1:6 Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste, seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo.
Cu credinta. Adica avand credinta ca Dumnezeu va raspunde cererii noastre. Rugaciunea fara credinta este zadarnica. Cand cerem intelepciune trebuie sa avem credinta ca o vom primi (vezi v.5). Nu numai ca trebuie sa ne indreptam catre adevarata sursa a binecuvantarii, dar trebuie sa mergem cu atitudinea potrivita. Trebuie sa ne apropiem de Tatal nostru ceresc avand incredere in capacitatea si bunavointa Lui de a ajuta, odihnindu-ne in certitudinea fagaduintelor Sale si invocand nevoia, nu meritele noastre. ,,Credinta este increderea in Dumnezeu – increderea ca El ne iubeste si stie cel mai bine ce este spre binele nostru” (Ed 253).
Fara sa se indoiasca deloc. [,,Fara sa se clatine deloc”, KJV]. Omul care cere ,,cu credinta” nu va ezita, ca si cum ar fi nesigur daca Dumnezeu va lua aminte si va raspunde la cererea sa. Adevarata credinta se bazeaza pe Dumnezeu, iar credinciosul va avea asigurarea ca nevoile lui vor fi implinite asa cum considera El ca e cel mai bine. Totusi, daca un om se indoieste in sinea sa cu privire la faptul ca Dumnezeu ii va asculta cererea, atunci raspunsul la rugaciune va fi grav impiedicat. Dumnezeu cauta conlucrarea omului pentru a face cu putinta raspunsul, iar conlucrarea lipseste destul de mult daca in mintea sa exista incertitudine. Adevarata credinta se ridica mai presus de proba timpului si a imprejurarii, facand ca supunerea fata de Dumnezeu sa fie statornica (COL 147). Starea de neincredere si de incertitudine este numita in v. 8 nehotarare.
Cine se indoieste. [,,Cel care se clatina”, KJV]. Sau ,,cel care se indoieste”. Iacov nu vorbeste aici despre indoieli intelectuale, ci despre instabilitate spirituala. Indoielnicul nu doar ca este nesigur daca Dumnezeu va raspunde sau nu la cererea sa, dar se si teme ca Dumnezeu va cere din partea sa mai mult sacrificiu decat este el dispus sa faca. El are rezerve intelectuale si este ingrijorat de cat de mare va fi pretul pe care trebuie sa il plateasca. El nu doreste din tot sufletul sau harul pe care il cer buzele sale.
Seamana cu valul. Cand mintea este plina de incertitudine sau indoiala, sufletul este la fel de nelinistit si agitat ca oceanul. Pe de alta parte, cel care este convins ca Dumnezeu va purta de grija de nevoile sale si fara rezerve isi incredinteaza viata vointei lui Dumnezeu, se ridica mai presus de incercarile si suferintele sale. Compara cu Isaia 57,20.
Tulburat. Valul nu are vointa proprie, ci este cu totul supus fortei vantului. El se ridica si coboara asa cum il impinge vantul intr-o parte si alta. Aici vantul simbolizeaza imprejurarile care il pot duce pe crestin la indoiala.
Impins de vant incoace si incolo. Un tablou plastic al marii miscate de vant.