Printable ModeIoan, 1
|
1:1 La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. La inceput. [Prolog la Evanghelia lui Ioan, Ioan 1,1-18]. Expresia din textul grec este lipsita de articolul hotarat, dar cu toate acestea este clara in inteles. Daca ar fi fost folosit articolul hotarat in textul grec ar tinde sa lase sa se inteleaga un anumit timp, sau ,,inceput”. Fara articolul hotarat si in contextul v. 1-3, expresia denota timpul cel mai departat ce se poate concepe, inainte de crearea ,,tuturor lucrurilor” (v. 3), inainte de oricare si de orice alt ,,inceput” care este, vesnicia trecuta. Relatarea creatiunii incepe cu cuvintele ebraice echivalente (vezi la Geneza 1,1). Asa cum Geneza 1 scoate in evidenta natura creatiunii si faptul ca omul a fost la inceput facut dupa chipul lui Dumnezeu, tot asa prologul la Evanghelia lui Ioan scoate in evidenta natura Creatorului (v. 1-4) si mijlocul prin care Dumnezeu intentiona sa faca posibila recrearea a chipului Sau in om (v. 5-14). Geneza 1,1 se refera la ,,inceputul” acestei lumi. Dar ,,Cuvantul” din Ioan 1,1-4 este Creatorul tuturor lucrurilor si deci anticipeaza ,,inceputul” din Geneza 1,1. Astfel, ,,inceputul” din Ioan 1,1 este anterior ,,inceputului” din Geneza 1,1. Cand a inceput orice a avut un inceput, ,,Cuvantul” ,,era” deja. Era. Gr. en, o forma a verbului eimi, ,,a fi” exprimand continuitate de existenta sau fiinta. Cuvantul era, in toata vesnicia; el niciodata nu a devenit asa ceva. Dar, cu timpul, Cuvantul ,,a fost facut [literal ,,a devenit”. Gr. egeneto, o forma a lui ginomai, ,,a deveni”, exprimand actiune initiata si completata la un timp dat] trup (v. 14). Astfel, Hristos a fost totdeauna Dumnezeu (Ioan 1,1; Evrei 1,8); dar, in contrast, El S-a facut [,,a devenit”] om (Ioan 1,14; cf. Filipeni 2,7). Astfel, atat in cuvinte, cat si in forma lor, Ioan subliniaza existenta continua, eterna, nelimitata a lui Hristos inainte de intruparea Lui. In vesnicia trecuta n-a fost nici un punct inainte de care se putea spune ca Cuvantul nu fusese. Fiul era ,,cu Tatal din toata vesnicia” (AA 39). ,,N-a fost nici un timp cand El nu era in stransa comuniune cu vesnicul Dumnezeu (EV 615). Comparati Apocalipsa 22,13, unde Isus Se proclama ,,inceputul si sfarsitul”. El ,,este acelasi ieri si azi si in veci” (Evrei 13,8). Cuvantul ginomai, folosit in v. 14, apare si in v. 3 cu privire la crearea tuturor lucrurilor (literal ,,prin el totul a devenit”). Isus declara, ,,inainte de a fi fost” [gr. ginomai, literal ,,deveni” sau ,,a ajunge sa fie”] Avraam, Eu sunt [ gr. eimi]” (cap. 8,58). Acelasi contrast apare in LXX-a la Psalmii 90,2; ,,Inainte de a se fi nascut [,,a ajunge in fiinta”, KJV] [gr. ginomai], din vesnicie in vesnicie, Tu esti [gr. eimi] Dumnezeu”. En apare de trei ori in Ioan 1,1, intai cu privire la vesnicia Cuvantului, apoi cu privire la comuniunea Sa vesnica cu Tatal si in cele din urma cu privire la egalitatea Sa vesnica in natura cu Tatal. Versetul 2 reafirma durata acestei stari de fiinta in toata vesnicia. Cuvantul. Gr. logos, ,,exprimare”, ,,zicere”, ,,vorbire”, ,,naratiune”, ,,relatare”, ,,tratat”, cu accentul asupra aranjamentului sistematic, cu inteles, al ideilor astfel exprimate. Aici Ioan foloseste termenul ca denumire pentru Hristos, care a venit sa exprime caracterul, gandul si voia Tatalui, asa cum vorbirea este exprimarea ideilor. In LXX-a cuvantul Logos este folosit de obicei atat pentru exprimarile creatoare (Psalmii 33,6; cf. Geneza 1,3.6.9, etc.), cat si pentru exprimarile de comunicare (Ieremia 1,4; Ezechiel 1,3; Amos 3,1) ale gandului si voii divine. Fara indoiala, aceste intrebuintari VT erau in mintea lui Ioan atunci cand scria. Dumnezeu a exprimat voia si scopul Sau divin prin creatiune si prin revelatie; acum (Ioan 1,14) El a facut lucrul acesta prin intrupare, suprema si desavarsita Sa revelatie (vezi EGW, Material suplimentar, la v. 18). Cuvantul Logos rezuma in felul acesta tema dominanta a cartii lui Ioan (vezi cap. 14,8-10; si mai jos la ,,Cuvantul era Dumnezeu” si Nota aditionala la capitolul 1). In v. 18 Ioan arata motivul sau de a vorbi despre Hristos ca fiind ,,Cuvantul” – El a venit sa Il faca ,,cunoscut” pe Tatal. Ca o denumire pentru Hristos cuvantul Logos este folosit in NT numai de Ioan, in Evanghelia sa (cap. 1) si in 1 Ioan 1,1; Apocalipsa 19,13. Termenul identifica pe Hristos ca expresie intrupata a voii Tatalui ca toti oamenii sa fie mantuiti (vezi 1 Timotei 2,4), ca ,,gandul lui Dumnezeu facut auzibil” (DA 19). Cu Dumnezeu. Gr. pros ton theon. Cuvantul pros denota o stransa asociere si comuniune. Daca Ioan ar fi vrut sa spuna simplu ca Cuvantul era in apropiere de Dumnezeu s-ar fi putut astepta ca el sa foloseasca fie cuvantul para ,,alaturi”, fie cuvantul meta ,,cu” (cf. la cap. 6,46). Dar Ioan a intentionat mai mult decat putea sa spuna oricare din cuvintele acestea, ca atunci cand scria ,,avem la Tatal [ gr. pros] un Mangaietor] (1 Ioan 2,1) – nu in sensul ca Isus este doar in prezenta Tatalui, ci ca El este strans asociat cu Tatal in lucrarea de mantuire. Pros este folosit in acelasi sens in Evrei 4,13: ,,cu care aveam de-a face” adica ,,cu care avem legaturi”. Aici cuvantul lasa sa se inteleaga o stransa comuniune personala intr-o lucrare de interes reciproc si preocupare reciproca. Comparati Ioan 17,5. Faptul ca Cuvantul era ,,cu Dumnezeu”, adica cu Tatal, Il declara emfatic ca fiind o fiinta cu totul distincta de Tatal. Asa cum lamureste contextul, Cuvantul era asociat cu Dumnezeu intr-un sens unic si exclusiv. Cuvantul era ,,cu Dumnezeu” in vesnicia trecuta, dar S-a facut ,,trup” pentru a fi cu ,,noi” (vezi la v. 14; cf. DA 23-26). El era Emanuel, ,,Dumnezeu cu noi” (vezi la Matei 1,23). Este cu neputinta sa intelegem importanta intruparii decat numai pe fundalul preexistentei vesnice a lui Hristos ca Dumnezeu si ca asociat cu Dumnezeu (vezi EGW Material suplimentar la Romani 1,20.25). Cuvantul era Dumnezeu. In textul grec, absenta articolului hotarat inainte de cuvantul ,,Dumnezeu” face cu neputinta de redat expresia: ,,Dumnezeu era Cuvantul”. A o reda astfel ar insemna sa se faca Dumnezeu egal cu Cuvantul si in felul acesta sa se limiteze Dumnezeirea exclusiv la Cuvant. Cei doi termeni, ,,Cuvant” si ,,Dumnezeu” nu pot fi cu totul pusi unul in locul celuilalt. Nu ar fi mai corespunzator sa zicem ca ,,Dumnezeu era Cuvantul” decat sa zicem ca ,,iubirea este Dumnezeu” (cf. 1 Ioan 4,16), sau ,,Cuvantul a fost facut trup” (cf. Ioan 1,14). Desi aici in v. 1 cuvantului ,,Dumnezeu” ii lipseste articolul hotarat, el este totusi clar. Enuntarea nu poate fi tradusa ,,Cuvantul era un Dumnezeu”, ca si cum Cuvantul era un Dumnezeu intre multi alti dumnezei. In limba greaca absenta articolului hotarat adesea accentueaza calitatea exprimata de un cuvant sau inerenta in el. In acord cu aceasta, Ioan vrea sa spuna ca Cuvantul participa la esenta divinitatii, ca El era divin in sensul de ultim si absolut. Astfel, printr-o declaratie concisa, Ioan tagaduieste ca Cuvantul era fie un Dumnezeu, unul intre multi, fie Dumnezeul, ca si cum numai El era Dumnezeu. In prolog (v. 1-18) Ioan anunta scopul care l-a calauzit in scrierea Evangheliei; si anume, sa prezinte pe omul Isus ca Dumnezeu intrupat (cf. 1 Ioan 1,1). Din incident in incident si din discurs in discurs el urmareste cu credinciosie obiectivul acesta. In concluzia sa el observa ca scopul sau in scriere era de a conduce pe altii sa ,,creada ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” si crezand, sa aiba ,,viata si numele Lui” (Ioan 20,30.31). In introducerea la prima sa epistola, Ioan se refera din nou la experienta sa personala cu ,,Cuvantul” (1 Ioan 1,1-3). La fel, cuvintele de incepere ale Apocalipsei declara ca ea este ,,descoperirea lui Isus Hristos” (cap. 1,1). Vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului; vezi la Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9. Hristos este Dumnezeu vesnic in sensul suprem si absolut al termenului (vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului). Pentru comentariu la fictiunea ca Isus era doar un om mare si bun vezi la Matei 16,16. Dovezile dumnezeirii lui Hristos sunt multe si de necombatut. Acestea pot fi rezumate pe scurt: 1) viata pe care El a trait-o (Evrei 4,15; 1 Petru 2,22), 2), cuvintele pe care le-a vorbit (Ioan 7,46; 14,10; cf. Matei 7,29), 3) minunile pe care le-a savarsit (Ioan 5,20; 14,11), 4) profetiile pe care le-a implinit (Luca 24,26.27.44; Ioan 5,39; DA 799). Vezi DA 406, 407. 1:2 El era la inceput cu Dumnezeu. El. [,,Acelasi”, KJV]. Versetul 2 repeta lucrurile esentiale din v. 1, pentru accentuarea acestora. 1:3 Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. Toate. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Expresia filozofica obisnuita denotand intregul univers (vezi 1 Corinteni 8,6; Coloseni 1,16; cf. Evrei 1,1.2; vezi la Ioan 1,9). Au fost facute. Gr. ginomai, ,,au devenit”, ,,au ajuns la fiinta”, ,,au ajuns sa fie” (vezi la v. 1). Ioan descrie creatiunea ca un act implinit. Cele materiale nu sunt vesnice, a fost un timp cand ele ,,au fost facute”. Prin El. Ioan nu gandea la Logos sau ,,Cuvant”, in sensul abstract, metafizic al filozofiei grecesti. Asocierea lui Hristos cu Tatal in lucrarea de creatiune este prezentata de repetate ori in NT (vezi Romani 11,36; 1 Corinteni 8,6; Coloseni 1,16.17; Evrei 1,1.2; cf. Apocalipsa 3,14). Aici Ioan Il prezinta pe Hristos ca Creator al tuturor lucrurilor, asa dupa cum in Ioan 1,14 Il prezinta ca purtatorul indurarii si harului divin pentru restatornicirea sau crearea din nou a tuturor lucrurilor. In vesnicia trecuta Cuvantul nu a fost o entitate pasiva, inactiva, ci era asociat intim si activ cu Tatal in dezvoltarea si administrarea ,,tuturor lucrurilor”. Fara El. Acelasi adevar enuntat negativ. In chip unic si exclusiv ,,Cuvantul” este Creator. 1:4 In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Viata. Gr. zoe, principiul de viata la care participa tot ce este viu, antiteza mortii. Ioan se gandeste in mod evident si la viata spirituala si mai ales la viata vesnica, in care se da intrare celui care Il primeste pe Hristos si crede in El (vezi v. 12). Prin pacat omul s-a despartit de sursa vietii si de aceea a ajuns sa fie supus mortii, dar perspectiva vietii vesnice a fost restatornicita prin Isus Hristos (Romani 5,12.18; 6,23) si odata cu ea tot ce Adam pierduse prin neascultare. Vezi Ioan 10,10; 11,25; 14,6. ,,In Hristos este viata, originara, neimprumutata, nederivata” (DA 530). Lumina oamenilor. In textul grec articolul hotarat care precede atat ,,viata”, cat si ,,lumina” face egala ,,lumina” cu ,,viata”. Intunericul spiritual infasurase de mult sufletul oamenilor, dar ,,adevarata Lumina” (v. 9) si desavarsirea vietii divine straluceste acum pentru a ilumina cararea fiecarui om (cf. Isaia 9,1.2). Nu numai ca lumina cerului straluceste prin Hristos, El este acea lumina (Ioan 1,9). De repetate ori Ioan Il citeaza pe Isus ca fiind lumina in sensul acesta (vezi Ioan 8,12; 9,5; 12,35.46; cf. 1 Ioan 1,5.6; 2,8). Lumina a fost totdeauna un simbol al prezentei divine (vezi la Geneza 3,24). Dupa cum in primul act al creatiunii Dumnezeu a inundat lumea cu lumina (Geneza 1,3) tot asa, cand Dumnezeu porneste lucrarea de creare din nou a chipului Sau in sufletele oamenilor, mai intai lumineaza inima si mintea lor cu lumina iubirii divine (2 Corinteni 4,6). ,,La Tine” zice psalmistul, ,,este izvorul vietii, prin lumina Ta vedem lumina” (Psalmii 36,9). 1:5 Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o. Lumina. Adica, lumina iubirii divine manifestata in Cuvantul intrupat (vezi la v. 4). Intuneric. Adica, intunericul moral al pacatului, intunericul mintal al nestiintei de iubirea si indurarea lui Dumnezeu si perspectiva lipsita de nadejde a mortii (vezi Efeseni 2,12). Tocmai pentru a inlatura acest val al intunericului a venit Lumina vietii in lumea aceasta (vezi 2 Corinteni 4,6). Biruit-o. [,,Cuprins-o”, KJV]. Gr. katalambano, ,,a prinde”, ,,a sesiza”, ,,a cuprinde”, fie literal cu mainile sau figurat cu mintea. Katalambano este folosit in sensul de a ,,pricepe” sau a ,,intelege” in Fapte 10,34; 25,25; Efeseni 3,18 dar mai adesea in sensul de ,,a apuca”, ,,a prinde” sau ,,a cuprinde” in Marcu 9,18; Ioan 8,3.4; 12,35; 1 Tesaloniceni 5,4; etc. Cuvantul englez ,,apprehend” reflecta ambele nuante de inteles. Traducerea ,,biruit” (RSV) ofera ideea binelui triumfand asupra raului (cf. Efeseni 6,12; Coloseni 2,15). Traducerea aceasta a fost posibila fiind influentata de conceptia modernista ca Evanghelia lui Ioan reflecta dualismul mitraismului si pe Esenieni (vezi p. 54, 92). Totusi, dezvoltarea argumentatiei din Ioan 1,9-12 favorizeaza traducerea ,,cuprins-o” in sensul ca intunericul personificat al sufletelor oamenilor nici nu a inteles, nici nu a apreciat Lumina vietii (cap. 3,19; cf. DA 80). 1:6 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Trimis de Dumnezeu. In aceste cuvinte dramatice evanghelistul afirma originea divina a marturiei Botezatorului cu privire la Mesia (vezi la Ioan 1,23; cf. la Amos 7,14.15, Ioan 4,34). Ioan. Adica, Ioan Botezatorul. Ioan Evanghelistul niciodata nu se refera la sine pe nume. Vezi la Matei 3,1-12; Luca 3,1-18. Pentru intelesul numelui vezi la Luca 1,13. 1:7 El a venit ca martor, ca sa marturiseasca despre Lumina, pentru ca toti sa creada prin el. Sa marturiseasca. [,,Sa dea marturie”, KJV]. In starea lor de orbire spirituala oamenii uitau in general lumina si nu erau primitori de lumina (v. 10.20). Totusi, perceptia sa spirituala l-a facut pe Ioan sa Il recunoasca pe Mesia (v. 32-34). Comparati cu Isaia 6,9; 2 Corinteni 4,4; Apocalipsa 3,17.18. Lumina. Gr. phos, o sursa de lumina. Asa cum lamureste contextul, despre Hristos se spune aici ca este lumina, dupa cum in v. 4 se spune ca era purtator de lumina (vezi la v. 4, 5). Sa creada. Cuvantul acesta apare in Evanghelia dupa Ioan de peste 100 de ori, subliniind importanta unui raspuns pozitiv la glasul lui Dumnezeu. 