Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 1:29


1:29 A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!

A doua zi. Adica, ziua dupa evenimentele din v. 19-28. Informatii cronologice detaliate si adesea precise sunt o caracteristica a lui Ioan (vezi cap. 1,29.39.43; 2,1.12; 4,43; 6,22; 11,6.17; 12,1.12; 20,26).

Ioan a vazut pe Isus. [,,Ioan vede pe Isus”, KJV]. Delegatia de la Ierusalim plecase. Evident ei nu l-au luat in serios pe Ioan, caci altminteri ar fi staruit cu cercetarea lor mai departe, pentru a descoperi daca era posibil, despre cine vorbea el (vezi v. 26). In ziua precedenta Isus nu fusese identificat ca Mesia de referirea indirecta a lui Ioan la El (v. 26). Acum El este distins din multime.

Iata. Ce privilegiu sa fii cel dintai pentru a anunta (vezi la Matei 3,1) pe Isus, Cel despre care dadeau marturie toti profetii din vechime ca fiind jertfa adevarata! Care dintre profeti nu ar fi fost emotionat la culme de acest privilegiu! Nu este de mirare ca Isus vorbea mai tarziu despre Ioan ca fiind un profet cum nu s-a ridicat nici unul mai mare in Israel (Luca 7,28)!

Mielul lui Dumnezeu. Adica, Mielul pregatit si dat de Dumnezeu. Numai Ioan foloseste denumirea aceasta pentru Hristos, desi Luca (Fapte 8,32) si Petru (1 Petru 1,19) au comparatii asemanatoare (cf. Isaia 53,7). Ioan Botezatorul Il recomanda pe Isus ca ,,Miel al lui Dumnezeu” lui Ioan evanghelistul (vezi la Ioan 1,35.36), iar pentru ucenic titlul acesta trebuie sa fi avut o adanca insemnatate. Imaginea care subliniaza inocenta lui Isus si desavarsirea Lui de caracter si in felul acesta natura inlocuitoare a jertfei Sale (Isaia 53,4-6.11.12; vezi la Exod 12,5), aduce aminte de mielul pascal din Egipt, care preinchipuia eliberarea din sclavia pacatului. ,,Hristos, Pastele noastre a fost jertfit” (1 Corinteni 5,7). Prin imaginea unui miel Ioan il identifica pe Mesia suferind ca fiind Acela in care sistemul sacrificial al timpurilor VT ajunge realitatea si are inteles. In precunoasterea si scopul divin, El era ,,Mielul care a fost junghiat de la intemeierea lumii” [ KJV] (Apocalipsa 13,8).

Avand in vedere faptul ca gandirea iudaica contemporana nu gasea un loc pentru un Mesia suferind, criticii se indoiesc ca Ioan ar fi putut sustine o astfel de conceptie (Vezi Ioan 12,34; cf. Marcu 9,31.32; Luca 24,21). Dar asa cum bine a remarcat Robertson (Word Pictures in the New Testament, la Ioan 1,29): ,,Cu siguranta Botezatorul nu trebuia sa fie la fel de ignorant ca rabinii”. Ioan avea profetia mesianica din Isaia 53 (vezi la Isaia 53,1.4-6; vezi DA 136). In plus, ar fi intr-adevar ciudat ca Dumnezeu sa randuiasca pe Ioan Botezatorul ca vestitor al venirii lui Mesia si sa nu-i dea cunostinta cu privire la acest aspect fundamental al misiunii lui Mesia.

Ridica. [,,Indeparteaza”, KJV]. Gr. airo, ,,a ridica”, ,,a purta si duce”, ,,a indeparta”. Numai in virtutea faptului ca Mielul lui Dumnezeu era fara pacat [Evrei 4,15; 1 Petru 2,22] putea El ,,sa ia [gr. airo] pacatele” (1 Ioan 3,5). Datorita faptului ca povara pacatului era prea grea pentru noi ca sa o ducem, Isus a venit sa ridice povara de pe vietile noastre zdruncinate.

Pacatul. Prin forma singulara a cuvantului Ioan pune accent pe pacat ca principiu si nu asupra unor anumite pacate (vezi 1 Ioan 2,2; 3,5; 4,10).