20:29 Aceasta este soarta pe care o pastreaza Dumnezeu celui rau, aceasta este mostenirea pe care i-o hotaraste Dumnezeu.
Aceasta este soarta. Concluzia aceasta este asemanatoare cu cea pe care a tras-o Bildad la sfarsitul vorbirii sale (cap.18:21). Prin aceasta trambitare cu surle si tunete, Tofar intentiona sa-i transmita lui Iov ideea ca nu se putea astepta la altceva decat la suferinta. Cuvantarea lui reprezinta atitudinea limitata, legalista, critica a prietenilor sai in punctul ei de varf. Nu e posibil de descris mai usor si mai plastic, de cum o face Tofar, teoria ca bogatul pacatos este pedepsit de Dumnezeu. Pentru Tofar, Iov e un om nelegiuit, care sufera urmarile propriilor sale pacate. El e vinovat de castig nedrept, de aceea Dumnezeu ii mistuie averile. Tofar cauta sa inabuse incredere noua in Dumnezeu pe care o exprimase Iov. Nu se observa nici o urma de bunatate sau de simpatie.