1:8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca sa marturiseasca despre Lumina. Nu era el lumina. [,,El nu era Lumina aceea”, KJV]. Vezi la v. 20. 1:9 Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind in lume. Adevarata lumina. Orice alta ,,lumina” decat aceea care porneste de la Isus Hristos este falsa (cf. Isaia 50,11; Iacov 1,17). Totusi, este probabil ca Ioan nu foloseste aici cuvantul ,,adevarata” in contrast cu ,,falsa”, lasand sa se inteleaga ca toate celelalte lumini sunt false si inselatoare, deoarece Hristos a vorbit mai apoi de Ioan Botezatorul ca fiind ,,lumina care este aprinsa si lumineaza” (cap. 5,35) [gr. luchnos, ,,lampa”, ,,candelabru” in contrast cu phos lumina insasi,de la v. 7] (cap. 5,35). Dar Ioan Apostolul tagaduieste (cap. 1,8) ca Ioan Botezatorul era ,,lumina aceea” de care vorbeste el aici. Deosebirea dintre Ioan Botezatorul si Isus nu era diferenta dintre fals si adevarat, ci dintre partial si deplin (vezi la 1 Corinteni 13,10). Marturia lui Ioan ar putea fi asemanata cu stralucirea planetei Venus sau acea a lui Sirius (vezi la Isaia 14,12), dar in Isus lumina adevarului arde cu flacari ca ale soarelui la miezul zilei (vezi la Maleahi 4,2; 2 Petru 1,19). Ioan Il mai prezinta pe Isus si ca ,,painea adevarata” (cap. 6,32), ,,vita adevarata” (cap. 15,1), ,,usa adevarata” (cap. 10,7-9) si ca adevarul insusi (cap. 14,6). Care, venind. [,,Care vine”, KJV] In textul grec expresia aceasta se poate referi fie la ,,orice om” [ KJV], fie la ,,adevarata lumina” (RSV). In cap. 3,19 lumina este din nou amintita ca venind in lume. In cap. 5,43; 7,28; 10,10; 16,28; 18,37 (cf. 1,31; 6,14; 11,27) Isus Se refera la propria Sa venire, nu ca un prunc in Betleem, ci in rolul Sau de Mesia. In cap. 12,46 Isus zice: ,,Eu am venit ca sa fiu lumina in lume”. In cap. 1,10, Ioan afirma ca Hristos ,,adevarata Lumina” era in lume. N-ar fi fost potrivit ca El sa mentioneze venirea Lui in lume in versetul precedent? Unii au sugerat ca, daca propozitia ,,care vine in lume” se refera la ,,orice om”, aceasta ar fi excesiv, in timp ce daca se refera la ,,adevarata Lumina” ar parea ca adauga inteles si pregateste calea pentru declararea intruparii din v.14. Totusi, exprimarea din KJV este perfect valabila din punct de vedere gramatical. Lume. Gr. kosmos, in general ,,lumea” din punct de vedere al aranjamentului ei armonios (vezi la Matei 4,8). Ioan foloseste pe kosmos de vreo 80 de ori, in comparatie cu de numai 15 ori in cele trei sinoptice si prin el desemneaza lumina oamenilor, mai ales aceia care se impotrivesc lui Dumnezeu si adevarului. Lumineaza pe orice om. Aceasta nu vrea sa spuna ca toti oamenii sunt in mod necesar luminati de lumina, ci ca daca oamenii sunt cumva luminati, aceasta urmeaza sa se faca cu ajutorul acestei lumini (cf. Ioan 6,68; Fapte 4,12). Toata lumina pe care o au oamenii vine de la Hristos (DA 464, 465). Adevarata lumina lumineaza asupra tuturor oamenilor in acelasi sens, in care Isus a murit pentru toti oamenii, dar aceasta nu inseamna ca toti oamenii Il cunosc sau ca vor fi mantuiti. Ioan nu se refera aici la o vaga scanteie de lumina salasluind in sufletele oamenilor, sfinti, pacatosi si pagani deopotriva, ci la lumina unei cunostinte mantuitoare al lui Isus Hristos (vezi DA 317). Ioan lamureste in v. 10-12 ca, in cea mai mare parte ,,lumea nu L-a cunoscut” si ,,ai Sai nu L-au primit”. Acestia, deci, nu erau luminati de ,,adevarata Lumina”. Asa cum se grabeste Ioan sa adauge, numai cei ,,ce L-au primit” si au crezut in El sunt desemnati aici in mod deosebit (v. 12; cf. DA 317) 1:10 El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. In lume. Adica, intre oameni. Vezi la v. 9. Facuta prin El. Vezi la v. 3. Nu L-a cunoscut. Adica, ,,lumina” n-a recunoscut pe Isus ca Mesia, ,,adevarata Lumina”. Nu numai atat; ea L-a lepadat si L-a crucificat. Vezi la v. 11. 1:11 A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Ai Sai. Gr. ta idia, o expresie idiomatica insemnand aici ,,propriul sau [camin]” (vezi Ioan 16,32; 19,27; Fapte 21,6; EGW Materialul suplimentar la Ioan 1,1-3.14). Aceasta probabil nu este o aluzie directa la respingerea lui Isus la Nazaret, ,,caminul” Lui literal, ci la ,,casa lui Israel” in mod colectiv (Matei 10,6; 15,24; cf. Exod 19,5; Deuteronom 7,6), natiunea aleasa. A doua aparitie a expresiei ,,ai Sai”, hoi idioi, este la plural, insemnand, ,,propriul sau [neam]”. Desi proprii frati ai lui Isus (Ioan 7,3-5) si concetateni (Luca 4,28.29), au tagaduit mesianitatea Lui, Ioan aici se refera probabil la membrii, ,,casei lui Israel” individual si indeosebi la conducatorii ei. Acestia erau ,,oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15,24). Nu L-au primit. A patra evanghelie este uneori numita evanghelia lepadarii, deoarece ea traseaza mai pe deplin decat o fac celelalte evanghelii procesul prin care conducatorii lui Israel L-au lepadat pe Mesia (vezi cap. 3,11; 5,43; 6,66; 8,13, 9,29; 10,25; 12,37.42; 19,15; etc.). De fapt, multe inimi sincere ,,L-au primit” ici si colo (cap. 1,12; vezi cap. 2,11; 3,2; 4,29.39.42.53; 6,14; 7,31.40.41.43; 8,30; 10,19.42; 11,45; etc.). 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; Tuturor celor ce L-au primit. Nu numai ca pe un om bun sau ca pe un profet, ci ca pe Fiul lui Dumnezeu, Trimisul lui Dumnezeu, Mesia. Ioan aici stigmatizeaza ca eroare credinta ca numai pentru ca Hristos a murit pentru toti oamenii, pentru aceea toti vor fi mantuiti. Marcata la fel ca falsa este credinta ca Dumnezeu predestineaza pe anumiti oameni spre a fi mantuiti si pe altii spre a fi osanditi. Ioan declara emfatic ca factorul decisiv se gaseste in oamenii insisi – ,,tuturor acelora” [,,toti aceia”] care primesc si cred le este garantata intrarea in situatia de fiu. Cu privire la predestinare vezi mai departe la Isaia 55,1; Efeseni 1,5; Apocalipsa 22,17. Celor care cred. Vezi la v. 7. In numele Lui. A crede in numele altuia nu este echivalent cu a-l crede pe el. Aceasta din urma poate sa insemne simplu ca cineva da crezare cuvintelor altuia. Demonii dau crezare faptului ca exista un Dumnezeu (Iacov 2,19), dar aceasta este o experienta foarte diferita de aceea de a crede ,,in numele lui Dumnezeu”. Cea dinainte este un act intelectual; cea din urma este un act moral si spiritual. A crede in numele lui Hristos inseamna a-si insusi cele prevazute pentru mantuire de Isus Hristos. ,,Credinta este conditia pe temeiul careia Dumnezeu a vazut de bine sa fagaduiasca iertare pacatosilor; nu ca este vreo virtute in credinta prin care mantuirea este meritata, ci credinta poate sa puna stapanire [sa-si insuseasca] meritele lui Hristos, leacul prevazut pentru pacat” (EGW RH 4 noiembrie 1850). Cuvantul ,,nume” este folosit aici intr-un sens idiomatic aramaic, insemnand persoana insasi. Dreptul. [,,Putere”, KJV]. Gr. exousia, ,,autoritate”, ,,drept”, ,,puterea de atingere”, nu dunamis, ,,putere” in sensul obisnuit. In cap. 5,27 exousia este pe buna dreptate tradus ,,autoritate”. Din cauza pacatului omul a pierdut toate drepturile si a meritat pedeapsa cu moartea. Planul mantuirii a refacut ocazia omului de a-L cunoaste pe Dumnezeu si a-I servi. Sa se faca. [,,Sa devina”, KJV]. Dumnezeu nu face in mod arbitrar pe oameni copii ai Sai; El ii face in stare sa devina asa ceva daca aleg aceasta. Copii ai lui Dumnezeu. [,,Fii ai lui Dumnezeu”, KJV]. Literal, ,,copii ai lui Dumnezeu”, expresia care este folosita la Ioan (vezi Ioan 11,52; 1 Ioan 3,1.2.10; 5,2), care niciodata, in textul grec, nu foloseste ,,fii ai lui Dumnezeu” cand se refera la crestini. A deveni fiu sau copil al lui Dumnezeu inseamna a intra in legatura de legamant (vezi la Osea 1,10) prin nastere din nou (Ioan 3,3). 1:13 nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Nascuti. Vezi la cap. 3,3-8. Nu din sange. Adica, nu prin nastere naturala. Voia firii. [,,Voia carnii”, KJV]. Poate dorinta sexuala. Om. Gr. aner, ,,barbat”, probabil aici o referire la dorinta dupa urmasi. Din Dumnezeu. Motivele omenesti si planuirea omeneasca nu joaca nici un rol in nasterea de care vorbeste Ioan. Ea se aseamana nasterii fizice numai in sensul ca ambele marcheaza inceputul unei vieti noi (vezi la Ioan 3,3-8; Romani 6,3-5). Ea nu este realizata prin initiativa si actiune omeneasca, ci este o creatiune cu totul noua, cu totul dependenta de voia si actiunea lui Dumnezeu Insusi. El este Acela care lucreaza in noi ,,si vointa si infaptuirea dupa buna Lui placere” (Filipeni 2,13). Ioan nu exclude libera alegere a omului cu privire la convertire (vezi la v. 12), si nici nu tagaduieste nevoia conlucrarii omului cu puterile ceresti. El doar afirma ca initiativa si puterea sunt ale lui Dumnezeu. 1:14 Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. S-a facut trup. Intelegerea marginita se opreste la pragul iubirii intelepciunii si puterii nemarginite – derutata si neinstare de a merge mai departe. Pavel vorbeste despre intrupare ca de o mare taina (1 Timotei 3,16). A cauta dincolo de ceea ce a facut cunoscut inspiratia inseamna a se adanci in taine pentru intelegerea carora mintii omenesti ii lipseste capacitatea. Vezi la Ioan 6,51; 16,28. Ioan a afirmat deja adevarata dumnezeire a lui Hristos (vezi la v. 1) si acum afirma adevarata Lui natura omeneasca. Hristos este divin in sensul deplin si absolut al cuvantului; El este si uman in acelasi sens, cu exceptia ca ,,n-a cunoscut pacat” (2 Corinteni 5,21). Scripturile proclama de repetate ori si emfatic adevarul acesta fundamental (vezi Luca 1,35; Romani 1,3; 8,3; Galateni 4,4; Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9; 1 Timotei 3,16; Evrei 1,2.8; 2,14-18; 10,5; 1 Ioan 1,2; etc.; vezi la Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9). Desi Hristos avusese la origine chipul lui Dumnezeu n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi” si ,,facandu-Se asemenea oamenilor”, ,,la infatisare a fost gasit ca un om” (Filipeni 2,6-8, RSV). ,,In El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” (Coloseni 2,9); Cu toate acestea ,,a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate” (Evrei 2,17). ,,Din zilele vesniciei Domnul Isus Hristos a fost una cu Tatal”, dar ,,El a ales sa redea sceptrul in mainile Tatalui si sa coboare de pe tronul universului”, ,,pentru ca sa poata locui in mijlocul nostru ca sa ne faca sa cunoastem de aproape caracterul Sau divin si viata Sa divina (DA, 19, 22, 23). Cele doua naturi, cea divina si cea umana, au fost in chip tainic contopite intr-o singura persoana. Divinitatea a fost imbracata cu umanitatea, nu schimbata cu ea. Cand S-a facut om, Hristos nu a incetat in nici un sens sa fie Dumnezeu. Cele doua naturi au devenit intim si inseparabil una, totusi fiecare a ramas distincta. Natura omeneasca n-a fost schimbata in natura divina, nici natura divina in natura omeneasca. Vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului; vezi la Matei 1,1; Luca 1,35; Filipeni 2,6-8; Evrei 2,14-17; vezi EGW Material suplimentar la Ioan 1,1-3.14; Marcu 16,6; Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9; Evrei 3,14-17. Hristos ,,a luat dispozitiile naturii omenesti” (EGW ST 2 aug. 1905), dar natura omeneasca era totusi ,,desavarsita” (DA 664). Desi, ca om ar fi putut sa pacatuiasca, nici o umbra de stricaciune sau inclinatie spre asa ceva nu se afla asupra Lui; El nu avea inclinatie spre pacat (EGW Scrisoarea 8, 1895, vezi p. 1128). El ,,a fost ispitit in toate ca si noi, dar fara pacat” (vezi la Evrei 4,15). Vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului. A locuit. Gr. skenoo, literal ,,corturit” sau ,,si-a intins cortul” printre noi (cf. DA 23). Hristos a devenit unul dintre noi pentru a descoperi mai bine iubirea Tatalui, pentru a Se face partas la experientele noastre, pentru a ne da un exemplu, pentru a ne ajuta in ispitele noastre, a suferi pentru pacatele noastre si pentru a ne reprezenta inaintea Tatalui (vezi la Evrei 2,14-17). Cuvantul vesnic care a fost dintotdeauna cu Tatal (vezi la Ioan 1,1), urma acum sa devina Emanuel, ,,Dumnezeu cu noi” (vezi la Matei 1,23). Plin. Aceasta se aplica lamurit la Cuvantul intrupat. Locuind pe pamant ca un om intre oameni, Cuvantul era ,,plin de har si de adevar”. De har si de adevar. Gr charis kai aletheia. Charis inseamna aici ,,bunavointa”, ,,bunatate”, ,,favoare [nemeritata]”, ,,indurare”. Aletheia se refera la ,,adevarul” despre iubirea lui Dumnezeu Tatal pentru pacatosi asa cum este descoperit in planul mantuirii si in Mantuitorul intrupat. Aici, charis este echivalent cu ebr. chesed (vezi Nota aditionala la Psalmul 36; vezi la Iov 10,12), dupa cum aletheia este la ebraicul emeth, ,,credinciosie”, ,,credibilitate”. Ca ,,indurare” si ,,adevar” aceste cuvinte apar impreuna in VT intr-un cadru clar mesianic, in Psalmii 85,10.11. Tocmai aceste atribute ale lui Hristos a dorit Dumnezeu sa le descopere. Pe cand era pe pamant El era plin de ele si putea in felul acesta sa dea o deplina si intreaga descoperire a Tatalui. Dumnezeu este totdeauna credincios fata de propriul Sau caracter si caracterul Sau este descoperit in modul cel mai deplin in indurarea sau harul Lui. Cu cincisprezece veacuri inainte de intrupare Dumnezeu instruise pe Israel sa-I construiasca un ,,sanctuar” sau cort, pentru ca sa poata ,,locui in mijlocul lor” (Exod 25,8). Dupa cum, in trecut, prezenta divina se aratase in forma slavei sechinei deasupra tronului milei de pe chivot si in alta parte (vezi la Geneza 3,24; Exod 13,21), tot asa acum aceeasi slava se manifestase in persoana lui Isus. Pentru faptul acesta Ioan si colegii sai ucenici dadeau marturie ca martori oculari si pentru ei