9:33 Nici nu este vreun mijlocitor intre noi, care sa-si puna mana peste noi amandoi.
Mijlocitor. Sau "arbitru". In discutia lui cu Dumnezeu, Iov crede ca nu exista nimeni care sa poata fi considerat arbitru. Numai intr-una din urmatoarele conditii, gandeste el, disputa dintre el si Dumnezeu putea sa fie mai echitabila: (1) Daca Dumnezeu, renuntand de Sine si la toate atributele Sale divine, ar deveni om; sau (2) daca s-ar putea gasi un mijlocitor sau arbitru, care sa decida in disputa aceasta. Totusi, gandea Iov, nici una din conditii nu este posibila. Evanghelia asigura implinirea ambelor conditii. "EU SUNT este Arbitrul dintre Dumnezeu si neamul omenesc, asezandu-Si mainile peste amandoi" (DA 25). Nu ca noi trebuie sa ne inchipuim pe Isus ca rezolvand o disputa dintre om si Dumnezeu, ci ca El este Acela care ii reprezinta pe Dumnezeu si pe om, Acela prin care omul poate sa-L inteleaga pe Dumnezeu si sa se apropie de El. Vezi Evrei 2:17.18.
Sa-si puna mana. S-a sugerat ca aceasta s-ar putea referi la vreo ceremonie straveche in care, pentru o oarecare cauza, mijlocitorul sau arbitrul isi aseza mainile pe ambele parti intr-o disputa judecatoreasca. Ar putea sa insemne ca arbitrul avea putere de control asupra ambelor parti, ca era datoria lui sa le stabileasca anumite limite, sa impiedice folosirea de cuvinte nelalocul lor si sa supravegheze ca argumentarea sa fie facuta in mod cinstit de ambele parti. Fireste, ilustratia aceasta nu putea fi aplicata la Dumnezeu ca fiind una dintre parti, desi in conceptia lui Iov aplicatia era valabila.