11:1 Tofar din Naama a luat cuvantul si a zis:
Tofar. Elifaz luase cuvantul (cap. 4 si 5). Bildad la fel (cap. 8). Ambii exprimasera simtaminte profunde, dar se agatasera cu tarie de filozofia ca suferintele lui Iov sunt pe masura pacatelor lui. Acum ia cuvantul Tofar. Cuvantarea lui nu adauga nimic nou la ideile exprimate de prietenii sai. El manifesta lipsa de simpatie, de delicatete si de bunacuviinta, care poate pe cea a prietenilor sai. Violenta explozie a lui Tofar e provocata de faptul ca Iov nu isi recunoscuse vinovatiei si de acuzatiile lui impotriva lui Dumnezeu. Cuvantarea lui Tofar poate fi impartita in trei parti: (1) exprimarea dorintei ca Dumnezeu sa raspunda in asa fel incat sa-l convinga pe Iov de vinovatia lui
(v. 2-6); (2) descrierea menita sa-l avertizeze pe Iov de atotstiinta lui Dumnezeu, prin care El pune in seama fiecarui om pacatele lui (v. 7-12); (3) accentuarea nevoii pocaintei ca o conditie unica de recastigare a vechii prosperitati (v. 13-20).