Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Iacob

Iacob 1:13


1:13 Nimeni, cand este ispitit, sa nu zica: Sunt ispitit de Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca sa faca rau, si El insusi nu ispiteste pe nimeni.

Nimeni … sa nu zica. Ideea ca zeii erau raspunzatori pentru ispitele omului si pentru pacatele care decurgeau de aici era intalnita mai ales printre grecii din timpul lui Iacov si se pare ca patrunsese, in oarecare masura, si in gandirea crestinilor. Tocmai aceasta a fost acuzatia pe care I-au adus-o primii oameni lui Dumnezeu dupa ce au pacatuit (Geneza 3,12.13). Adam L-a considerat vinovat pe Dumnezeu pentru ca o crease pe Eva, sotia sa, iar Eva, la randul ei, Il invinuia pentru ca il asezase pe sarpe in gradina Eden. Avertismentul lui Iacov este oportun in orice timp, pentru ca nu cumva omul, indirect si poate inconstient, sa puna pe seama Facatorului sau ispitele pe care le intampina zilnic.

Ispitit. Gr. peirazo, ,,a incerca”, ,,a pune la proba”, folosit aici intr-un sens negativ, de ademenire la rau (vezi comentariul la v. 2, 3). Iacov lamureste ca suferintele, incercarile si problemele pe care fiecare crestin le intampina nu ar trebui niciodata sa fie intelese ca permise de Dumnezeu cu scopul de a-i ispiti pe oameni la pacate. Dumnezeu permite ca oamenii sa dea piept cu incercarile, dar niciodata cu intentia ca vreun om sa dea gres. In aceasta privinta Dumnezeu se aseamana cu mesterul rafinor, care pune mineralul pretios in creuzet, cu nadejdea ca sa obtina metalul cel mai curat – nu cu intentia de a aduna zgura. Satana insa ispiteste cu intentia de a cauza infrangere, si nu de a intari caracterul vreunui om (vezi comentariul la Matei 4,1). ,,Suferinta este pricinuita de Satana si este indreptata de Dumnezeu pentru scopuri sfinte” (DA 471).

Nu poate fi ispitit. Gr. apeirastos, ,,de neispitit”, ,,neispitit”. Iacov arata ca e de neconceput ca Dumnezeu sa-i ispiteasca pe oameni la pacat. El nu poate fi ispitit cu dorinta de a-i ispiti pe oameni sa faca raul. Desi Dumnezeu ii acorda fiecarui om libertatea de a alege, El nu trebuie sa fie acuzat de faptele rele pe care aceasta libertate le face cu putinta. Iacov infirma categoric acuzatia ca Dumnezeu i-ar ispiti pe oameni sa pacatuiasca.