20:1 Tofar din Naama a luat cuvantul si a zis:
Tofar din Naama a luat cuvantul. Aceasta este a doua cuvantare a lui Tofar. Scopul lui este de a arata ca indiferent cat de sus va fi inaltat un nelegiuit, indiferent cat de prosper ar ajunge, Dumnezeu il va smeri si-l va face sa sufere. Aplicatia la Iov este prea evidenta pentru a fi trecuta cu vederea. Capitolul 19 s-a incheiat cu o avertizare de pe buzele lui Iov. Tofar considera un afront faptul ca Iov muta asupra prietenilor sai amenintarea cu pedeapsa, cand Tofar e sigur ca numai Iov este vinovat.
20:2 Gandurile mele ma silesc sa raspund, si framantarea mea nu-mi da pace.
Gandurile mele. Gandurile lui Tofar nu sunt o reflectare calma sau o meditatie profunda. El e agitat. Gandurile lui par sa se inghesuie unele pe altele pentru a fi exprimate. Nu-mi dau pace. [Ma grabesc, KJV]. Tofar recunoaste temperamentul sau iute si impetuos.
20:3 Am auzit mustrari care ma umplu de rusine, si din adancul mintii mele duhul ma face sa raspund.
Mustrari. Probabil ca Tofar se refera la ceea ce spusese Iov la sfarsitul cuvantarii sale (cap.19:29). Sau s-ar putea ca el sa se refere la mustrarea din cap.19:2. Totodata, el poate ca nu a uitat ce Iov spuse ca raspuns la cuvantarea anterioara a lui Tofar (cap.12:2). Tofar zice de fapt: "Mai acuzat pe nedrept, si indignarea ma constrange sa raspund." Versetul acesta da pe fata caracterul lui Tofar; el este irascibil si coleric. Aproape ca nu mai poate sa astepte ca Iov sa-si incheie cuvantarea ca apoi sa izbucneasca cu aprindere.
Adancul mintii mele. [Al intelegerii mele, KJV]. Nu e ceva neobisnuit ca o persoana colerica sa sustina ca vorbeste din indemnurile unei intelepciunii linistite.
20:4 Nu stii tu ca, de mult de tot, de cand a fost asezat omul pe pamant,
Nu stii tu? Intrebarea este sarcastica, ca si intrebarile lui Elifaz (cap.15:7-13). Tofar spune ca toata istoria ii da dreptate.
20:5 biruinta celor rai a fost scurta, si bucuria nelegiuitului numai de o clipa?
Scurta. Versetul acesta explica solutia lui Tofar la problema prosperitatii nelegiuitilor. El admite ca ei ar putea sa strige triumfator, dar bucuria lor e de scurta durata, de o clipa. Partial, Tofar are dreptate; dar argumentul lui este slab prin aceea ca nu ajunge sa recunoasca faptul ca un pacatos poate parea ca are succes de-a lungul intregii sale vieti muritoare (vezi Psalmi 37:35.36; 73:1-17). Scurtimea triumfului celui nelegiuit este unul dintre punctele principale ale disputei dintre Iov si adversarii lui. Elifaz si Bildad sustinusera aceeasi parere ca si Tofar (Iov 4:8-11; 5:3-5; 8:11-19; 15:21.29). Iov e convins ca lucrurile stau altfel. El ii vazuse pe nelegiuiti "imbatranind si sporind in putere" (cap.21:7). El ii vazuse ca "isi petrec zilele in fericire si se pogoara intr-o clipa in locuinta mortilor" (cap.21:13). El nu e dispus sa admita vorbele goale prietenilor sai. Iov dovedeste o mai mare putere de intelegere decat prieteni sai - o putere de intelegere produsa de suferinta sa.
20:6 Chiar daca s-ar inalta pana la ceruri, si capul i-ar ajunge pana la nori,
Pana la ceruri. Un alt fel de a descrie culmile izbanzii si ale influentei la care cei nelegiuiti ar putea ajunge (vezi Psalmi 73:9; Daniel 4:22).
20:7 va pieri pentru totdeauna, ca murdaria lui, si cei ce-l vedeau vor zice: Unde este?
Verset ce nu a fost comentat.
20:8 Va zbura ca un vis, si nu-l vor mai gasi; va pieri ca o vedenie de noapte.