lucrul acesta era dovada incontestabila ca Isus iesise de la Tatal. O astfel de slava n-ar fi putut veni din alta sursa. Este demn de retinut ca in limba ebraica cuvintele mishkan, ,,loc de locuit”, ,,cort”, ,,tabernacol” si shekinah, deriva si unul si altul de la shaken, ,,a locui”, ,,a ramane”. In greceste skene, ,,cort”, ,,tabernacol” este la fel de inrudit cu skenoo, ,,a face corturi”, ,,a tabernacula” si in felul acesta ,,a locui”, ,,a ramane”. In vremurile trecute slava dumnezeiasca, ,,Prezenta” sfanta, locuise in mijlocul poporului ales in tabernacolul literal; acum, spune Ioan, aceeasi ,,Prezenta” plina de slava, Dumnezeu Insusi, venise sa locuiasca in mijlocul poporului Sau in persoana Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Se considera ca slava de care vorbeste Pavel in Romani 9,4 urmeaza sa fie identificata cu slava sechinei, cum este posibil si cu ,,norul luminos” care a aparut cu prilejul schimbarii la fata (Matei 17,5). In pasajul clar mesianic din Isaia 11,1-10 venirea lui Mesia este prezisa si cu privire la El este spus ca, literal, ,,salasluirea Lui va fi plina de slava”. Potrivit cu Psalmii 85,9.10, ziua mantuirii va aduce din nou ,,slava” lui Dumnezeu ,,sa locuiasca in tara” si atunci ,,bunatatea [sau harul, ebr. chesed, vezi nota aditionala la Psalmii 36] si credinciosia [ebr., emeth, ,,credinciosie”, ,,credibilitate”] se vor intalni (vezi DA 762). Aceleasi doua cuvinte chesed si emeth, ,,indurator” si ,,milostiv” sunt legate laolalta in proclamarea ,,numelui” Domnului, cand s-a ingaduit lui Moise sa priveasca ,,slava” Lui [ebr. chabod] (vezi la Exod 33,22; 34,6). Aceste pasaje mesianice (si altele ale VT) gasesc o foarte intima paralela aici in Ioan 1,14, unde la intrupare, slava care n-ar fi putut sa vina decat de la fata Tatalui a fost manifestata in intruparea Cuvantului si ,,a locuit printre noi”, ,,plin de har si de adevar”. Fiecare aspect major al vietii lui Hristos a jucat un rol important in lucrarea de mantuire. Nasterea Lui din fecioara a reunit familiile instrainate din cer si de pe pamant. El a adus divinitatea jos pe pamant pentru ca sa poata purta umanitatea cu El inapoi in cer. Viata Lui desavarsita ca om ne ofera un exemplu de ascultare (Ioan 15,10; 1 Ioan 2,6) si sfintire (Ioan 17,19); ca Dumnezeu, El ne da putere sa ascultam (Romani 8,3.4). Moartea Lui inlocuitoare a facut posibil ca noi sa ne bucuram de un timp de proba (CS 137) si ca El sa ,,indreptateasca” pe ,,multi” (Isaia 53,5.11; Romani 5,9; Tit 2,14). Prin credinta in moartea Sa noi suntem eliberati de vinovatia pacatului si prin credinta in viata Sa, de sub puterea lui (Rom. 5,1.10; Filipeni 4,7). Invierea Lui plina de slava ne asigura ca intr-o zi si noi vom ,,imbraca” nemurirea (1 Corinteni 15,12-22.51-55). Inaltarea Lui confirma fagaduinta Lui de a reveni si a ne lua cu El pentru a intampina pe Tatal (Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11a) si prin aceasta sa completeze lucrarea de mantuire a ,,poporului sau”. Aceste cinci aspecte ale misiunii lui Hristos pe pamant erau toate subiecte ale profetiei (Isaia 9,6.7; 53; 61,1-3; Psalmii 68,18). Slava. Gr. doxa, aici echivalent cu ebr. kabod, care este folosit in VT cu privire la ,,slava” sfanta a prezentei salasluitoare a Domnului, sechina (vezi la Geneza 3,24; Exod 13,21; cf. la 1 Samuel 4,22). LXX-a are doxa de 177 de ori pentru kabod. Ioan si tovarasii sai ucenici au dat marturie ca martori oculari pentru faptul istoric ca ,,Cuvantul S-a facut trup” (Ioan 1,14; vezi cap. 21,24; 1 Ioan 1,1.2). Aici Ioan fara indoiala se gandeste la experiente de felul celei de la schimbarea la fata cand divinitatea a strafulgerat pentru o clipa prin natura omeneasca. La fel, Petru vorbeste despre faptul ca a fost ,,martor ocular” al ,,maririi” si ,,slavei minunate” a lui Hristos la schimbarea la fata (2 Petru 1,16-18). Slava aceasta, adauga Petru, a insotit declaratia: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit”. Pentru diferite ocazii din viata lui Isus cand slava cerului a iluminat Fata Lui vezi la Luca 2,48. In Ioan 17,5 Isus Se roaga Tatalui: ,,Proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava pe care o aveam la Tine inainte de a fi lumea”. Credinta crestina se intemeiaza pe faptul ca aceasta ,,slava” divina se intemeia pe o persoana istorica, Isus din Nazaret. In al doilea rand, Ioan s-ar putea sa aiba in minte si desavarsirea de caracter exemplificata de Mantuitorul (vezi mai sus la ,,De har si de adevar”). Singurul nascut. Gr. monogenes, din doua cuvinte care inseamna ,,unic” si ,,fel” si astfel tradus ,,unic”, ,,numai”, ,,numai unul de un fel”. Ca si cu titlul Logos (vezi la v. 1) numai Ioan foloseste cuvantul monogenes cu privire la Hristos (vezi Ioan 1,18; 3,16.18; 1 Ioan 4,9). Absenta articolului hotarat in textul grec sau il face pe monogenes nedefinit, ,,un numai unul” sau il face o expresie de calitate, in care caz Ioan ar zice: ,,slava ca a unui numai unul [care a venit] de langa Tatal”. Acesta pare evident sensul aici. Vezi la Luca 7,12; 8,42, unde monogenes este tradus ,,numai [singurul]”. In Evrei 11,17 monogenes este folosit cu privire la Isaac, care in nici un caz nu era ,,singurul fiu” al lui Avraam si nici primul nascut. Dar el era fiul fagaduintei si ca atare cel destinat sa succeda tatalui sau ca mostenitor al dreptului de nastere. (Geneza 25,1-6; Galateni 4,22.23). ,,La fel cu privire la cele cinci texte din scrierile lui Ioan cu privire la Hristos, traducerea ar trebui sa fie una din urmatoarele: ,,unic”, ,,scump”, ,,singur”, ,,exclusiv”, ,,singurul de felul lui”, dar nu ,,singurul nascut”. (Problems in Bible Translation, p. 198). Traducerea ,,singurul nascut” [KJV] de aici si alte locuri, pare ca isi are obarsia la parintii timpurii ai bisericii catolice si a patruns in traducerile engleze timpurii sub influenta Vulgatei latine, Biblia oficiala a Bisericii Catolice. Reflectand exact textul grec, diferite manuscrise latine vechi dinainte de Vulgata zic ,,singurul” si nu ,,singurul nascut”. Ideea ca Hristos era nascut din Tatal inainte de toata creatiunea apare de prima data in scrierile lui Origen, pe la anul 230 d.Hr. Arie, cu vreun secol mai tarziu, este cel dintai care a folosit gegennemenon, cuvantul grec corect pentru ,,nascut” cand vorbeste despre Hristos si afirma ca El era ,,nascut din Dumnezeu inainte de toate veacurile” (vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului). Cuvantul acesta grec nu este niciodata folosit in Biblie cu privire la Hristosul preincarnat. Ideea ca Hristos a fost ,,nascut” de Tatal la un timp oarecare din vesnicia trecuta este cu totul straina de Scripturi. Pentru o discutie detaliata a subiectului vezi la Problems in Bible Translation, p. 197-204. Inteles in chip corespunzator cu privire la situatia unica a lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, cuvantul monogenes face deosebire intre El si altii carora prin credinta in El li se da ,,dreptul” [,,puterea”] sa se faca [,,sa devina”] copii ai lui Dumnezeu” (v. 12) si care sunt in mod specific declarati a fi ,,nascuti din Dumnezeu” (v. 13). Hristos este si a fost totdeauna, adevarat ,,Dumnezeu” (vezi la v. 1) si in virtutea acestui fapt noi ,,devenim fiii lui Dumnezeu” cand Il primim pe Hristos si credem in numele Lui. Enuntarea din v. 14 se ocupa evident cu intruparea si scopul ei este de a scoate in evidenta faptul ca Cuvantul intrupat a pastrat natura divina, asa cum este evidentiat de manifestarea slavei divine dinainte de intrupare (vezi cap. 17,5). Desi cuvantul monogenes inseamna strict ,,unic” sau ,,singurul” si nu ,,singur nascut”, cu toate acestea Ioan il aplica aici la Hristos la intruparea Lui, la timpul cand ,,Cuvantul s-a facut trup”, pentru ca sa locuiasca in mijlocul nostru. Pavel confirma aplicatia aceasta in Evrei 1,5.6 unde leaga cuvintele gegenneka, ,,om nascut” (de la gennao, ,,a naste”) si prototoktos, ,,intai nascut” (de la pro, ,,inainte” si tikto, ,,a naste”), cu timpul ,,cand aduce iarasi in lume pe Cel intai nascut”. Pare deci cu totul neintemeiat sa intelegem pe monogenes ca referindu-se la o nastere misterioasa a ,,Cuvantului” la vreo data oarecare in vesnicia trecuta. Pentru o discutie a lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu vezi la Luca 1,35 si ca Fiul al omului vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10; vezi si EGW Material suplimentar la Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9. Din Tatal. Gr. para theou, literal, ,,cu Tatal” sau ,,langa Tatal”, aici probabil cu insemnatatea de ,,alaturi de Tatal”. Prepozitia greaca para are uneori puterea de ek, ,,din”, ,,de la”, care aici concorda cel mai bine cu contextul. Logosul intrupat venise de la fata [,,prezenta”] Tatalui cand a intrat in lume. Vezi la cap. 6,46. 1:15 Ioan a marturisit despre El, cand a strigat: El este Acela despre care ziceam eu: Cel ce vine dupa mine, este inaintea mea, pentru ca era inainte de mine. Ioan a marturisit. Literal, ,,Ioan da marturie” sau ,,Ioan marturiseste”. Trecuse mai mult de o jumatate de secol de la martirajul lui Ioan Botezatorul, dar marturia lui cu privire la Hristos a rasunat in decursul anilor ca un ecou. Era adevarat cu privire la el asa cum era cu privire la Abel ca ,,vorbeste el inca, macar ca este mort” (Evrei 11,4). Vezi Ioan 1,19-36; 3,27-36; vezi la Matei 3,11.12; Luca 3,15. El este Acela. Botezatorul identifica pe Isus ca fiind Acela despre care el vorbise de la inceputul lucrarii lui (vezi v. 27, 30). Dupa mine. Adica, din punct de vedere al timpului. Isus nu a venit ,,dupa” Ioan in sensul in care ucenicii, ca invatacei, veneau ,,dupa” Isus (vezi la Matei 10,37.38). Este. [,,Este preferat”, KJV]. Literal, ,,a devenit” sau, aici, ,,are precedenta”. Ioan nu a pus niciodata la indoiala rangul superior si demnitatea superioara a lui Mesia. Vezi cap. 3,28-31. Inaintea mea. Gr. emprosthen mou, ,,in fata mea” si anume, in marire relativa. Era inainte de mine. Adica, din punct de vedere al timpului. Aici, pentru cuvantul ,,inainte” Ioan foloseste opiso, in timp ce in propozitia anterioara foloseste pe emprosthen. Avand in vedere faptul ca Ioan era cu vreo sase luni mai mare decat Isus, aici referirea este in mod clar cu privire la existenta dinainte de intrupare a lui Isus. Unii traducatori si comentatori considera v. 15 o interpolare care intrerupe firul gandirii dintre v. 14, 16. Totusi, apostolul in chip manifest introduce marturia Botezatorului in acest punct pentru a o confirma pe aceea a discipolilor deja mentionata in v. 14, cu privire la pozitia inaltata si la preexistenta lui Hristos. Importanta data de biserica primara marturiei lui Ioan Botezatorul reflecta afirmatiile exprese ale Domnului nostru Insusi (vezi Ioan 5,32-36; cf. Matei 11,11). 1:16 Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; Plinatatea Lui. Vezi la Ioan 1,14; cf. Coloseni 1,19; 2,9; Efeseni 3,19; 4,13. Har dupa har. Probabil insemnand, ,,har adaugat la har”. Zi dupa zi fiecare credincios adevarat merge la comorile ceresti pentru a obtine har divin indestulator pentru a face fata nevoilor zilei. Zilnic el creste in har si in intelegerea scopului lui Dumnezeu pentru viata sa (cf. 2 Petru 3,18). El inainteaza staruitor catre tinta unui caracter desavarsit (vezi Matei 5,48). 1:17 caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Legea. Adica, sistemul religiei revelate sub care au trait iudeii in timpurile VT, randuit de Dumnezeu dar pervertit treptat de traditia omeneasca (vezi la Marcu 7,9-13). In zilele lui Hristos termenul ,,lege” cuprindea nu numai Decalogul, dar si tot ce scrisesera Moise si prorocii (Luca 24,27, 44) – asa cum erau interpretate de rabini. In si prin ea, asa cum fusese data la origine de Dumnezeu, ,,legea” era buna (cf. Romani 3,1.2). Ea era menita sa conduca pe oameni la mantuire prin credinta in Mesia ce avea sa vina (Ioan 5,39.45-47; Luca 24,25-27.44). Faptul ca ,,unii n-au crezut” (Romani 3,3), ci au cautat mantuirea ,,prin faptele legii” (cap. 9,32) si nu prin credinta si drept urmare nu au izbutit sa intre in odihna spirituala pe care Dumnezeu o intentiona pentru ei (Evrei 3,18.19; 4,2), nu inseamna ca sistemul insusi asa cum era randuit de Dumnezeu era defectuos. Tot ce face Dumnezeu este ,,desavarsit” (Deuteronom 32,4). Au fost multi in timpurile VT care ,,au fost laudati pentru credinta lor” (Evrei 11,39). De fapt, niciodata n-a fost o alta cale de a fi ,,laudati” decat ,,prin credinta”. Pentru felul in care traditia omeneasca a pervertit planul mantuirii prin accentuarea formelor religiei si nu obiectivele ei spirituale si morale vezi la Marcu 7,1-13. Pentru expunerea de catre Hristos a adevaratului spirit al legii asa cum este aplicat la problemele vietii zilnice vezi la Matei 5,17-22. Pentru o discutie a cuvantului ,,lege” insusi vezi la Galateni 3,24. Cu privire la mijloacele de mantuire in timpurile VT vezi la Ezechiel 16,60. Prin Moise. Literal, ,,prin Moise”. ,,Legea” nu si-a avut originea in Moise, ci in Dumnezeu. Moise a fost numai agentul prin care voia revelata a lui Dumnezeu a fost transmisa oamenilor (vezi Deuteronom 5,22 la 6,1; Evrei 1,1). Dar. Cuvantul acesta a fost adaugat de traducatori. El lasa sa se inteleaga un contrast mai puternic intre ,,lege” si ,,har” decat pare ca intentiona Ioan. Ioan nu vrea sa spuna ca sistemul facut cunoscut prin Moise era rau, in comparatie cu acela facut acum cunoscut prin Hristos, ci ca oricat de bun era sistemul lui Moise, acela a lui Hristos este si mai bun (vezi Evrei 7,22; 8,6; 9,23; 10,34). Harul si adevarul. Vezi la v. 14, 16. Aceste atribute divine erau inerente in sistemul religiei revelate din timpurile VT (vezi Exod 34,6.7), dar in practica, fusesera pierdute sub un strat gros de traditie omeneasca. Contrastul dintre ,,lege” si ,,har” nu este atat de mult un contrast intre sistemul religiei din timpurile VT, care privea inainte catre un Mesia care avea sa vina si acela facut cunoscut de Hristos (cf. Evrei 1,1.2), cat intre interpretarea pervertita data harului si adevarului revelat al lui Dumnezeu de catre exponentii oficiali ai legii, rabinii (cf. Romani 6,14.15; Galateni 5,4) si adevarul asa cum este revelat prin Isus Hristos. Afirmand ca ,,adevarul” vine prin Hristos, Ioan Il identifica pe El ca fiind realitatea catre care aratau toate simbolurile si ceremoniile VT, care nu erau mai mult decat o umbra a lucrurilor viitoare mai bune. Tipul s-a intalnit cu antitipul in Hristos (Coloseni 2,16.17). Ioan nu lasa sa se inteleaga in nici un sens ca sistemul VT era fals sau eronat. Prin Isus Hristos. Hristos era Acela care vorbise prin Moise si profeti (1 Petru 2,9.10; PP 366). Acum El S-a aratat in persoana pentru a reafirma marile adevaruri vesnice facute cunoscut acestor barbati sfinti din vechime si pentru a le readuce la stralucirea lor originara, neintunecate de traditia omeneasca (vezi la Matei 5,17-19). El a venit sa Il faca cunoscut pe Tatal in adevaratul Lui caracter (cf. Exod 34,6.7), sa determine pe oameni sa practice dreptatea si mila si sa umble smeriti inaintea lui Dumnezeu (Mica 6,6-8). Acela care ,,a vorbit in vechime parintilor nostri prin proroci, in multe feluri si in multe chipuri”, a vorbit acum prin Fiul Sau (Evrei 1,1.2). Aici, pentru prima data, Ioan se refera la Domnul folosind numele istoric, Isus Hristos (vezi la Matei 1,1). ,,Cuvantul” vesnic a ajuns sa fie intrupat, om intre oameni si, de aici inainte, Ioan vorbeste despre El ca atare. 