11:20 Dar ochii celor rai se vor topi; ei n-au loc de scapare: moartea, iata nadejdea lor!
Celor rai. Daca Tofar ar fi terminat cu v. 19, Iov ar fi fost mangaiat de cuvantarea lui, care scotea in evidenta, de fapt, nadejdea readucerii in gratia lui Dumnezeu si a reintoarcerii la fericire. Dar, ca si cum ar vrea sa evidentieze parerea nefavorabila pe care o are despre purtarea si caracterul lui Iov, el nu termina folosind cuvinte de incurajare, ci adauga un pasaj care suna a condamnare.
Nadejdea lor. Propozitia zice literal: "nadejdea lor, nazuinta vietii lor". Nadejdea omului neprihanit traieste pana cand atinge punctul maxim de implinire in ceruri. Il insoteste cand e sanatos si il sprijina cand e bolnav; il invioreaza in singuratate si e tovarasul lui in societate; da sens vietii si il sustine in moarte. Pacatosul nu are o astfel de speranta. Pentru el orice asteptare se sfarseste cand se trage cortina mortii.
Elogiul lui Tofar la adresa lui Dumnezeu e admirabil. Sinceritatea lui e evidenta. Dar el, ca si ceilalti prieteni ai lui Iov, intelege gresit providenta divina. El nu e in stare sa conceapa suferinta decat ca o pedeapsa directa pentru pacat. El face apel la Iov pentru pocainta, cand ar fi trebuit sa-i transmita iubire si mangaiere. Cuvantarile prietenilor lui Iov au fost comparate cu niste roti care se invartesc pe aceeasi osie. Ele se deosebesc in detalii, dar in fond sunt la fel.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 7 �
Ed 169; GC 343; ML 108; MM 95; 5T 301; 8T 285
7.8 �
�
SC 110; 5T 698
7-9 �
�
MH 430; PP 116; 8T 279
8 �
�
DA 412
15-20 �
PK 163