27:13 Iata soarta pe care o pastreaza Dumnezeu celui rau, mostenirea pe care o hotaraste Cel Atotputernic celui nelegiuit.
o hotaraste Cel Atotputernic celui nelegiuit.
Soarta. [Partea, KJV]. Versetele 13-23 prezinta tratarea unei probleme total diferit de pozitia anterioara a lui Iov privitoare la pedepsirea nelegiuitilor in viata aceasta (vezi 9:22-24; 21; 24). S-au facut diferite incercari pentru a explica aparenta schimbare de teoriei presupunandu-se:
(1) ca acest pasaj este de fapt o cuvantare tinuta de Tofar. Teoria aceasta este imposibil de sustinut, deoarece pentru a o sustine trebuie sa presupunem omiterea a doua versete, unul intre v. 10 si 11, introducandu-l pe Tofar ca vorbitor, si unul la inceputul capitolului 28, reintroducandu-l pe Iov. Se cere totodata schimbarea tuturor pronumelor din v. 11 si 12 de la persoana a doua plural la cea de-a doua singular, intrucat s-ar considera ca Tofar adresa cuvintele acestea lui Iov.
(2) ca Iov se straduieste sa retracteze afirmatiile anterioare rostite cam pripit in focul controversei si nu prea bine gandite. Opinia aceasta are de partea ei faptul ca il pastreaza pe Iov ca orator, dar are impotriva ei pe acela ca il face pe Iov sa-i invete pe prietenii sai ceea ce ei deja credeau si ceea ce afirmasera de repetate ori (vezi v. 12). In plus il face sa le impute prietenilor sai nesabuinta de a nu cunoaste ceea ce ei incercasera sa-i recomanda atat de staruitor (vezi v. 13).
(3) ca Iov repeta argumentul pe care el il anticipeaza ca prietenii sai il vor folosi ca raspuns la cuvantarea lui prezenta. Totusi nu exista nimic care sa indice o astfel de intentie si nu e nici o replica la argument, asa cum ar fi de asteptat, daca Iov ar fi atras atentia asupra unui argument anticipat.
(4) ca Iov vorbeste despre judecata finala. Ideea aceasta este inlaturata printr-o analiza atenta a nenorocirilor, care descopera ca toate urmeaza sa vina in viata aceasta prezenta. Moartea de care se vorbeste este moartea intai, nu a doua.
(5) ca Iov intoarce aici armele lor impotriva prietenilor lor si invoca asupra lor nenorocirile despre care ei declarasera ca sunt partea celor nelegiuiti. Acest punct de vedere pare sa se integreze in succesiunea de idei. Iov isi reafirmase nevinovatia (v. 1-6). Implicit, prietenii lui sunt acuzati, deoarece aduc marturie mincinoasa impotriva cuiva. Iov ii ameninta cu aceleasi grozavii cu care incearcasera ei sa-l intimideze. Le reproseaza ca au inteles greu ca au vorbisera chiar impotriva lor insisi. Ideea aceasta, ca si celelalte, este ipotetica, dar pare sa ceara minimum de ajustari pentru a o face sa se incadreze in tabloul general.