1:18 Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Adica, pe Tatal (cf. PP 366). Pacatosii nu pot sa Il vada pe Dumnezeu fata catre fata si sa traiasca. Nici chiar lui Moise, marele datator de lege a lui Israel, nu i s-a ingaduit sa-L priveasca (Exod 33,20; Deuteronom 4,12). Unii au fost martori ai slavei prezentei divine (vezi al Ioan 1,14), dar in afara de viziune, nimeni nu a vazut persoana divina (cf. Isaia 6,5). Hristos a venit sa Il faca cunoscut pe Tatal si practic aceia care L-au vazut pe El, L-au vazut pe Tatal (Ioan 14,7-11). Vezi si cap. 5,37; 6,46. Fiu. Vezi la cap. 1,14; 3,16. Dovezile textuale sunt impartite (cf. p. 146) intre exprimarile ,,Fiu” si ,,Dumnezeu”. In ambele cazuri, referirea ar fi la Hristos. Daca este acceptata exprimarea ,,Dumnezeu” sensul ar fi atunci: ,,unicul, chiar Dumnezeu, cel care este in sanul Tatalui” sau ,,singurul [care este] Dumnezeu, cel care este in sanul Tatalui”. In sanul. Probabil o expresie idiomatica aratand cea mai intima legatura posibila (cf. cap. 13,23). Cel care cunoaste cel mai bine pe Tatal este Acela care a venit din cer pentru a-L face cunoscut oamenilor (cap. 14,7-9). L-a facut cunoscut. Gr. exegeomai, ,,a conduce”, ,,a desfasura [in invatare]”, ,,a descoperi”, ,,a interpreta”. Cuvantul nostru ,,exegeza” deriva de la acelasi cuvant grec. 1:19 Iata marturisirea facuta de Ioan, cand Iudeii au trimis din Ierusalim pe niste preoti si Leviti sa-l intrebe: Tu cine esti? Marturisirea facuta de Ioan. [Isus declarat ,,Mielul lui Dumnezeu”, Ioan 1,19-34. Vezi harta p. 216]. Adica, marturia lui despre Hristos, in 1) ziua cand delegatia din Ierusalim a venit sa-l cerceteze (v. 19-28), 2) ziua urmatoare, cand a identificat public pe Isus ca ,,Mielul lui Dumnezeu” (v. 29-34) si 3) a treia zi, cand a prezentat in mod particular pe doi din ucenicii sai lui Isus (v. 35, 36). Ioan evanghelistul incepe naratiunea Evangheliei sale cu o relatare a marturiei Inainte mergatorului cu privire la mesianitatea lui Isus din Nazaret. Comparati Matei 3,1.2; Marcu 1,1-4; Luca 3,1-6; Fapte 10,37.38; vezi la Luca 3,15-18. Cand iudeii au trimis. Adica, Sinedriul, autoritatea iudaica suprema a vremii (cf. cap. 5,15-18; 7,13; 9,22; 18,12; vezi p. 67). Intrebarile puse acum lui Ioan reflecta marea stima in care el era tinut de popor in general (Matei 14,5; 21,26) si serioasa atentie data de conducatori credintei populare ca el era un profet si ca poate s-ar fi putut sa fie Mesia (vezi Luca 3,15). Extinderea influentei lui Ioan este evidenta din faptul ca intre ascultatorii sai erau nu numai mari multimi de oameni de rand (Matei 3,5), dar si conducatorii religiosi (v. 7) si politici (vezi Matei 14,4; DA 214) ai natiunii. Agitatia ajunsese la un asa grad incat Sinedriul nu mai putea sa nu se ocupe de problema. Poporul presase fara indoiala pe conducatori sa dea un raspuns chiar la intrebarile cu care delegatia il intampina acum pe Ioan. Se poate presupune (vezi la Ioan 1,25) ca conducatorii ar fi recunoscut dreptul unui profet, ca un crainic direct de la Dumnezeu, sa invete fara autorizatia lor, odata ce validitatea imputernicirii lui era stabilita (vezi la Matei 12,38; 16,1). Altminteri, ei exercitau dreptul de control asupra intregului invatamant public (vezi Misna, Sanhedrin 11, ed. Socino a Talmudului, p. 558-600). Din Ierusalim. Poate la distanta de 25 de mile. Preoti si leviti. Vezi la Exod 28,1; Deuteronom 10,8. Desi cea mai mare parte din preoti si leviti erau Saduchei, delegatia aceasta era alcatuita din Farisei (vezi la Ioan 1,24), poate pentru ca ei erau mai preocupati de problema. La fel, Fariseii au fost aceia care au hartuit pe Isus mai tarziu. Poate ca preotii si levitii au fost delegati sa il cerceteze pe Ioan din consideratie pentru faptul ca tatal lui fusese preot si mama lui fiica unui preot (Luca 1,5). Ioan insusi era eligibil pentru preotie si astfel putea sa devina un invatator. Tu cine esti? Literal, ,,Tu, cine esti tu”? Ei nu erau preocupati de identitatea lui Ioan ca persoana, ci de autoritatea lui de a predica si invata (vezi v. 25). Mai tarziu, autoritatile au pus aceeasi intrebare lui Isus (cap. 8,25). Poate delegatia astepta pe jumatate ca Ioan sa pretinda ca este Mesia. Intrebarea lor reflecta aparent asteptarea aceasta, deoarece raspunsul lui Ioan era o tagaduire directa a unei astfel de pretentii (cap. 1,20; cf. DA 134). 1:20 El a marturisit si n-a tagaduit: a marturisit ca nu este el Hristosul. El a marturisit. Tagaduirea categorica a lui Ioan ca ar fi fost Mesia a rezolvat acel aspect al chestiunii. In mod caracteristic, Ioan Evanghelistul intareste declaratia aceea pozitiva cu o enuntare negativa corespunzatoare ,,n-a tagaduit” (cf. Ioan 1,3; 3,16; 6,50; 1 Ioan 1,5; 2,4). Eu nu sunt Hristosul. Pronumele personal ,,eu” este emfatic, ca si cum Ioan ar fi zis: ,,Eu nu sunt Hristosul”. 1:21 Si ei l-au intrebat: Dar cine esti? Esti Ilie? Si el a zis: Nu sunt! Esti prorocul? Si el a raspuns: Nu! Dar cine esti? Tagaduirea lui Ioan a lasat fara raspuns intrebarea fundamentala cu privire la autoritatea lui de a predica. Esti Ilie? Se credea ca Ilie se va arata in persoana pentru a proclama venirea lui Mesia (Matei 17,10; DA 422; cf. Misna, Shekalim, 2,5, ed. Socino a Talmudului, p. 8; Eduyoth, 8,7; ed. Socino a Talmudului, p. 50; Baba Mezia, 1,8; 2,8; 3,4.5, ed. Socino a Talmudului, p. 124, 181, 223, 224; etc.). Nu sunt. Ioan afirmase ca venise sa faca lucrarea pe care profetii de pe vremuri prezisese ca o va face Ilie (Ioan 1,23; cf. Maleahi 3,1; 4,5; Marcu 1,2.3), dar ar fi fost inteles gresit daca ar fi pretins ca este Ilie. Era prezis cu privire la Ioan ca trebuia sa mearga inaintea lui Mesia, ,,in duhul si puterea lui Ilie” (Luca 1,17). Pentru declaratia lui Hristos ca Ioan era Ilie vezi la Matei 11,14; 17,12. Esti prorocul? [,,Profetul acela”, KJV]. Literal, ,,profetul” adica, profetul prezis de Moise in Deuteronom 18,15 (vezi comentariul acolo). Era o credinta in popor ca Moise ar fi inviat dintre morti si se pare ca unii se intrebau daca nu s-ar putea ca Ioan sa fie acela (vezi DA 135). Mai tarziu, poporul credea acelasi lucru despre Isus (Ioan 6,14; 7,40; cf. Fapte 3,22; 7,37). 1:22 Atunci i-au zis: Dar cine esti? Ca sa dam un raspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine insuti? Cine esti? Intrebarea era acum generala si nu specifica (vezi la v. 19-21). Raspuns. Pana aici cercetarea avusese ca rezultat numai raspunsuri negative. Acum preotii si levitii cereau de la Ioan o declaratie pozitiva. Celor ce ne-au trimis. Adica Sinedriului din Ierusalim (vezi la v. 19). 1:23 Eu, a zis el, sunt glasul celui ce striga in pustie: Neteziti calea Domnului, cum a zis prorocul Isaia. Eu sunt glasul. Vezi la Matei 3,3. Ioan pare sa relateze cuvintele exacte ale Botezatorului, pentru ca citatul asa cum este relatat aici pare sa fie direct din ebraica, din memorie. Altminteri, ca in sinoptice, ar urma probabil sa fie din LXX-a. Isus este declarat ca fiind ,,Cuvantul” (Ioan 1,1-3.14); Botezatorul pretindea numai ca este un ,,glas”. El era numai purtator de cuvant al lui Dumnezeu; Isus era Cuvantul intrupat. Calea Domnului. Ioan lasa sa se inteleaga ca conducatorii lui Israel trebuiau sa-si intoarca privirile de la cel trimis sa vesteasca venirea lui Mesia si sa inceapa sa priveasca la Mesia Insusi. 1:24 Trimisii erau din partea Fariseilor. Din partea Fariseilor. Adica, erau din secta cunoscuta ca Farisei. Unii au sugerat ca delegatia era alcatuita din Saduchei trimisi de Farisei, dar pare sa nu existe un motiv temeinic pentru acceptarea acestei interpretari. Forta textului ebraic lasa sa se inteleaga ca delegatia era alcatuita din persoane care erau ,,dintre”, adica, ,,apartineau la” Farisei. Vezi la v. 19. 1:25 Ei i-au mai pus urmatoarea intrebare: Atunci de ce botezi, daca nu esti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul? De ce botezi? Aici era dificultatea problemei – autoritatea lui Ioan. El nu pretindea ca este Mesia sau unul din profeti – atunci ce drept avea sa pozeze ca reformator, fara permisiunea lor? Verzi la v. 19. Intrebarea lasa sa se inteleaga o cunoastere a ritualului botezului cu apa si cel putin o intelegere partiala a insemnatatii lui (vezi la Matei 3,6). Descoperiri recente la Qumram dau la iveala faptul ca ritualul botezului cu apa era practicat pe vremea aceea (vezi la Matei 3,6; vezi p. 63, 91). Cu privire la ritualul botezului insusi vezi la Matei 3,6; Romani 6,3-6. 1:26 Drept raspuns, Ioan le-a zis: Eu botez cu apa; dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L cunoasteti. Eu botez. Vezi la Matei 3,11. Sta Unul. Isus fusese botezat (cf. v. 29-34) cu cel putin 40 de zile inainte de aceasta si numai de curand Se inapoiase din pustie (vezi la Matei 3,13 la 4,11; cf. DA 137). Ioan L-a vazut pe Isus pe cand vorbea si astepta ca El sa raspunda la anuntarea pe care el o facea acum (DA 137). Evanghelia dupa Ioan nu spune nimic cu privire la botezul lui Isus. O explicatie a tacerii lui Ioan cu privire la incidentul acesta si la alte incidente importante este ca el presupune cunoasterea din partea cititorilor sai intentionati a relatarilor deja la indemana lor in Evangheliile sinoptice. Pentru botezul lui Hristos vezi la Matei 3,13-17. Pe care voi nu-L cunoasteti. Cuvantul ,,cunoasteti” deriva de la gr. oida. Cu peste trei ani mai tarziu preotii si batranii declarau ca inca nu puteau ,,spune” (gr. oida) daca Ioan Botezatorul fusese trimis de Dumnezeu (Matei 21,27). Preotii si levitii care venisera sa-l interogheze pe Ioan au cercetat cu privirile audienta, dar n-au vazut pe nimeni caruia credeau ei sa-i poata aplica descrierea lui Ioan (DA 136). Dar Ioan vorbea in primul rand de recunoasterea lui Isus ca Mesia al profetiei. lor Acesti conducatori spirituali n-au putut sa cuprinda Lumina adevarata in intunericul sufletelor (vezi la Ioan 1,5), ei ,,nu L-au cunoscut” (v. 10) si de aceea ,,nu L-au primit” (v. 11: cf. v. 31-33; cap. 8,19; 14,7.9; 16,13). Nici ei, nici cei care i-au trimis, nu au fost in stare sa ia o decizie pe care sa fie gata sa o vesteasca public si de aceea au luat o atitudine de neangajare (vezi la Matei 21,23-27). 1:27 El este Acela care vine dupa mine, si care este inaintea mea; eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. El este Acela. Pot fi citate importante dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propozitii. Pare sa fi fost introdusa mai tarziu din cauza unei greseli de a recunoaste ca propozitia urmatoare, tradusa ,,care vine dupa mine” este in opozitie cu ultima parte a v. 26, ,,in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L cunoasteti”. Insertiunea ,,El este Acela” a intrat in Bibliile engleze prin influenta Vulgatei latine. In acord cu aceasta, prima parte a v. 27 ar zice: ,,Chiar cel venind dupa mine”. Dupa mine. Vezi la Matei 3,11. Este inaintea mea. [ ,,Este preferat inaintea mea”, KJV]. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p. 146) omiterea acestei propozitii. Ea e atestata numai de cateva manuscrise tarzii (cf. DA 136). Totusi, dovezi textuale atesta expresia in v. 15, 30. Nu sunt vrednic. Vezi la Matei 3,11. 1:28 Aceste lucruri s-au petrecut in Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. Betabara. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p. 146) exprimarea ,,Betania” numita ,,Betania de dincolo de Iordan” pentru a o deosebi de Betania din apropierea Ierusalimului. ,,Betabara” a fost adoptata de Origen (c. 250 d.Hr.) care pe vremea sa nu a gasit nici un oras in apropiere de Iordan cu numele Betania, ci a gasit unul purtand numele Betabara. Nici unul din locuri nu a fost identificat in vremurile moderne. Exista un vad numit Abarah cam la 12 mile la sud de Lacul Galileea, dar acesta este mult prea la nord. Betabara ar fi posibil sa reprezinte o transpozitie de litere prin care Beth-‘arabah a devenit Beth-‘abarah. Era un oras la hotarul dintre Iuda si Beniamin cu numele Beth-ha’arabah (vezi Iosua 15,6.61; 18,22), dar el nu este pe rau. Betabara, literal, ,,casa [sau locul] trecerii” ar fi un nume potrivit pentru un sat in apropiere de unul din numeroasele vaduri peste Iordan. Locul traditional al botezului lui Isus este Mahadet el-Hajalah, nu departe de Bethogla, acum ‘Ain Hajlah, 4 mile la sud-est de Ierihon. Vezi harta p. 216; vezi si harta din fata p. 961 in vol. I. 1:29 A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii! A doua zi. Adica, ziua dupa evenimentele din v. 19-28. Informatii cronologice detaliate si adesea precise sunt o caracteristica a lui Ioan (vezi cap. 1,29.39.43; 2,1.12; 4,43; 6,22; 11,6.17; 12,1.12; 20,26). Ioan a vazut pe Isus. [,,Ioan vede pe Isus”, KJV]. Delegatia de la Ierusalim plecase. Evident ei nu l-au luat in serios pe Ioan, caci altminteri ar fi staruit cu cercetarea lor mai departe, pentru a descoperi daca era posibil, despre cine vorbea el (vezi v. 26). In ziua precedenta Isus nu fusese identificat ca Mesia de referirea indirecta a lui Ioan la El (v. 26). Acum El este distins din multime. Iata. Ce privilegiu sa fii cel dintai pentru a anunta (vezi la Matei 3,1) pe Isus, Cel despre care dadeau marturie toti profetii din vechime ca fiind jertfa adevarata! Care dintre profeti nu ar fi fost emotionat la culme de acest privilegiu! Nu este de mirare ca Isus vorbea mai tarziu despre Ioan ca fiind un profet cum nu s-a ridicat nici unul mai mare in Israel (Luca 7,28)! Mielul lui Dumnezeu. Adica, Mielul pregatit si dat de Dumnezeu. Numai Ioan foloseste denumirea aceasta pentru Hristos, desi Luca (Fapte 8,32) si Petru (1 Petru 1,19) au comparatii asemanatoare (cf. Isaia 53,7). Ioan Botezatorul Il recomanda pe Isus ca ,,Miel al lui Dumnezeu” lui Ioan evanghelistul (vezi la Ioan 1,35.36), iar pentru ucenic titlul acesta trebuie sa fi avut o adanca insemnatate. Imaginea care subliniaza inocenta lui Isus si desavarsirea Lui de caracter si in felul acesta natura inlocuitoare a jertfei Sale (Isaia 53,4-6.11.12; vezi la Exod 12,5), aduce aminte de mielul pascal din Egipt, care preinchipuia eliberarea din sclavia pacatului. ,,Hristos, Pastele noastre a fost jertfit” (1 Corinteni 5,7). Prin imaginea unui miel Ioan il identifica pe Mesia suferind ca fiind Acela in care sistemul sacrificial al timpurilor VT ajunge realitatea si are inteles. In precunoasterea si scopul divin, El era ,,Mielul care a fost junghiat de la intemeierea lumii” [ KJV] (Apocalipsa 13,8). Avand in vedere faptul ca gandirea iudaica contemporana nu gasea un loc pentru un Mesia suferind, criticii se indoiesc ca Ioan ar fi putut sustine o astfel de conceptie (Vezi Ioan 12,34; cf. Marcu 9,31.32; Luca 24,21). Dar asa cum bine a remarcat Robertson (Word Pictures in the New Testament, la Ioan 1,29): ,,Cu siguranta Botezatorul nu trebuia sa fie la fel de ignorant ca rabinii”. Ioan avea profetia mesianica din Isaia 53 (vezi la Isaia 53,1.4-6; vezi DA 136). In plus, ar fi intr-adevar ciudat ca Dumnezeu sa randuiasca pe Ioan Botezatorul ca vestitor al venirii lui Mesia si sa nu-i dea cunostinta cu privire la acest aspect fundamental al misiunii lui Mesia. Ridica. [,,Indeparteaza”, KJV]. Gr. airo, ,,a ridica”, ,,a purta si duce”, ,,a indeparta”. Numai in virtutea faptului ca Mielul lui Dumnezeu era fara pacat [Evrei 4,15; 1 Petru 2,22] putea El ,,sa ia [gr. airo] pacatele” (1 Ioan 3,5). Datorita faptului ca povara pacatului era prea grea pentru noi ca sa o ducem, Isus a venit sa ridice povara de pe vietile noastre zdruncinate. Pacatul. Prin forma singulara a cuvantului Ioan pune accent pe pacat ca principiu si nu asupra unor anumite pacate (vezi 1 Ioan 2,2; 3,5; 4,10). 1:30 El este Acela despre care ziceam: Dupa mine vine un om, care este inaintea mea, caci era inainte de mine. Despre care. Literal, ,,in favoarea caruia”, nu ,,cu privire la care”. Dupa mine…inaintea mea. Vezi la v. 15. 1:31 Eu nu-L cunosteam, dar tocmai pentru aceasta am venit sa botez cu apa: ca El sa fie facut cunoscut lui Israel. Eu nu-L cunosteam. Ca si cum ar fi accentuat: ,,Chiar nici eu nu-L cunosteam” ca este Mesia. Marturia timpurie cu privire la Mesia era bazata pe descoperirea directa. Nu fusese nici o intelegere secreta intre Isus si Ioan. Cunoscand imprejurarile care au insotit anii timpurii ai vietii lui Isus si desavarsirea Lui de caracter, Ioan credea ca Isus este Cel Fagaduit, dar pana la botez el nu avusese dovada pozitiva ca aceasta era asa (vezi DA 109). Sa fie facut cunoscut lui Israel. Ioan era ,,glasul” de la Dumnezeu (vezi la v. 23), indrumand pe oameni la ,,Mielul lui Dumnezeu” (vezi la v. 29). Botezul lui Isus a marcat punctul culminant al misiunii lui Ioan, desi lucrarile lui au mai continuat timp de peste un an si jumatate. El a declarat, dupa botez, ca Isus ,,trebuie…sa creasca” iar el insusi sa ,,scada” (cap. 3,30). 1:32 Ioan a facut urmatoarea marturisire: Am vazut Duhul pogorandu-Se din cer ca un porumbel si oprindu-Se peste El. Ioan a facut urmatoarea marturisire. Vezi la v. 19. Am vazut Duhul. Vezi la Matei 3,16.17; Luca 3,21.22. 1:33 Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si oprindu-Se, este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Eu nu-L cunosteam. Vezi la v. 29.31. Cel ce m-a trimis. Ioan Il prezinta pe Dumnezeu ca sursa a autoritatii sale (vezi la v. 6) 1:34 Si eu am vazut lucrul acesta, si am marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu. Am vazut. Ioan vorbeste ca un martor ocular (cf. 1 Ioan 1,1). Fiul lui Dumnezeu. Sunt unele dovezi textuale (cf. p. 146) pentru exprimarea ,,Alesul lui Dumnezeu”. Vezi la Luca 1,35; cf. la Ioan 1,1-3.14. In VT (Psalmii 2,7) si in Cartea pseudoepigrafica a lui Enoh (105,2), de prin secolul I i.Hr. ,,Fiul [lui Dumnezeu]” apare ca un titlu mesianic distinct. Numai in Evanghelia dupa Ioan se relateaza ca Isus foloseste titlul cu privire la Sine (cap. 5,25; 10,36; 11,4). Iudeii din timpul lui Hristos intelegeau clar titlul in sensul lui cel mai inalt (vezi cap. 19,7). Scopul lui Ioan la scrierea Evangheliei era de a procura dovada ca ,,Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (cap. 20,31). 1:35 A doua zi, Ioan statea iarasi cu doi din ucenicii lui. A doua zi…iarasi. [Cei dintai ucenici, Ioan 1,35-51. Vezi harta p. 216; diagrama p. 230] Vezi la v. 19; cf. v. 29.43. Ioan foloseste adesea cuvantul ,,iarasi” mai mult ca o conjunctie, legand o sectiune noua a naratiunii sale cu sectiunea precedenta si nu intr-un sens repetitiv (vezi cap. 8,12.21; 10,7.19; 21,1; etc.). Doi din ucenicii sai. Unul din acestia era Andrei (v. 40). Reticenta lui Ioan in toata evanghelia sa de a se referi la sine in legatura cu incidentele la care el era participant lasa sa se inteleaga cu putere ca el era celalalt din cei doi ucenici (cf. cap. 20,2; 21,20-25; vezi DA 138). 1:36 Si, pe cand privea pe Isus umbland, a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu! Pe cand privea. [,,Privind”, KJV]. Aici si in v. 42, privire fixa, atenta, plina de ravna. Aceasta este ultima ocazie in care raportul Evangheliei vorbeste despre faptul ca Ioan a fost cu Isus. 1:37 Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, si au mers dupa Isus. Au mers dupa. Gr. akoloutheo, ,,a urma”, probabil nu inca in sensul de a deveni ucenici (Ioan 8,12; 10,4.27; 12,26; 21,19.20.22; vezi la Matei 4,19). Aici, Andrei si Ioan ,,au mers dupa” Isus in sensul ca ei L-au recunoscut a fi ,,Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36). Andrei si Ioan au fost primii urmasi. In curand Petru, Filip si Natanael (Bartolomeu) li s-au alaturat (vezi Ioan 1,40.43.45; vezi la Marcu 3,16-18). La data aceasta ucenicii nu au intrerupt permanent ocupatia lor obisnuita si nu au devenit ucenici in sensul deplin al cuvantului. De abia peste un an, in primavara anului 29. d.Hr., ei au primit chemarea la lucrarea de ucenici permanenti (vezi la Luca 5,1.11). Numai atunci se putea spune ca ei ,,au lasat toate si au mers dupa El” (Luca 5,11). Numirea oficiala a celor doisprezece a avut loc chiar si mai tarziu, in cursul verii aceluiasi an (vezi la Marcu 3,14). 1:38 Isus S-a intors; si, cand i-a vazut ca merg dupa El, le-a zis: Ce cautati? Ei I-au raspuns: Rabi (care, talmacit, inseamna: Invatatorule), unde locuiesti? Ce cautati? Acestea sunt cele dintai cuvinte ale lui Isus relatate de Ioan (cf. Luca 2,40). Rabi. Gr. rhabbi, de la aramaicul rabi, insemnand ,,marele meu” in general echivalent cu ,,domnule”, dar folosit si intr-un sens mai restrans ca titlu de distinctie si respect pentru un invatator al Legii (vezi la Matei 23,7). A fost sugerat ca, in intelesul din urma, cuvantul intrase in uz doar de curand. In Ioan, ,,rabi” este termenul folosit permanent in adresarea fata de Isus de catre aceia care Il recunosc ca invatator, poate chiar ca profet, dar care pana acum sau nu-si dau seama sau nu sunt dispusi sa admita ca El este Mesia (vezi cap. 1,38.49; 3,2; 4,31; 6,25; 9,2; 11,8). Aceia pentru care Isus a savarsit minuni Il numeau adesea ,,Doamne” (cap. 9,36; 11,3.21.27.32). In prima parte a asocierii lor cu Isus ucenicii sunt citati de Ioan ca numindu-L ,,Rabi”, dar cu o convingere tot mai profunda ca El este intr-adevar Trimisul lui Dumnezeu ei mai tarziu Il numesc ,,Doamne” (cap. 6,68; 11,12; 13,6.25; 14,5.8.22; 21,15.20; etc.). Dupa inviere titlul ,,Doamne” este folosit intotdeauna cu privire la Isus (1 Corinteni 16,22) niciodata ,,Rabi”. Scriitorii sinoptici nu fac deosebire intre titlurile acestea asa cum face Ioan. Ucenicii lui Ioan Botezatorul il numeau ,,rabi” (Ioan 3,26). Aceia care se adresau lui Isus ca ,,Rabi” exprimau prin aceasta dispozitia lor de a invata de la El, in timp ce aceia care I se adresau ca ,,Doamne” (aramaic Mari, gr. Kurios) exprimau prin aceasta sau respect obisnuit sau supunerea fara cartire a servilor. Totusi, termenii erau adesea folositi fara nici un sens clar de distinctie intre ei. Care, talmacit inseamna. Scriind pentru cititorii greci, Ioan prezinta adesea cuvintele originare aramaice ale Domnului, dar intotdeauna le traduce in greceste (cap. 1,41.42; 4,25; 5,2; 9,7; 11,16; 19,13.17; 20,16.24; 21,2). Unde locuiesti? Andrei si Ioan doreau o convorbire mai prelungita si mai personala decat se poate face intr-un loc public. 1:39 Veniti de vedeti, le-a zis El. S-au dus si au vazut unde locuia; si in ziua aceea au ramas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea. Ceasul al zecelea. Cam pe la 4 dupa amiaza. Pe vremea lui Isus, uzul roman de atunci curent in Palestina, impartea partea luminoasa a zilei in 12 ore (vezi cap. 11,9; p. 50; cf. Iosif, Viata, 54 [279]). Amintirea vie a lui Ioan in ce priveste ceasul reflecta impresia profunda pe care evenimentele acestei zile au facut-o asupra memoriei lui. Ioan noteaza timpul din zi de repetate ori (vezi cap. 4,6.52; 18,28; 19,14; 20,19). Exactitatea aceasta se potriveste cu pretentia lui de a fi martor ocular (Ioan 19,35; 21,24; 1 Ioan 1,1.2). 1:40 Unul din cei doi, care auzisera cuvintele lui Ioan si mersesera dupa Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. Unul din cei doi. Scriitorul identifica numai pe unul din cei doi. Se crede in general ca celalalt era scriitorul insusi, Ioan fratele lui Iacov, care cu modestie se abtine de a se identifica pe sine insusi (verzi la v. 35; cf. cap. 21,20-24; DA 138). Mersesera dupa Isus. [,,L-au urmat”, KVJ]. Ioan si Andrei doreau sa stea de vorba cu Isus in legatura cu declaratia din v. 36: ,,Iata Mielul lui Dumnezeu!” Ei inca nu se gandeau ca sa-L urmeze in sensul oficial de a deveni urmasi activi (vezi la v. 43). Acum era probabil la sfarsitul toamnei sau la inceputul iernii anului 27 d.Hr. (vezi diagrama 3, p. 228). Ei L-au urmat pe Isus intermitent urmatorul an si jumatate inainte ca El sa faca chemarea la lucrarea permanenta ca ucenic (vezi la Luca 5,11). Numirea oficiala a celor doisprezece de catre Isus nu a avut loc decat la sfarsitul verii anului 29 d.Hr. (vezi la Marcu 3,13-19). Cei cinci care L-au ,,urmat” pe Isus la Iordan au facut lucrul acesta pur si simplu in sensul de a accepta marturia lui Ioan cu privire la mesianitatea Lui. Andrei. Vezi la Marcu 3,18. Lui Simon Petru. Vezi la Marcu 3,16. 1:41 El, cel dintai, a gasit pe fratele sau Simon, si i-a zis: Noi am gasit pe Mesia (care, talmacit inseamna Hristos). Fratele sau. [,,Propriul sau frate”, KJV]. Andrei a ajuns cel dintai ucenic care a inceput aducerea altor persoane la Isus. El a facut lucrul acesta ,,cel dintai”, adica inainte de a face orice altceva. Aceasta marturiseste despre profunda impresie facuta asupra mintii si inimii lui de cea dintai conversatie cu Isus. Mesia. Vezi la Matei 1,1. Talmacit. Vezi la v. 38. 1:42 Si l-a adus la Isus. Isus l-a privit, si i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa, (care, talmacit, inseamna Petru). Isus l-a privit. In v. 36 (vezi comentariul acolo) ,,privea” este de la acelasi cuvant grec ca si cuvantul tradus aici ,,privit”. Simon…Chifa. Vezi la Matei 16,18; Marcu 3,16. Numele ,,Simon” deriva de la forma greaca a cuvantului ebraic ,,Simeon” (vezi al Geneza 29,33). Talmacit. Vezi la v. 38. 1:43 A doua zi Isus a vrut sa Se duca in Galilea, si a gasit pe Filip. Si i-a zis: Vino dupa Mine. A doua zi. [,,Ziua urmatoare”, KJV]. Adica, ziua de dupa evenimentele din v. 35-42 si probabil a treia zi dupa acelea din v. 19-28 (vezi v. 29.35). A vrut sa se duca. Adica, intentiona sa Se duca , sau era pe punctul de a Se duce. A gasit pe Filip [,,Gaseste pe Filip”, KJV]. Poate ca rezultat al eforturilor celor trei care deja Il gasisera pe Isus. Cu privire la Filip vezi la Marcu 3,18. Vino dupa Mine. Aici, mult mai apropiat, in sensul de a deveni discipol (vezi la Marcu 2,14), nu in sensul simplu de a umbla dupa cineva, ca in v. 37. Totusi, vezi la Luca 5,11; Ioan 1,40. 1:44 Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei si a lui Petru. Betsaida. Vezi la Matei 11,21. 