Ca un vis. O ilustratie a instabilitatii celor nelegiuiti. Nimic nu e mai ireal si mai trecator ca un vis.
20:9 Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul in care locuia nu-l va mai zari.
Ochiul. Tofar foloseste cu privire la nelegiuiti aproape acelasi limbaj pe care Iov il folosise cu privire la sine (Iov 7:8.10; cf. 8:18; Psalmi 103:16).
20:10 Peste fiii lui vor navali cei saraci, si mainile lui vor da inapoi ce a rapit cu sila.
Peste fiii lui vor navalii cei saraci. [Copiii lui vor cauta sa placa celor saraci, KJV]. Poate in sensul ca vor fi cersetorii cersetorilor. Vor da inapoi. Versetul acesta descrie umilirea pacatosului mandru si prosper, pana acolo ca cauta bunavointa saracilor si e constrans sa le dea averea sa.
20:11 Oasele lui, pline de vlaga tineretii, isi vor avea culcusul cu el in tarana.
Oasele lui pline de vlaga tineretii. Literal, "oasele lui sunt pline de tineretea lui", adica pline de vigoarea tinereasca. Pare sa nu fie nevoie de introducea cuvintelor "a pacatului" [ca in KJV]. Fara ele propozitia urmator poate fi inteleasa ca spunand ca vigoarea tinereasca va zace in tarana.
20:12 Dulce era raul in gura lui, il ascundea sub limba,
Dulce era. Versul acesta incepe o noua strofa. Nelegiuirea are si ea partea ei placuta, dar e superficiala si trecatoare.
20:13 il mesteca intr-una si nu-l lasa, il tinea in cerul gurii:
Il mesteca intr-una. [Il economisea, KJV]. Pacatul e placut la gust. Pacatosul nu renunta nicidecum la nebunia si placerea lui. El e ca un copil care vrea sa faca in asa fel incat o acadea sa dureze cat mai mult cu putinta.
20:14 dar hrana lui se va preface in maruntaiele lui, va ajunge in trupul lui o otrava de aspida.
Se va preface. Pacatul inghitit devine amar si ajunge ca o otrava de aspida.
20:15 Bogatiile inghitite le va varsa, Dumnezeu le va scoate din pantecele lui.
Se va varsa. Un fel expresiv de a descrie judecata divina despre care Tofar crede ca e pregatita pentru cei nelegiuiti.
20:16 Otrava de aspida a sub, si de aceea, limba naparcii il va ucide.
Verset ce nu a fost comentat.
20:17 Nu-si va mai plimba privirile peste paraiele si raurile de miere si de lapte,
De miere si de lapte. [Miere si unt, KJV]. Compara cu Exod 3:8.17; 13.5; Deuteronom 26:9.15; Isaia 7:22; Ioel 3:18. Prosperitatea depindea de o rezerva abundenta de apa. "Untul" [KJV] era probabil lapte covasit.
20:18 va da inapoi ce a castigat, si nu va mai trage folos din castig; va da inapoi tot ce a luat, si nu se va mai bucura de el,
Va da inapoi. Pentru a-i despagubi pe cei pe care i-a jefuit, nelegiuitul va trebui sa le dea bogatia pe care a adunat-o in mod cinstit.
20:19 caci a asuprit pe saraci, si i-a lasat sa piara, a daramat case si nu le-a zidit la loc.
Pe saraci... i-a lasat sa piara. Acuzatiile acestea de maltratare a saracilor sunt acum, pentru intaia data, puse pe seama lui Iov. Mai tarziu sunt aduse in mod deschis de Elifaz (cap.22,5-9). Iov neaga acuzatiile acestea (cap.29:11-17).
20:20 Lacomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scapa ce are mai scump.
N-a cunoscut margini. [Nu simte liniste, KJV]. Versul suna literal: "pentru ca n-a cunoscut liniste in pantecele lui", adica lacomia lui nu era niciodata satisfacuta. Nu va scapa. El nu va fi in stare sa pastreze lucrurile adunate prin lacomia lui.
20:21 Nimic nu scapa de lacomia lui, dar bunastarea lui nu va tine.
