42:7 Dupa ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: Mania Mea S-a aprins impotriva ta si impotriva celor doi prieteni ai tai, pentru ca n-ati vorbit asa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
Mania Mea s-a aprins.[E aprinsa, KJV]. In versetul acesta incepe parte de incheiere in proza a cartii. Dumnezeu Isi indreapta atentia spre cei trei prieteni ai lui Iov, adresandu-se lui Elifaz, care se pare ca era conducatorul grupului. Dumnezeu il mustrase pe Iov pentru lipsa de intelegere, dar manifesta manie pentru prieteni din cauza incapacitatii lor de a spune ceea ce era "drept". Aceasta ridica problema interesanta a deosebirii dintre greselile lui Iov si greselile prietenilor lui. O analiza atenta releva faptul ca Iov gresise din cauza suferintei, apasarii, descurajarii si disperarii. El au fost victima unei situatii care-l supara si pe care n-o putea intelege. Afirmatiile lui au fost uneori indraznete, uneori aproape hulitoare. Totusi, tot timpul a pastrat o incredere fundamentala in Dumnezeu. Prietenii nu sufereau ca Iov. Cuvintele lor gresite erau expresia unei filozofii false. Ei au ingaduit traditiei sa puna in umbra compatimirea. Ei credeau ca sunt indreptatiti sa fie duri, deoarece conceptia lor despre Dumnezeu parea sa ceara o astfel de atitudine. Elifaz si prietenii sai au multi corespondenti in vremurile moderne - oameni buni, da, dar cu idei gresite pe care se simt obligati de constiinta sa le apere. Iov a facut greseli, dar, in comparatie cu prietenii lui, a vorbit ce era "drept". Strigatele lui disperate, vrednice de mila erau mai placute lui Dumnezeu decat logica rece a prietenilor lui.