1:45 Filip a gasit pe Natanael, si i-a zis: Noi am gasit pe Acela, despre care a scris Moise in lege, si prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Filip a gasit pe Natanael. Asa cum cu o zi inainte, Andrei l-a adus pe fratele sau la Isus, Filip aduce acum un prieten. Cel dintai impuls din inima cuiva care este cu adevarat convertit este de a imparti bucuria si binecuvantarea mantuirii cu altii, mai ales cu cei care sunt apropiati si scumpi. Natanael este de obicei identificat cu Bartolomeu (vezi Marcu 3,18). Legea. Aici, o denumire tehnica a primelor cinci carti ale VT (Vezi al Luca 24,44). Filip se refera indeosebi la prezicerea din Deuteronom 18,15 (vezi comentariul de acolo) ca gasindu-si implinirea in Isus din Nazaret (vezi la Ioan 6,14). Fiul lui Iosif. Vezi la Matei 1,20.21; Luca 2,33.41. 1:46 Natanael i-a zis: Poate iesi ceva bun din Nazaret? Vino si vezi! i-a raspuns Filip. Ceva bun. Exista o nuanta de luare in dispret in replica lui Natanael la anuntarea miscatoare a lui Filip. Natanael era din Cana (cap. 21,2), la doar o scurta distanta de Nazaret si fara indoiala vorbea din cunostinta directa. Nazaret. Vezi la Matei 2,23. Vino si vezi. Comparati v. 29. A-L intalni pe Isus fata catre fata urma sa fie o dovada mai convingatoare decat o lunga argumentare. Asa este azi. Singura cale pentru o dovada pozitiva cu privire la siguranta credintei in Hristos este de a o experimenta. 1:47 Isus a vazut pe Natanael venind la El, si a zis despre el: Iata cu adevarat un Israelit, in care nu este viclesug. Iata cu adevarat un israelit. [,,Un israelit in adevar”, KJV]. Sau ,,cu adevarat un israelit”, adica unul care servea pe Dumnezeu cu inima sincera (vezi cap. 4,23.24) si nu un fatarnic (vezi la Matei 6,2; 7,5; 23,13). Natanael era unul din grupa aceea mica, dar evlavioasa, care astepta cu ravna ,,mangaierea lui Israel” (vezi la Luca 2,25) si aspira la inaltele idealuri puse inaintea lor de Dumnezeu (vezi vol. IV, p. 26-30). Un israelit adevarat nu era neaparat un descendent al lui Avraam (vezi Ioan 8,33-44), ci unul care alesese sa traiasca in armonie cu voia lui Dumnezeu (vezi Ioan 8,39; Fapte 10,34.35; Rom . 2,28.29; 9,6.7.25-27; 10,12.13; Galateni 3,9.28.29; 1 Petru 2,9.10). Viclesug. Gr. dolos, literal, ,,momeala” ca de exemplu aceea pentru a prinde peste, dar figurat, ,,siretlic”, ,,viclesug”, ,,inselaciune”. Pretentiile mincinoase sunt ,,momeala” folosita de fatarnic pentru a-i convinge pe oameni ca el este mai bun decat in realitate. 1:48 De unde ma cunosti? I-a zis Natanael. Drept raspuns Isus i-a zis: Te-am vazut mai inainte ca sa te cheme Filip, cand erai sub smochin. De unde ma cunosti? Natanael a fost uimit sa descopere ca viata lui statea deschisa ca o carte inaintea lui Isus. Smochin. In Palestina smochinul si maslinul erau pomii favoriti cultivati pentru fructele lor. A ,,sedea” sub ,,smochinul sau” insemna a fi acasa si in pace (vezi Mica 4,4; Zaharia 3,10; etc.). 1:49 Natanael I-a raspuns: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel! Rabi. Vezi la v. 38. Fiul lui Dumnezeu. Vezi la Luca 1,35. Impresia profunda facuta de declaratia lui Hristos (v. 47) este clar evidenta din marturisirea de credinta directa si categorica a lui Natanael (v. 49). Evident, dorinta lui plina de ravna dupa lumina mai clara cu privire la identificarea lui Isus de catre Botezatorul ca ,,Miel al lui Dumnezeu” (v. 29.36) si ca ,,Fiu al lui Dumnezeu” (v. 34), era aceea care il facuse sa caute un loc potrivit pentru meditatie si rugaciune (vezi DA 140). Ca raspuns la rugaciunea aceea i s-a dat acum o dovada convingatoare Isus era divin. Isus a citit adesea gandurile cele mai intime si tainele cele mai ascunse ale vietii oamenilor, dandu-le in felul acesta dovada despre divinitatea Sa (vezi la Marcu 2,8). Pentru declaratii ulterioare de credinta in divinitatea lui Isus din partea ucenicilor vezi Matei 14,33; 16,16; Ioan 6,69; 16,30; etc. Imparatul lui Israel. Un titlu mesianic aditional prin care Natanael Il recunostea pe Isus ca fiind Acela despre care profetii fagaduiau ca urma sa ,,aseze din nou imparatia lui Israel” (Fapte 1,6).Titlul acesta era echivalent cu expresia ,,fiul lui David” (vezi la Matei 1,1; Marcu 10,48; cf. Zaharia 6,13). 1:50 Drept raspuns, Isus i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decat acestea vei vedea. . Lucruri mari. Isus Se refera aici la multe dovezi convingatoare de divinitate la care Natanael urma sa fie martor in decursul asocierii lui cu Hristos (vezi DA 142). 1:51 Apoi i-a zis: Adevarat, adevarat va spun, ca, de acum incolo, veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorandu-se peste Fiul omului. Adevarat, adevarat. Vezi la Matei 5,18. Din toti scriitorii NT numai Ioan dubleaza cuvantul aici. El face lucrul acesta in total de 25 de ori, citandu-L in fiecare caz pe Isus. Echivalentul ebraic al expresiei ,,adevarat, adevarat” apare de repetate ori in Manualul Disciplinei ( 1QS), unul din sulurile de la Marea Moarta (vezi p. 91), dar intr-un sens oarecum diferit de acela in care il foloseste Ioan. Ingerii lui Dumnezeu. In figura aceasta pitoreasca de vorbire Isus cuprinde propria lui lucrare pentru omenire (vezi DA 142, 143). Figura este evident bazata pe visul lui Iacov din Betel, pe cand era pe drum spre Haran (Geneza 28,12). Comparati Evrei 1,14. Fiul Omului. Vezi la Marcu 2,10. Aceasta este cea dintai folosire relatata a titlului de catre Isus. NOTA ADITIONALA LA CAPITOLUL 1 Credinta crestina isi gaseste sursa, centrul si certitudinea ei in Hristosul istoric al NT. Asa cum este aratat in Ioan 1,13.14 (vezi comentariul acolo) si pretutindeni in NT, Hristos este Dumnezeu adevarat in sensul absolut si categoric al cuvantului si om adevarat in orice privinta, cu exceptia pacatului. La intrupare divinitatea si umanitatea au fost unite inseparabil in persoana lui Isus Hristos, unicul Dumnezeu-om (vezi la Matei 1,1). Dar Scripturile mai declara si ca ,,Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Deuteronom 6,4; Marcu 12,29). Adevarul la care biserica crestina a ajuns mostenitoare cuprindea in felul acesta paradoxul unui monteism triun si misterul unui Dumnezeu intrupat, ambele conceptii depasind intelegerea marginita si sfidand analiza si definitia ultima. Totusi, pentru crestinii fierbinti ai vremurilor apostolice faptul unui Domn crucificat, inviat din morti si viu, pe care multi dintre ei Il vazusera si auzisera (vezi Ioan 1,14; 2 Petru 1,16; Ioan 1,1-3), subordona problemele teologice inrudite intr-un loc de importanta minora. Dar, cu trecerea acelei generatii (vezi Apocalipsa 2,4; cf. Iosua 24,31), viziunea unui Domn viu s-a intunecat si curatenia si evlavia primara au disparut, oamenii s-au intors tot mai mult de la realitatile practice ale Evangheliei la aspectele teoretice care trezeau curiozitatea, sub iluzia ca cercetand cu mijloacele complicate ale filozofiei ar putea, poate, sa-L descopere pe Dumnezeu (vezi Iov 11,7; Romani 11,33). Printre diferitele erezii care au aparut ca sa tulbure biserica nici unele nu erau mai serioase decat acelea care se preocupau cu natura si cu persoana lui Hristos. Controversa cu privire la problema aceasta a zguduit biserica timp de secole si a fost marcata printr-o prelungita succesiune de erezii, sinoade si schisme. Pentru oricine in afara de cercetatorii istoriei bisericesti un studiu detaliat al acestei controverse poate sa apara lipsit de interes si de valoare practica. Dar astazi, nu mai putin ca in vremurile apostolice, certitudinea credintei crestine se concentreaza in Hristosul istoric al NT. De asemenea, sub o infatisare sau alta, diferite erezii din vechime fie ca traiesc mai departe, fie au fost reinviate. Dintr-o scurta revizuire a cursului acestei controverse a timpurilor primare crestinii moderni pot ajunge sa recunoasca si sa fie vigilenti contra, acelorasi erori care au chinuit pe fratii lor evlaviosi din veacurile trecute (vezi Ioan 8,32; 1 Ioan 4,1). Cele doua faze ale acestei dezbateri prelungite sunt in general cunoscute sub numele de controversele trinitariene si christologice. Cea dintai se preocupa de pozitia lui Hristos ca Dumnezeu si a doua cu legatura intruparii dintre natura Lui divina si umana. Controversa trinitariana s-a concentrat in luptele bisericii cu donatismul, monarhianismul si arianismul din secolul I pana in secolul al IV-lea si controversa cristologica in luptele ei cu nestorianismul, monofizismul si monoteletismul, din secolul al V-lea pana in secolul al VII-lea. Biserica crestina. Credinta bisericii crestine apostolice in legatura cu Isus este bine rezumata in afirmatia lui Petru ca Isus este ,,Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16,16) si in simpla declaratie de credinta citata de Pavel, ,,Isus este Domnul [Gr. Kurios, aici echivalent cu ebr. Yahweh] (1 Corinteni 12,3). Primii crestini credeau ca El este Dumnezeu in cel mai inalt inteles al cuvantului si faceau din credinta aceasta piatra unghiulara a credintei lor (vezi la Matei 16,18). ,,Carnea si sangele” nu puteau descoperi sau explica adevarul acesta, al trebuia primit prin credinta (vezi Matei 16,17). Certitudinea aceasta implicita a bisericii primare cu privire la Trinitate si la natura divino-umana a lui Hristos era intemeiata pe invataturile explicite ale lui Isus si ale apostolilor. Nu dupa multi ani de cand Hristos Se inaltase la ceruri si ,,lupi rapitori” au inceput sa prapadeasca turma, si chiar in biserica s-au ridicat oameni vorbind ,,lucruri stricacioase” si tragand pe ucenici de partea lor (vezi Fapte 20,29.30). Docetismul si gnosticismul. Cea dintai eroare cu privire la natura si persoana lui Hristos este in general mentionata ca docetism. Numele acesta vine de la un cuvant grecesc care inseamna ,,a apare”. Docetismul a luat diferite forme, dar ideea lui fundamentala era ca Hristos parea doar sa aiba un trup, ca El era o fantoma si nu era om deloc. Cuvantul a ajuns intrupat numai in aparenta. Erezia aceasta s-a ivit in vremurile apostolice si a persistat cu bine pana pe la sfarsitul secolului al II-lea. Docetismul era indeosebi o caracteristica a unor grupuri ca ebionitii si gnosticii. Cei dintai erau crestini iudei care aderau strict la ritualurile si practicile iudaismului. Cei din urma erau in primul rand crestini dintre Neamuri. Gnosticismul era doar cu putin mai mult decat o contopire a diferitelor filozofii pagane travestindu-se sub infatisarea unei terminologii crestine. O traditie timpurie si poate autentica il identifica pe Simon Magul (vezi Fapte 8,9-24) ca primul promotor al erorii cu privire la natura si persoana lui Hristos si ca primul gnostic crestin. Cativa ani mai tarziu un crestin cu numele de Cerint s-a ridicat in Alexandria, un barbat care este clasificat de unii ca fiind ebionit si de altii ca gnostic. El tagaduia ca Hristos venise in trup, sustinand ca presupusa Lui intrupare era aparenta si nu reala. Ebionitii nu erau gnostici, dar sustineau vederi similare cu privire la umanitatea lui Hristos. Ei priveau pe Hristos ca fiind numai fiul lui Iosif, dar ales de Dumnezeu ca Mesia deoarece S-a distins prin evlavie si tinerea Legii si a fost adoptat ca Fiu al Lui Dumnezeu la botezul Sau. O grupa de ebioniti, elchesaitii, invatau ca Hristos fusese literal ,,nascut” din Tatal in veacurile trecute si era in felul acesta inferior Lui. In contrast cu ebionitii care Il considerau pe Hristos ca fiind in esenta un tip superior de fiinta umana, gnosticii, in general vorbind, tagaduiau cu totul ca El ar fi o fiinta omeneasca. Ei Il concepeau pe Hristos ca o ,,fantoma” sau ,,eon” care a pus stapanire temporar pe Isus, o fiinta omeneasca obisnuita. Dumnezeirea nu s-a intrupat in realitate. Cu privire la influenta grozav de mare pe care gnosticismul a avut-o asupra crestinatatii istoricul bisericesc Latourette sugereaza posibilitatea ca ,,pentru un timp majoritatea celor care se considerau crestini sa fi urmat la una sau alta din multele forme” (K.S. Latourette, A History of Christianity, p. 123). Aparand treptat in timpurile apostolice, gnosticismul a ajuns la culmea influentei lui asupra bisericii in cursul secolului al II-lea. Recunoscand grava amenintare prezentata de gnosticism, biserica a luptat cu eroism contra lui. Scriind in cursul ultimei jumatati a secolului al II – lea, Irineu remarca acum ca Ioan a scris Evanghelia sa cu scopul specific de a combate vederile docetice ale lui Cerint (Irineu, Contra ereziilor, xi, 1, in Ante-Nicene Fathers, vol. 1, p. 426; vezi Ioan 1,1-3.14; 20,30.31). In epistole Ioan avertizeaza si mai clar contra ereziei docetice, pe ai carei sustinatori ii infiereaza ca ,,anticristi” (1 Ioan 2,18-26; 4,1-3.9.14; 2 Ioan 7.10). In cursul primei sale detentii in Roma (c. anul 62 d. Hr.) Pavel avertiza pe credinciosii din Colose contra ereziei docetice (Coloseni 2,4.8.9.18) si cam in acelasi timp Petru dadea glas unei avertizari si mai puternice (2 Petru 1,1-3). Iuda (v. 4) se refera la erezia docetica. ,,Nicolaitii” din Apocalipsa 2,6 erau gnostici, desi nu neaparat docetisti (Irineu, Contra ereziilor, xi. 1, in Ante-Nicene Fathers, vol. 1, p. 426. In cursul primei jumatati a celui de al II-lea secol s-au ivit diferiti invatatori gnostici pentru a chinui biserica cu ereziile lor daunatoare. Proeminent intre acestia a fost Basilide si Valentinus, ambii din Alexandria. Dar poate cel mai cu influenta – si mai cu succes – promotor al ideilor docetice a fost Marcion, in cursul ultimei jumatati a aceluiasi secol. El nu era de fel gnostic, dar vederile lui cu privire la Hristos semanau mult cu cele ale gnosticilor. El sustinea ca nasterea, viata fizica si moartea lui Isus nu erau reale, ci doar dadeau aparenta de realitate. Biserica a luptat plina de curaj contra ideilor grave ale docetismului. In decursul ultimei jumatati a secolului al II-lea, Irineu s-a distins in mod curajos ca marele aparator al dreptei credinte contra ereziei. Lucrarea lui polemica Contra erezei, mai ales a ereziei gnostice, a supravietuit pana in vremurile de fata. Irineu a scos in evidenta unitatea Dumnezeirii. Monarhianismul. Asa