Nimic nu va scapa de lacomia lui. [Nu-i ramane nimic din carnea lui, KJV]. Ebr. 'okel, "hrana". Bunastarea lui nu va tine.[Nimeni nu va cauta bunurile lui, KJV]. LXX zice aici: "De aceea lucrurile lui bune nu vor propasi."
20:22 In mijlocul belsugului va fi in nevoie; mana tuturor ticalosilor se va ridica asupra lui.
La nevoie. [La stramtoare, KJV]. Bogatia nu-l va scuti de incurcaturi.
20:23 Si iata, ca sa-i umple pantecele, Dumnezeu va trimite peste el focul maniei Lui, si-l va satura cu o ploaie de sageti.
Focul maniei. [Furia maniei, KJV]. Este evident ca Tofar aplica aceste cuvinte lui Iov. In mijlocul prosperitatii lui, Iov a fost smerit. Cuvintele lui Tofar sunt menite sa taie adanc. El incearca sa-l prezinte pe Iov ca pe un pacatos, care sufera furia maniei lui Dumnezeu.
20:24 Daca va scapa de armele de fier, il va strapunge arcul de arama.
Va scapa. [Va fugi, KJV]. Dumnezeu e zugravit ca ducand razboi cu pacatosul, care cauta fara succes sa scape.
20:25 Isi smulge din trup sageata, care scanteie la iesirea din fierea lui, si il apuca spaimele mortii.
Sageata care scanteie. [Sabia care straluceste, KJV]. Ebr. baraq, literal "strafulgerare", folosit aici in mod figurat cu privire la varful scanteietor de sageata. Imaginea plastica pare sa fie a unui om nelegiuit care incearca sa scoata o sageata din trupul sau. Spaimele mortii iminent pun stapanire pe el. Se subintelege ca Iov este o astfel de persoana.
20:26 Toate nenorocirile sunt pastrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, si ce va mai ramane in cortul lui va fi ars de foc.
Toate nenorocirile sunt pastrate pentru comorile lui. [Tot intunericul va fi ascuns in locurile lui tainice, KJV]. Propozitia spune aici literal: "tot intunericul este pastrat pentru comorile lui". Ideea este probabil ca oricarui fel de nenorocire ii sunt rezervate comorile pe care nelegiuitul le-a strans si le-a ingramadit pentru sine.
Un foc pe care nu-l va aprinde omul. Acesta era un foc pe care nu l-au aprins maini omenesti. S-ar putea ca Tofar sa faca aluzie la "focul lui Dumnezeu" (cap.1:16) care a ars oile si slugile lui Iov.
20:27 Cerurile ii vor dezveli faradelegea, si pamantul se va ridica impotriva lui.
Vor dezveli faradelegea. Acesta este raspunsul lui Tofar la apelul pe care l-a facut Iov in cap.
16:18.19 la cer si la pamant ca sa dea marturie pentru el. Cerul, zice el, in loc sa vorbeasca in favoarea lui, ii va descoperi faradelegea. Pamantul, in loc sa-i tina partea, se va ridica impotriva lui.
20:28 Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri in ziua maniei lui Dumnezeu.
Veniturile. Mania lui Dumnezeu va face ca toate lucrurile acestea sa dispara ca o apa care se retrage.
20:29 Aceasta este soarta pe care o pastreaza Dumnezeu celui rau, aceasta este mostenirea pe care i-o hotaraste Dumnezeu.
Aceasta este soarta. Concluzia aceasta este asemanatoare cu cea pe care a tras-o Bildad la sfarsitul vorbirii sale (cap.18:21). Prin aceasta trambitare cu surle si tunete, Tofar intentiona sa-i transmita lui Iov ideea ca nu se putea astepta la altceva decat la suferinta. Cuvantarea lui reprezinta atitudinea limitata, legalista, critica a prietenilor sai in punctul ei de varf. Nu e posibil de descris mai usor si mai plastic, de cum o face Tofar, teoria ca bogatul pacatos este pedepsit de Dumnezeu. Pentru Tofar, Iov e un om nelegiuit, care sufera urmarile propriilor sale pacate. El e vinovat de castig nedrept, de aceea Dumnezeu ii mistuie averile. Tofar cauta sa inabuse incredere noua in Dumnezeu pe care o exprimase Iov. Nu se observa nici o urma de bunatate sau de simpatie.