cenzura public pe Isus in primavara anului 29 d.Hr., conducatorii iudei au cautat sa submineze autoritatea si influenta Lui fata de popor (DA 213). Ei au dat o proclamatie publica avertizand natiunea contra Lui intr-un efort de a gasi o cauza de actiune juridica impotriva Lui. In deplina cunostinta ca opozitia lor fata de El era fara scuza, ei au devenit si mai inversunati contra Lui de acum inainte si au inceput sa faca planuri cum sa-I poata lua viata. Ei au izbutit sa puna in aplicare planul acesta doi ani mai tarziu, la Pastele din anul 31 d.Hr.
In primavara anului 29 d.Hr. ei au avut dovezi depline cu privire la mesianitatea Lui – aveau cunostinta de vedenia lui Zaharia (Luca 1,5-20), de vestirea pastorilor (Luca 2,8-12), de venirea magilor (Matei 2,1.2), de vizita lui Isus la Templu la varsta de 12 ani (Luca 2,42-50), de marturia lui Ioan Botezatorul cu privire la Hristos ca Mesia (Ioan 1,19-34). Mai de curand ei avusesera dovezi in plus cu privire la desavarsirea vadita in caracterul lui Isus, cu privire la temeinicia invataturilor Lui si cu privire la caracterul divin al minunilor Lui. Pe langa toate acestea ei aveau profetiile. Iudeii ar fi trebuit sa fie impresionati ca acestea se implineau in evenimentele care aveau loc atunci.
In ziua Sabatului. Iudeii pare sa nu-l fi pedepsit pe om pentru faptul ca si-a carat patul in Sabat, in afara de mustrarea lui publica. Dar pe Isus, autorul minunii, ei cautau sa-L omoare, probabil atat pentru ca vindecase pe om, cat si pentru ca ii poruncise sa-si dupa patul in Sabat (vezi la cap. 7,22-24; 9,6.14). In timp ce era permis de legea iudaica sa se trateze un om care era bolnav acut, tratarea unui caz cronic ca acesta era interzisa. Astfel un vechi comentariu iudaic, scris la multe secole dupa timpul lui Isus, dar care fara indoiala reflecta situatia de pe vremea Lui, declara: ,,Este ingaduit unei persoane sa vindece in Sabat? Invatatorii nostri au invatat: Primejdia de moarte depaseste Sabatul, dar daca este indoielnic ca el [un om bolnav] isi va recastiga sanatatea sau nu, nu ar trebui sa seincalce Sabatul [din cauza lui]” (Tanchuma B citat in Strack si Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. I, p. 624). In cazul de fata alegerea de catre Isus a unui om care fusese bolnav de 38 de ani pare sa fi fost facuta intentionat pentru a demonstra falsitatea unor astfel de restrictii legale.