dupa cum arata numele, monarhianismul scotea in evidenta unitatea Dumnezeirii (un ,,monarh” este literal, un ,,singur stapanitor”). De fapt, aceasta era o reactie contra acelor multi dumnezei ai gnosticilor si a celor doi dumnezei ai lui Marcion – Dumnezeul VT, pe care el Il considera un Dumnezeu rau si Hristos, un Dumnezeu al iubirii. Asa cum fac adesea miscarile reactionare, ea a trecut la extrema opusa si ca urmare a devenit o erezie pe care biserica a gasit mai tarziu de cuviinta sa o condamne. Orientarea caracteristica monarhianismului poate fi considerata ca a avut meritul sa curete biserica de invataturile gnostice, dar tratamentul a cauzat tot atata paguba ca si maladia pe care se presupunea ca o vindeca. Lupta cu monarhianismul a inceput catre sfarsitul secolului al II-lea si a dainuit pana in secolul al III-lea. Au fost doua tipuri de monarhianism: dinamistii (de la un cuvant grec insemnand ,,putere”), care invatau ca o putere divina anima trupul omenesc al lui Isus, care se presupunea ca nu avea o dumnezeire a Lui propriu-zisa si era lipsit de un adevarat suflet omenesc si modalistii care concepeau un singur Dumnezeu care Se descoperise in diferite feluri. Pentru a mentine unitatea Dumnezeirii, dinamistii tagaduiau cu totul dumnezeirea lui Hristos, pe care Il considerau un simplu om ales de Dumnezeu sa fie Mesia si inaltat la nivel de dumnezeire. Potrivit cu adoptionismul, o varianta a acestei teorii, omul Isus a ajuns la desavarsire si a fost adoptat ca Fiu al lui Dumnezeu la botezul Lui. Modalistii invatau ca un Dumnezeu Se descoperise in diferitei feluri. Tagaduind orice deosebire in personalitate, ei au abandonat cu totul credinta in natura triuna a Dumnezeirii. Ei acceptau adevarata divinitate atat a Tatalui, cat si a Fiului, dar se grabeau sa explice ca cei doi erau numai diferite denumiri pentru aceeasi fiinta divina. Acest punct de vedere este uneori numit patripasianism, pentru ca se presupune ca Tatal a devenit Fiul la intrupare si in consecinta a suferit si a murit ca Hristos. La fel, la inviere, Fiul a devenit Duhul Sfant. De la cel mai faimos sustinator al teoriei, Sabelius, vederea acesta a fost numita sabelianism. Sabelienii sustineau ca numele treimii erau simple desemnari prin care aceeasi persoana indeplinea diferite functii cosmice. Astfel, inainte de intrupare, fiinta aceasta divina era Tatal; la intrupare Tatal a devenit Fiul; iar la inviere Fiul a devenit Duhul Sfant. La inceputul secolului al III-lea Tertulian a combatut monarhianismul modalistic, accentuand atat personalitatea Fiului lui Dumnezeu, cat si unitatea Dumnezeirii. Totusi, el sustinea ca Hristos era un Dumnezeu dintr-o ordine subordonata – o teorie cunoscuta ca subordinationism. Pe la mijlocul secolului al III-lea Origen a prezentat teoria generatiei eterne, potrivit careia Tatal este Dumnezeu in intelesul cel mai inalt. Fiul este coetern cu Tatal, dar ,,Dumnezeu” numai intr-un sens derivat. Origen credea ca sufletul lui Hristos – ca toate sufletele omenesti, asa cum gresit presupunea el – pre-exista, dar se deosebea de toate celelalte prin faptul ca era curat si necazut. Logosul sau Cuvantul divin, a ajuns la o unire indisolubila cu sufletul omenesc al lui Isus. Facand deosebire intre theos, Dumnezeu, si ho theos, Dumnezeul din Ioan 1,1; Origen tragea concluzia ca Fiul nu este Dumnezeu in sensul prim si absolut, ci ,,Dumnezeu” numai datorita comunicarii unei divinitati de grad secundar care putea sa fie denumita theos, dar nu ho theos. Hristos ar fi astfel la mijloc intre cele create si cele necreate. Origen poate fi numit parintele arianismului. Arianism. La inceputul secolului al IV-lea Arie, un prezbiter al bisericii din Alexandria a adoptat teoria lui Origen cu privire la Logos, cu exceptia faptului ca tagaduia orice substanta intermediara intre Dumnezeu si fiintele create. De aici el deducea ca Fiul nu este divin in nici un inteles al cuvantului, ci strict o fiinta creata, desi cea mai de sus si cea dintai dintre toate si ca, deci ,,a fost un [timp] cand n-a fost”. El invata ca exista numai o singura fiinta – Tatal – careia ii poate fi atribuita existenta eterna, ca Tatal L-a creat pe Fiul din nimic si ca inainte de generarea Lui printr-un act al vointei Tatalui, Fiul nu a existat. Pentru Arie, Hristos nu era nici om adevarat, pentru ca era fara suflet omenesc si nici inca cu adevarat divin, pentru ca era fara esenta si atributele lui Dumnezeu. El era pur si simplu cea mai inaltata dintre toate fiintele create. Fiinta omeneasca Isus era aleasa, datorita precunoasterii de catre Dumnezeu a triumfului Lui, sa fie Hristosul. La primul sinod din Nicea, intrunit in anul 325 d.Hr., pentru a trata controversa ariana, Atanasie a pasit inainte ca ,,parinte al ortodoxiei”, sustinand ca Isus Hristos a fost totdeauna si ca El a venit nu din neexistenta anterioara, ci din aceeasi esenta ca Tatal. Aplicand termenul homoousios, ,,o substanta” la Hristos, sinodul a afirmat credinta lui ca El este din una si aceeasi esenta ca Tatal. Homoousios nu putea fi inteles altfel. Sinodul a anatemizat atat arianismul, cat si sabelianismul ca cele doua deviatii principale de la adevarul exact si a declarat ca nu se tagaduia unitatea Dumnezeirii cand se afirma trinitatea si nu se tagaduia trinitatea cand se sustinea unitatea. Astfel crezul nicean afirma ca Fiul este ,,nascut din Tatal […esenta Tatalui, Dumnezeu din Dumnezeu], Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, fiind din aceeasi substanta (omoousios) cu Tatal (citat in Philip Scheff, Creeds of Christendom, vol. 1, p. 29). Crezul acesta a devenit proba cruciala a ortodoxiei trinitariene. Arienii au respins decizia sinodului si au intrat in schisma, si timp de secole arianismul s-a dovedit a fi vrajmasul cel mai formidabil al Bisericii Romani-Catolice (vezi la Daniel 7,8). Dupa primul sinod din Nicea, un grup uneori numit semi-arieni a tulburat de asemenea biserica. Cuvantul lor cheie era homoiousios, prin care descriau pe Fiul ca fiind din ,,substanta asemanatoare” cu a Tatalui, in contrast cu homoousios (,,aceeasi substanta”) a crezului nicean. Fruntasi intre oponentii ortodoxiei dupa sinodul de la Nicea au fost Apolinarie si Marcelus. Ambii afirmau adevarata unitate a divinitatii si a umanitatii in Hristos, dar tagaduiau adevarata Lui umanitate, afirmand ca voia divina a facut din natura umana a lui Isus un instrument pasiv. Aceste diferite probleme au dus la un alt sinod in anul 381, la Constantinopole. Sinodul acesta a reafirmat crezul nicean, a clarificat intelesul lui si a declarat prezenta a doua naturi reale in Hristos. Nestorianismul. Dupa sinodul de la Constantinopole atentia bisericii a fost indreptata catre asa numitul aspect christologic al problemei naturii si persoanei lui Hristos. Se faceau incercari de a defini natura elementelor divine si a elementelor umane in Hristos si de a enunta legatura dintre acestea doua. Cum puteau doua naturi personale sa existe laolalta intr-o singura persoana? Aceasta faza a controversei s-a concentrat in doua scoli opuse de gandire; una in Alexandria si cealalta in Antiohia, in Siria. Amandoua recunosteau adevarata unitate a divinitatii si umanitatii intr-o singura persoana, Isus Hristos, dar scoala alexandrina accentua unitatea celor doua naturi si sublinia importanta dumnezeirii, in timp ce scoala antiohiana scotea in evidenta distinctia dintre cele doua naturi si sublinia importanta aspectului uman. Partizanii Antiohiei sustineau ca divinitatea si umanitatea intrasera in legatura de coexistenta si conlucrare constanta fara ca de fapt sa se contopeasca. Ei separau cele doua naturi dintr-o singura persoana, declarand ca nu era o unire completa, ci numai o asociere permanenta. Ei faceau o hotarata distinctie intre Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Hristos ca Fiu al omului si dadeau naturii omenesti o recunoastere mai distincta. Ei concepeau unitatea celor doua naturi ca realizata prin unitatea vointelor respective. Ei pastrau realitatea si deplinatatea naturii umane a lui Hristos, dar primejduiau unitatea persoanei. Era o unire nedesavarsita, incompleta, imprecisa, mecanica, in care cele doua naturi nu erau cu adevarat unite intr-o singura persoana constienta de sine. Pe de alta parte, partizanii Alexandriei concepeau o amestecare completa si miraculoasa a celor doua naturi, cea umana fiind topita in una singura cu cea divina si facuta subordonata ei. Astfel, Dumnezeu a intrat in umanitate si cu ajutorul acestei uniri a naturii dumnezeiesti cu natura omeneasca a devenit posibil ca Hristos sa conduca omenirea inapoi la Dumnezeu. Conflictul dintre aceste doua scoli de gandire si-a ajuns apogeul in controversa nestoriana la inceputul secolului al V-lea. Nestorie, din Antiohia, admitea adevarata dumnezeire si adevarata umanitate, dar tagaduia unirea lor intr-o singura persoana constienta de sine. Hristosul nestorian este alcatuit de fapt din doua persoane care au parte de unire morala si de simpatie, nici una nefiind insa in chip decisiv afectata de cealalta. Divinitatea nu este smerita; umanitatea nu e inaltata. Exista Dumnezeu si exista om; dar nu exista Dumnezeu-om. Al treilea sinod ecumenic bisericesc a fost convocat la Efes, in 431, cu scopul de a aplana cearta aceasta dintre scoala din Antiohia si aceea din Alexandria. Sinodul a osandit pe Nestorie si invataturile lui, dar n-a considerat ca este nevoie sa se alcatuiasca un nou crez pentru a inlocui crezul de la Nicea. De fapt, nu s-a aplanat sau realizat nimic, ci doar s-a largit fisura si controversa rezultanta a luat asa proportii incat toate celelalte probleme doctrinare au fost lasate la o parte. Monofizitismul. Dupa sinodul de la Efes inca o teorie, cunoscuta sub numele de monofizitism, sau eutihianism s-a ridicat si a intrat in scena pentru a prezenta o conceptie cu privire la Hristos complet opusa aceleia a lui Nestorie. Eutihie, exponentul ei principal, sustinea ca natura umana originara a lui Isus a fost transmutata in natura divina la intrupare, cu rezultatul ca Isus omenesc si Hristosul divin au devenit o persoana si o natura. El afirma unitatea constiintei de sine, dar contopea in asa fel cele doua naturi, incat ele isi pierdeau identitatea individuala. Convocat in 451 pentru a discuta nestorianismul si monofizismul, sinodul din Calcedon a luat hotarare si impotriva unuia si a celuilalt. Atat Nestorie, cat si Eutihie au respins hotararea sinodului si au intemeiat secte independente ale crestinismului, asa cum facuse Arie cu mai mult de un secol inainte. Sinodul de la Calcedon a afirmat perfecta divinitate si perfecta umanitate a lui Hristos, declarandu-L a fi de una si aceeasi substanta cu Tatal in ce priveste natura Lui divina si de una si aceeasi substanta cu noi in ce priveste natura Lui umana, dar fara de pacat. Identitatea fiecarei naturi era pastrata si cele doua erau declarate a fi distincte, neamestecate, de neschimbat, indivizibile si inseparabile. Divinitatea, nu umanitatea era recunoscuta ca baza a personalitatii lui Hristos. Deoarece acea unica persoana este o unire a celor doua naturi, suferinta lui Dumnezeu–om era cu adevarat infinita. El a suferit in natura Sa umana si nu in natura Sa divina, dar suferinta a fost infinita din cauza ca persoana este infinita. Ceea ce mai tarziu a ajuns sa fie cunoscut ca Simbolul de la Calcedon zice in parte: ,,Noi, deci, urmand pe sfintii Parinti, toti cu un gand, invatam pe oameni sa marturiseasca pe unul si acelasi Fiu, Domnul nostru Isus Hristos si acesta desavarsit in Dumnezeire si de asemenea desavarsit in natura omeneasca; Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand un suflet si un trup rezonabil [rational]; consubstantial [cu una si aceeasi substanta] cu Tatal potrivit cu Dumnezeirea si consubstantial cu noi potrivit cu natura omeneasca; in toate asemenea noua, afara de pacat; nascut inainte de toti vecii din Tatal potrivit cu natura dumnezeiasca si in aceste zile de pe urma, pentru noi si pentru mantuirea noastra, nascut din Fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu, potrivit cu natura omeneasca, unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul nascut, care sa fie recunoscut in doua naturi de neconfundat, de neschimbat, de nedevizat, de neseparat; deosebirea naturilor nefiind indepartata prin unire, ci proprietatea fiecarei naturi fiind pastrata si intalnindu-se intr-o singura Persoana si existenta” ( Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 2. p. 62). Rezultatul sinodului de la Calcedon urma sa perpetueze si sa intensifice schisma in Rasarit. In cele din urma imparatul Iustinian, convins ca securitatea imperiului cerea o rezolvare a problemei, a inchis permanent scolile din Antiohia si Alexandria, cele doua centre ale controversei. La al doilea Sinod de la Constantinopol, in 553, biserica a decis energica suprimare a monofizitismului, care a luat forma unei schisme permanente si persista pana in timpul nostru in secte crestine ca iacobitii, coptii si abisinienii. Reafirmand simbolul de la Calcedon biserica a ajuns la o distinctie definitiva intre ortodoxie si eterodoxie. Monoteletismul. Este adevarat ca ramasese nerezolvata o chestiune: Sunt cele doua naturi, cea divina si cea umana, manate de o singura vointa stapanind ambele naturi sau de doua vointe? Monotelitii considerau vointa divina dominanta si pe cea umana cufundata in ea. La al treilea sinod din Constantinopole in 680, biserica a decis ca vointa este o chestiune a naturilor si nu a acelei singure persoane si s-a pronunta in favoarea a doua vointe intr-o singura persoana volitionala. Aceasta a completat definitia ortodoxa a naturii si persoanei lui Hristos pentru Biserica apuseana si a dus oficial la un sfarsit oficial al prelungitelor controverse trinitariana respectiv christologica. Pe la anul 730 Ioan din Damasc a recapitulat aceste doctrine pentru biserica rasariteana. Atat pentru Rasarit, cat si pentru Apus deciziile si sinoadele au devenit o chestiune de dogma. In Timpurile Reformatiunii. Reformatiunea a gasit atat ramura romana, cat si pe cea protestanta a crestinismului in acord fundamental asupra Treimii si asupra naturii lui Hristos. Crezul de la Nicea si sinodul de la Calcedon s-au dovedit in general acceptabile pentru amandoua. Luther invata o schimbare mutuala de caracteristici intre cele doua naturi, asa ca ceea ce era caracteristic pentru fiecare devenea comun pentru amandoua. Tot ce era omenesc in Hristos era insusit de natura divina, iar natura omeneasca primea ceea ce apartinea naturii divine. Bisericile reformate scoteau in evidenta comuniunea a ceea ce era divin cu ceea ce era omenesc in Hristos. Doua grupe reformate minore difereau de pozitia niceana. Cea dintai din acestea erau socinienii, care reinviasera ideea monarhiana fundamentala ca o Trinitate divina este de neconceput. Unitarianismul modern perpetueaza conceptia aceasta. A doua grupa erau arminienii care au adoptat o vedere asemanatoare in unele privinte, cu aceea a unor grupuri mai timpurii, ca Fiul este subordonat Tatalui. Punctul acesta de vedere este la fel reflectat de unele secte crestine de astazi. Adventistii de Ziua a Saptea. Scriitorii si redactorii acestui comentariu marturisesc sincer ca sunt mari taine in Scripturi care depasesc limitele priceperii marginite si in felul acesta sfideaza enuntarea precisa in limbaj omenesc. Unirea naturii divine cu natura omeneasca in Hristos este una din tainele acestea. Ocupandu-se de chestiuni teologice de felul acesta Adventistii de Ziua a Saptea au cautat sa se fereasca totdeauna de speculatie si de filozofare abstracta, ca nu cumva sa intunece sfatul prin cuvinte (8T 279). Daca scriitorii inspirati ai Bibliei n-au clarificat fiecare amanunt al tainelor divine, pentru ce ar incerca scriitorii neinspirati sa faca asa ceva? Totusi, Inspiratia a procurat suficiente informatii pentru a ne face in stare sa intelegem in parte taina planului de mantuire. Adventistii de Ziua a Saptea cred: 1. Dumnezeire. Dumnezeirea sau trinitatea consta din trei persoane – eternul Tata, Domnul Isus Hristos si Duhul Sfant (vezi la Matei 28,19; Ioan 1,1.2; 6,27; 14,16.17.26; Fapte 5,3.4; Efeseni 4,4-6; Evrei 1,1-3.8; vezi la Ioan 1,1-3.14). ,,Sunt trei persoane vii in trio-ul ceresc…Tatal, Fiul si Duhul Sfant” (EV 615). Hristos si Tatal ,,sunt una in natura, in caracter si scop” (PP 34),dar ,,nu in persoana” (8T 269; cf. 9T 68). Duhul Sfant ,,este tot atat de mult o persoana dupa cum Dumnezeu este o persoana” (EV 616). Vezi EGW Material suplimentar la Romani 1,20-25. 2. Dumnezeirea si preexistenta lui Hristos. Hristos este Dumnezeu in sensul suprem si absolut al termenului – in natura, in intelepciune, in autoritate si in putere (vezi Isaia 9,6; Mica 5,2; Ioan 1,1-3; 8,58; 14,8-11; Coloseni 1,15-17; 2,9; Evrei 1,8; vezi la Mica 5,2; Matei 1,1.23; Luca 1,35; Ioan 1,1-3; 16,28; Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9). ,,Hristos este Fiul preexistent, existent prin sine insusi al lui Dumnezeu…N-a fost niciodata un timp cand El sa nu fi fost in stransa comuniune cu vesnicul Dumnezeu…El era egal cu Dumnezeu, nemarginit si atotputernic” (EV 615; cf. DA 469, 470; EV 614; PP 38, 63). ,,Hristos era Dumnezeu esential si in sensul cel mai inalt. El era cu Dumnezeu din toata vesnicia, Dumnezeu peste tot, pururi fericit. Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, exista din vesnicie, o persoana distincta, totusi una cu Tatal (EGW RH 5 Aprilie 1906; cf. DA 19). Vezi EGW Material suplimentar la Ioan 1,1-3.14; Coloseni 2,9; 3,10. 3. Natura omeneasca a lui Hristos. Domnul Hristos a fost o fiinta omeneasca adevarata si deplina, ca alti oameni in toate privintele cu exceptia faptului ca El ,,n-a cunoscut pacat” (2 Corinteni 5,21 vazi Luca 24,39; Ioan 1,14; Romani 1,3.4; 5,15; Galateni 4,4; Filipeni 2,7; 1 Timotei 2,5; Evrei 2,14.17; 1 Ioan 1,1; 4,2; 2 Ioan 7; vezi la Matei 1,23; Ioan 1,14; Filipeni 2,6-8). ,,Hristos a fost om adevarat” (EGW YI 13 iunie 1898), ,,in intregime om” (EGW ST 17 iunie 1897), ,,partas al naturii noastre” (EGW RH 18 febr. 1890). ,,El a venit ca un prunc lipsit de puteri, purtand natura omeneasca pe care o purtam noi” ( EGW MS 21, 1895) si ,, ca un membru al familiei omenesti era muritor” (EGW RH 4 Sept. 1900). ,,El Se ruga pentru ucenicii Sai si pentru Sine, in felul acesta identificandu-Se cu nevoile noastre, slabiciunile noastre si cusururile noastre” (2T 508; cf. MH 422). Vezi EGW Material suplimentar la Ioan 1,1-3.14; Coloseni 1,26.27; Evrei 2,14-18. 4. Intruparea lui Hristos. Intruparea a fost o unire adevarata, deplina si indisolubila a naturii divine si a celei umane intr-o singura persoana, Isus Hristos, fiecare natura, totusi, fiind pastrata intacta si distincta de cealalta (vezi Matei 1,20; Luca 1,35; Ioan 1,14; Filipeni 2,5-8; 1 Timotei 3,16; 1 Ioan 4,2.3; vezi la Matei 1,18; Ioan 1,14; 16,28; Filipeni 2,6-8). ,,Hristos era om adevarat…Totusi El era Dumnezeu in trup” (EGW YI 13 oct. 1898). ,,Divinitatea Lui era mascata de umanitate – slava invizibila in forma omeneasca vizibila” (DA 23). ,,El are o dubla natura, in acelasi timp umana si divina. El este atat Dumnezeu, cat si om” (EGW MS 76, 1903). ,,A fost natura omeneasca a Fiului Mariei schimbata in natura divina a Fiului lui Dumnezeu? Nu: cele doua naturi erau misterios contopite intr-o persoana – Omul Isus Hristos” (EGW scrisoarea 280, 1904). ,,Natura omeneasca nu a luat locul celei divine, nici cea divina celei omenesti (EGW ST 10 mai 1899). ,,Divinitatea n-a fost coborata la umanitate; divinitatea si-a pastrat locul” (EGW RH 18 febr. 1890). ,,El a dat pe fata o natura omeneasca perfecta combinata cu divinitatea; …pastrand fiecare natura distincta (EGW GCB trimestrul al IV-lea 1899, p. 192). ,,Natura omeneasca a lui Hristos nu putea fi separata de divinitatea Lui” ( EGW MS 106, 1897). Vezi EGW Material suplimentar la Ioan 1,1-3.14; Efeseni 3,8; Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9. 5. Subordonarea lui Hristos. Luand de bunavoie limitarile naturii omenesti la intrupare, Domnul Isus Hristos S-a subordonat prin aceasta Tatalui pentru durata lucrarii Sale pamantesti (vezi Psalmii 40,8; Matei 26,39; Ioan 3,16; 4,34; 5,19.30; 12,49; 14,10; 17,4.8; 2 Corinteni 8,9; Filipeni 2,7.8; Evrei 2,9; vezi la Luca 1,35; 2,49; Ioan 3,16; 4,34; Filipeni 2,7.8). ,,Lasand la o parte vesmantul Sau imperial si coroana Sa imparateasca” (9T 68), Fiul lui Dumnezeu ,,a ales sa predea sceptrul in mainile Tatalui Sau si sa coboare de pe tronul universului” (DA 22, 23). ,,El a luat de bunavoie natura omeneasca. Acesta a fost propriul Sau act si prin propriul Sau consimtamant” (EGW RH 4 septembrie 1900). ,,Isus a binevoit sa Se smereasca, sa ia natura omeneasca” (EGW, ST, 20 Ianuarie 1890; cf. 5T 702). ,,El S-a smerit si a luat starea noastra muritoare asupra Sa” (EGW RH 4 Sept. 1900). ,,Fiul lui Dumnezeu a fost supus voii Tatalui si dependent de puterea Lui. Atat de deplin a fost golit Hristos de sine incat nu facea planuri pentru Sine. El accepta planurile lui Dumnezeu pentru El si zi dupa zi Tatal desfasura planurile Sale” (DA 208; cf. 664). ,,In timp ce purta natura omeneasca, El era dependent de Cel Atotputernic in ce priveste viata Sa. In natura Sa omeneasca, El Se prindea de divinitatea lui Dumnezeu” (EGW ST 17 iunie 1897). Vezi EGW Material suplimentar la Luca 1,35. 6. Desavarsirea lipsita de pacate a lui Hristos. Desi susceptibil la ispita si ,,in toate privintele ispitit ca noi”, Isus a fost totusi cu totul ,,fara pacat” (vezi Matei 4,1-11; Romani 8,3.4; 2 Corinteni 5,21; Evrei 2,10; 4,15; 1 Petru 2,21.22; 1 Ioan 3,5; vezi la Matei 4,1-11; 26,38.41; Luca 2,40.52; Evrei 2,17; 4,15). Mantuitorul nostru ,, a luat dispozitiile naturii omenesti, pentru a fi probat si incercat” (EGW ST 2 august 1905; cf. DA 49, 117, 131). ,,Ca oricare copil al lui Adam El a acceptat rezultatele lucrarii marii legi a ereditatii” (DA 49). ,,El ar fi putu pacatui…dar nici macar pentru o clipa n-a fost in El o inclinatie rea” (EGW scrisoarea 8, 1895, vezi p. 1128). El a luat ,,natura dar nu pacatosenia omului” (EGW ST 29 mai 1901). ,,El l-a biruit pe Satana in aceeasi natura asupra careia Satana a castigat biruinta in Eden” (EGW YI 25 aprilie 1901). ,,Isus nu a dat pe fata insusiri si nu a exercitat puteri pe care oamenii nu le-ar putea avea prin credinta in El. Natura Lui omeneasca desavarsita este ceea ce toti urmasii Lui pot sa aiba (DA 664; cf. 24). ,,In natura Lui omeneasca El a pastrat curatenia caracterului Sau divin” (ML 323). ,,Nici o urma de pacat nu strica chipul lui Dumnezeu din launtrul Sau” (DA 71; cf. 123). Vezi EGW Material suplimentar la Matei 4,1-11; Luca 2,40.52; Coloseni 2,9.10; Evrei 2,14; 4,15. 7. Moartea inlocuitoare a lui Hristos. Jertfa lui Hristos a oferit o ispasire deplina si intreaga pentru pacatele lumii (vezi Isaia 53,4-6; Ioan 3,14-17; 1 Corinteni 15,3; Evrei 9,14; 1 Petru 3,18; 4,1; 1 Ioan 2,2; vezi la Isaia 53,4; Matei 16,13). ,,El a fost condamnat pentru pacatele noastre, la care El nu avea parte, ca noi sa putem fi indreptatiti prin dreptatea Lui, la care noi nu aveam parte. El a suferit moartea care era a noastra, pentru ca noi sa putem primi viata care era a Lui” (DA 25). ,,In Gradina Ghetsemani Hristos a suferit in locul omului si natura umana a Fiului lui Dumnezeu ezita sub oroarea groaznica a pacatului” (EGW MS 35, 1895). ,,Natura omeneasca ar fi murit atunci si acolo sub oroarea simtului pacatului, daca nu L-ar fi intarit un inger din cer sa supore chinul de moarte” (EGW MS 35, 1895). ,,Jertfa lui Hristos in favoarea omului a fost deplina si intreaga. Conditia ispasirii fusese implinita. Lucrarea pentru care El venise in lumina aceasta fusese implinita” (AA 29; cf. 5T 575). Vezi la EGW Material suplimentar la Matei 26,36-46; 27,50; Coloseni 2,9; 1 Timotei 2,5. 8. Invierea lui Hristos. In divinitatea Sa Hristos avea puterea nu numai de a-Si da viata, dar si de a lua din nou, cand a fost chemat sa iasa din mormant de Tatal Sau (vezi Ioan 10,18; Fapte 13,32.33; Romani 1,3.4; 1 Corinteni 15,3-22; Evrei 13,20; 1 Petru 1,3; vezi Nota aditionala la Matei 28). ,,Cand glasul ingerului puternic a fost auzit la mormantul lui Hristos, zicand: Tatal Tau te cheama, Mantuitorul a iesit din mormant datorita vietii care era in El Insusi…In divinitatea Sa, Hristos poseda puterea de a sfarama legaturile mortii” (DA 785; cf. 780). Vezi EGW Material suplimentar la Marcu 16,6. 9. Inaltarea lui Hristos. Mantuitorul nostru S-a inaltat la cer in trupul Lui proslavit, pentru a sluji acolo pentru noi (vezi Marcu 16,19; Luca 24,39; Ioan 14,1-3; 16,28; 20,17; Fapte 1,9-11; Romani 8,34; 1 Timotei 3,16; Evrei 7,25; 8,1.2; 9,24; 1 Ioan 2,1.2; vezi la Fapte 1,9-11). ,,Dumnezeu a dat pe unicul Sau Fiu ca sa devina un membru al familiei omenesti si sa pastreze pururi natura Sa omeneasca…Dumnezeu a adoptat natura omeneasca in persoana Fiului Sau, si a dus-o in cerul preainalt” (DA 25). ,,Toti au nevoie sa devina mai priceputi cu privire la lucrarea ispasirii care are loc in sanctuarul de sus” (5T 575). Vezi EGW Material suplimentar la Fapte 1,9-11; Evrei 2,14-18. 10. Proslavirea lui Hristos. Dupa reintoarcerea Sa la cer, Hristos a reluat pozitia pe care o avusese la Tatal inainte de intrupare (vezi Matei 28,18; Ioan 12,23; 17,5; Efeseni 1,19-22; Filipeni 2,8.9; Coloseni 1,18; 1 Timotei 2,5; Evrei 1,3; 2,9; 1 Petru 1,11; vezi la Filipeni 2,9). ,,Cand Hristos a trecut prin portile cerului, a fost intronat in mijlocul adorarii ingerilor…Hristos a fost intr-adevar proslavit si chiar cu slava pe care o avusese la tatal din vesnicie…Ca preot si imparat, El primise toata puterea in cer si pe pamant” (AA 38; 39; cf. 8T 268, 269). Aceste taine si multe altele, legate de planul de mantuire vor constitui studiul celor rascumparati in decursul vesniciei. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 Ev 615 1, 2 PP 34 1–3 DA 281; FE 406 1–5 TM 63, 138 3 CT 530; DA 288; Ed 134; SC 88 3, 4 MM 7 4 DA 270, 465; Ed 28; MB 39; MH 461; SC 19; 8T 288, 324 4, 5 DA 464; TM 365 5 COL 116; DA 80, 470; FE 167; 1T 406 6 3T 61 9 COL 385; CT 28, 361, 530; DA 317, 464; Ed 14, 29, 134; FE 181, 183, 405, 437, 440, 468, 470 GC 262, 461, 528; GW 50; PK 253, 377; SC 24; TM 419; 8T 256 9–12 TM 365 10 5T 737 10–14 TM 138 11 COL 116; CW 45; DA 27; PK 710; 9T 229 12 AA 381; AH 36; COL 314; CT 14; DA 464; Ev 308; FE 405; GW 50; ML 176; MH 421; MM 113; TM 94, 221, 283, 485; 6T 60, 363, 372; 7T 39; 8T 102, 177, 207, 267; 9T 23, 141, 152, 218, 287 12, 13 DA 509; Ev 531 14 AA 472, 520, 544; CS 136; CT 259; DA 23, 139, 387, 507; Ed 28; FE 378, 382, 400, 444; GC vi; MM 321; PP 278; TM 63; 5T 576, 747; 6T 59; 7T 20; 8T 207, 286; 9T 228; WM 53 16 AA 521, 544; DA 250; FE 338, 362; MB 21; TM 94, 205; 7T 20; 8T 151 18 DA 464; GW 50; MH 419; PK 693, 696; SC 11; 8T 265, 286 19–23 DA 134 19–51 DA 132–143 23 PK 689; 8T 333 25 DA 135 25–27 DA 136 27 DA 216 29 CH 422, 528; COL 77, 222, 250, 274; CS 289; CSW 12, 109; CT 648; DA 112, 136, 137, 175, 180, 216, 385, 439, 477, 579, 594, 622, 651, 750; Ev 134, 188, 291, 299, 444, 578, 582; EW 154; FE 97, 239, 383; GC 399; GW 26, 56, 148, 155, 172; LS 345; MB 2, 8; ML 171, 220; MH 157; MM 31; SC 19, 79; TM 155, 214, 218; 2T 30; 4T 395; 5T 449, 729; 6T 20, 32, 39, 54, 67, 81, 95, 105, 279, 314; 7T 238; 8T 334; 9T 23, 48, 60, 81, 203 36–38 DA 138 38, 39 MB 131 39, 41–43 DA 139 43 DA 292 45 DA 145, 292; FE 365; 6T 428 45, 46 Ev 446; FE 142; 3T 566; 6T 37 45–49 DA 140 45–51 CSW 25, 26 46 DA 71; MYP 78; Te 224 47 4T 534 47, 48 SC 91; TM 110 50 DA 142, 148 51 DA 142; GC 19; PP 184; SC 20 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: