63:1 Cine este acesta, care vine din Edom, din Botra, in haine rosii, in haine stralucitoare, si calca mandru, in plinatatea puterii Lui? Eu sunt Cel care am fagaduit mantuirea, si am putere sa izbavesc!
Edom . Edom ii simbolizeaza aici pe vrasmasii lui Dumnezeu si ai poporului Sau (vezi comentariul la cap. 14,5). Edomitii erau descendenti ai lui Esau (Geneza 25,30), fratele geaman al lui Iacov (Geneza 25,24-26). Ei luasera o atitudine de ostilitate fata de Israel (vezi Geneza 27,41; Numeri 20,14–21). Mai tarziu, in timpul domniei lui Ahaz, pe vremea lui Isaia, edomitii navalisera in Iuda si luasera cu ei captivi (2Cronici 28,17). In Amos 1,6-11 Edom este acuzat ca s-a asociat cu Gaza si cu Tirul la tratarea inumana a captivilor. In Isaia 13,1-6. profetul se ocupa cu biruinta lui Mesia asupra oricarei impotriviri.
Rosii. [“Vopsite,” KJV]. Ebr. chamus, de la radacina insemnand “a fi dospit,” “a fi acru” si vrand sa insemne vesminte de o culoare care-ti ia ochii. LXX zice “rosii.” Botra. O cetate importanta cam la 20 de mile la sud de Marea Moarta. Isaia amintise deja un praznic “de jertfe la Botra” (vezi comentariul la cap. 34,5.6).
63:2 Dar pentru ce Iti sunt hainele rosii, si vesmintele Tale ca vesmintele celui ce calca in teasc?
Teasc. Ebr. gath, ,,presa de vin.” In antichitate strugurii erau pusi in albii mari, unde oamenii ii calcau cu picioarele, scotand astfel mustul din ei. Hainele unor asemenea oameni erau patate cu rosu din cauza mustului. Aceeasi figura este folosita si de Ioan (Apocalips 14,19.20; 19,15).
63:3 Eu singur am calcat in teasc, si nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am calcat astfel in mania Mea, si i-am zdrobit in urgia Mea; asa ca sangele lor a tasnit pe vesmintele Mele, si Mi-am manjit toate hainele Mele cu el.
Teasc. Ebr. Purah, mai precis adancitura presei de vin. Poetic este sinonim cu gath (v. 2).
Eu singur. Cand a venit Mesia, El a trecut singur prin amara Lui agonie din Ghetsemani. Ucenicii Lui, care ar fi trebuit sa-L mangaie, adormisera (Matei 26,36-45). Natura Lui omeneasca se cutremura inaintea incercarii grozave prin care era aproape sa treaca. Privind la soarta de neinlaturat a unei lumi sortita pieirii, El a acceptat ,,botezul Sau cu sange pentru ca prin El milioane de fiinte supuse pieirii sa poata castiga viata vesnica” (DA 693). Pe cruce, invaluit de intunericul supranatural El S-a simtit inca si mai singur (Matei 27,46; DA 759).
Si. Cu privire la aceeasi natura a maniei divine vezi comentariul la 2Regi 13,3. Mesia ar fi adus bucuros mantuire tuturor. Dar ei au refuzat oferta divina si prin aceasta au ales moartea (vezi GC 36, 37).
63:4 Caci in inima Mea era o zi de razbunare, si venise anul celor rascumparati ai Mei.
O zi. Vezi comentariul la capitolul 34,8. Timpul cand nelegiuitii vor fi nimiciti coincide cu timpul cand cei drepti vor fi mantuiti.
63:5 Ma uitam imprejur, si nu era nimeni sa M-ajute, si Ma ingrozeam, dar nu era cine sa Ma sprijineasca; atunci bratul Meu Mi-a fost intr-ajutor, si urgia mea M-a sprijinit!
Nimeni sa M-ajute. Literal, ,,nici un ajutor.” Sulul 1QIsb zice: ,,nici un om.”
Ma ingrozeam. [,,Ma miram,” KJV]. Ebr. shamam, tradus ,,uimit” [,,inmarmurit,” KJV] in Daniel 8,27. Ilustratia folosita aici sporeste starea disperata a situatiei. Mesia a luat nota de situatia vrednica de compatimit in care se gasea omul si a hotarat sa-l izbaveasca personal din soarta lui disperata.
Bratul meu. Vezi comentariul la capitolele 40,10; 51,9; 52,10.
Urgia. [,,Taria,” KJV]. Ebr. chemah, un cuvant uzual in Vechiul Testament folosit de 81 de ori pentru a descrie indignarea divina. Cu privire la natura maniei lui Dumnezeu vezi comentariul la 2Regi 13,3.
63:6 Am calcat astfel in picioare popoare in mania Mea, le-am imbatat in urgia Mea, si le-am varsat sangele pe pamant.
Au calcat astfel in picioare. Cei rai sunt infatisati ca niste struguri care urmeaza sa fie calcati in picioare in teascul maniei lui Dumnezeu.
Le-am imbatat. Natiunile sunt adesea reprezentate ca band un potir al maniei care este turnat de Domnul (Iov 21,20; Psalmi 75,8; Isaia 51,17.22; Ieremia 25,15; Apocalips. 14,10).
63:7 Voi vesti indurarile Domnului, faptele Lui minunate, dupa tot ce a facut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunatate fata de casa lui Israel, caci i-a facut dupa indurarile si bogatia dragostei Lui.
Voi vesti. Versetul acesta constituie inceputul unei noi sectiuni, care se intinde pana la finele cap. 64. Sectiunea aceasta formeaza o rugaciune de lauda si de multumire. Sionul aminteste bunatatea plina de iubire si mila duioasa ale lui Dumnezeu care au fost manifestate in ciuda nerecunostintei si razvratirii lui Israel. Poemul acesta incepe cu o declaratie a hotararii de a medita asupra indurarii si bunatatii lui Dumnezeu si de a face cunoscut si altora indurarile Sale (comp. Psalmi 89).
63:8 El a zis: Negresit, ei sunt poporul Meu, niste copii care nu vor fi necredinciosi! Si astfel El s-a facut Mantuitorul lor.
El a zis. Fara indoiala o referire la timpul cand Dumnezeu a intervenit ca sa-l elibereze pe Israel din robia egipteana.
Nu vor fi necredinciosi. Ebr. shaqar, ,,a insela,” ,,a lucra necinstit.” Intr-adevar noua ni se pare azi ca Israel urma sa tina legamantul lui Dumnezeu. Parea ca nimeni nu ar fi fost atat de neintelept incat sa incalce conditiile unui astfel de legamant pierzand astfel binecuvantarile fagaduite. Compara Zaharia 3,7, unde o fagaduinta asemanatoare a fost exprimata cu privire la purtarea lui Israel, dar unde iarasi el a fost neascultator.
Mantuitorul. Ebr. Moshia’ de la radacina yasha’, ,,a ajuta,” ,,a mantui,” radacina de la care este derivat numele Isus (vezi comentariul la Matei 1,2). Hristos a fost Mantuitorul poporului Sau in Vechiul Testament (vezi PP 366). In ciuda repetatelor abateri, Hristos a intervenit iarasi si iarasi in favoarea lor.
63:9 In toate necazurile lor n-au fost fara ajutor, si Ingerul care este inaintea Fetei Lui i-a mantuit; El Insusi i-a rascumparat, in dragostea si indurarea Lui, si necurmat i-a sprijinit si i-a purtat in zilele din vechime.
N-au fost fara ajutor. [,,El a suferit,” KJV]. Literal, ,,El n-a fost un vrajmas,” sau ,,El nu a produs necaz.” Exprimarea, ,,El a suferit,” se bazeaza pe o serie de manuscrise ebraice si pe textul masoretic. Asa cum un parinte bun si iubitor sufera cand vine suferinta peste copiii sai, la fel sufera Dumnezeu. Domnul a vazut necazurile poporului Sau in Egipt (Exod 3,16), si i-a izbavit cand au strigat la el, in asuprirea lor. Astazi El este Marele Nostru preot, care are ,,mila de slabiciunile noastre” (Evrei 4,15).
Ingerul care este inaintea Fetei Lui. Acesta era ingerul in care salasluia prezenta lui Dumnezeu (Exod 14,19, 24; 23,20-23; 32,34; 33,14.15; Deuteronom 1,32.33), nimeni altul decat Hristos Insusi (vezi PP 366). Hristos a fost Cel care a fost intotdeauna alaturi de poporul Sau calauzindu-l ziua, ocrotindu-l noaptea si conducandu-l tot mereu inainte catre Tara Fagaduita in ciuda oricaror impotriviri vrajmase. Cand a fost inaltat tabernacolul, Hristos Si-a manifestat prezenta in sfanta Sechina, deasupra tronului milei si intre heruvimi (Numeri 7,89).
I-a purtat. Ebr. natal, ,,a inalta,” ,,a lua.” Hristos este infatisat aici ca un tata, ingrijindu-Se duios de copiii Lui iubiti (vezi comentariul la Exod 19,4; Deuteronom 1,31; 32,11.12; 33,27; Isaia 46,4).
63:10 Dar ei au fost neascultatori si au intristat pe Duhul Lui cel sfant; iar El li s-a facut vrajmas si a luptat impotriva lor.
Dar ei au fost neascultatori. Lipsa de credinciosie a lui Israel este pusa in contrast izbitor cu bunatatea iubitoare si credinciosia lui Dumnezeu (vezi Psalmi 106).
Au intristat pe Duhul Lui cel sfant. Duhul Sfant era cunoscut si activ in perioada Vechiului Testament ca si in timpurile Noului Testament. Pavel indemna biserica sa nu-L intristeze pe Duhul Sfant (Efeseni 4,20). In zilele lui Noe, Dumnezeu spusese ca Duhul Sau ,,nu va ramanea [nu se va lupta] pururea in om” (Geneza 6,3). Murmurarile si plangerile lui Israel in pustie nu erau indreptate atat de mult impotriva lui Moise cat impotriva lui Dumnezeu (Exod 16,8.9).
Vrasmas. Adica, El a aparut ca si cum ar fi fost vrajmasul lor. De fapt judecatile care au cazut asupra poporului au avut un scop plin de indurare. Dumnezeu cauta mantuirea finala a persoanei.
63:11 Atunci poporul Sau si-a adus aminte de zilele stravechi ale lui Moise, si a zis: Unde este Acela, care i-a scos din mare, cu pastorul turmei Sale? Unde este Acela care punea in mijlocul lor Duhul Lui cel sfant;
Si-a adus aminte. Nu este intru totul clar cine este cel la care se face referire. Unii considera ca Dumnezeu Isi aminteste ce facuse in zilele din vechime, si Se hotaraste sa repete faptele Sale pline de slava; altii gandesc ca poporul isi reaminteste slava trecuta.
Unde este Acela? Poporul este cel care vorbeste. Lucrul acesta devine clar cand se adopta modul de exprimare al sulului 1QIsa de la Marea Moarta, al LXX si al versiunii siriace: ,,Unde este Acela care a scos din mare pe pastorii turmei sale?” In loc de ,,pastorii” mai multe manuscrise si LXX sprijine exprimarea ,,pastor.” Singularul s-ar referi la Moise, pluralul probabil la Moise, Aaron si ceilalti conducatori de seama.
In mijlocul lor. [,,Lui,” KJV]. Referirea este fie la Moise cu darul lui spiritual special (Numeri 12,1-8), fie la popor (Neemia 9,20).
63:12 care povatuia dreapta lui Moise, cu bratul Sau cel slavit; care despica apele inaintea lor, ca sa-Si faca un Nume vesnic;
Dreapta. Mana aceasta era socotita mana puterii si actiunii (vezi Psalmi 20,6).
Bratul Sau cel sfant. Compara cap. 40,10; 53,1. Acesta era bratul cu care Dumnezeu a savarsit fapte mari precum eliberarea poporului Sau din Egipt (Exod 6,6; 15,6.12; Deuteronom 4,34; 7,8).
Despica apele. Se face referire la miraculoasa despicare a apelor Marii Rosii (Exod 14,21; Psalmi 106,9).
Un Nume vesnic. Faima Numelui lui Iehova se raspandise prin tot Orientul antic datorita puternicelor Lui fapte savarsite cu prilejul eliberarii poporului din robia Lui egipteana (vezi Iosua 2,10; 2Samuel 7,23).
63:13 care ii calauzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fara ca ei sa se poticneasca?
Prin valuri. Adica, prin apele Marii Rosii (vezi Psalmi 106,9)
Ca un cal. Printr-un teritoriu in mod normal acoperit cu apa, evreii si-au croit drum tot atat de lesne ca un cal care strabate o campie neteda, intinsa, fara sa se poticneasca.
63:14 Ca fiara, care se pogoara in vale, asa i-a dus Duhul Domnului la odihna. Asa ai povatuit Tu pe poporul Tau, ca sa-Ti faci un Nume plin de slava!
Ca fiara. Literal, “ca vita.” Dupa cum o cireada de vite este adusa intr-o vale manoasa, linistita unde poate gasi pasune bogata si odihna invioratoare dupa o calatorie lunga si grea, si copiii lui Israel dupa cei 40 de ani de ratacire au fost adusi in tara Canaanului, patria lor fagaduita.
63:15 Priveste din cer si vezi, din locuinta Ta cea sfanta si slavita: unde este ravna si puterea Ta? Fiorul inimii Tale si indurarile Tale nu se mai arata fata de mine!
Priveste. Aceasta era o rugaciune dupa ajutor inaltata lui Dumnezeu. In vremurile vechi Dumnezeu Isi calauzise si binecuvantase in chip minunat poporul. Il uitase oare acum? Unde sunt acum ravna si puterea care in vremurile anterioare se manifestasera atat de maret in favoarea copiilor Sai?
Fiorul inimii Tale. [,,Maruntaielor,” KJV]. Maruntaiele erau privite ca un lacas al emotiei si milei (vezi Geneza 43,30; 1Regi 3,26; Isaia 16,11; Ieremia 4,19; Plangeri 1,20).
63:16 Totusi Tu esti Tatal nostru! Caci Avraam nu ne cunoaste, si Israel nu stie cine suntem; dar Tu, Doamne, esti Tatal nostru, Tu, din vesnicie, Te numesti Mantuitorul nostru.
Totusi. Ebr. ki, ,,caci.” Intrucat Dumnezeu era Parintele lui Israel poporul putea sa vina la El pentru a primi ajutor si indrumare. Motivul apelului lor era ca Dumnezeu ca Parinte al lor va simti o raspundere fata de ei, iar inima Lui va tanji cu adevarat dupa ei. Avraam, parintele lor pamantesc era mort si nu era in situatia de a-i ajuta, dar nu asa stateau lucrurile si cu Dumnezeu.
Tatal nostru. Compara 1Cronici 29,10; Isaia 64,8 pentru alte intrebuintari ale lui “Tatal nostru” in rugaciune in Vechiul Testament. Cu privire la statutul de parinte al lui Dumnezeu vezi Deuteronom 32,6; Ieremia 3,4; Maleahi 1,6; 2,10; 1Corinteni 8,6; Galateni 4,4-6; Efeseni 4,6.
Mantuitorul nostru. Ultima propozitie poate fi tradusa: ,,Mantuitorul nostru este Numele Tau din vechime.” Din vremuri stravechi, Dumnezeu era cunoscut de poporul Sau ca Acela care le sfaramase legaturile (Ieremia 2,20) si-i rascumparase.
63:17 Pentru ce, Doamne, ne lasi sa ratacim de la caile Tale, si ne impietresti inima ca sa nu ne temem de Tine? Intoarce-Te, din dragoste pentru robii Tai, pentru semintiile mostenirii Tale!
Ne lasi sa ratacim. In limbajul ne-formal al Bibliei, Dumnezeu este adesea infatisat ca savarsind ceea ce El de fapt nu impiedica (vezi comentariul la 1Samuel 16,14; 2Cronici 18,18). Intrebarea poate fi inteleasa permisiv: ,,O, Doamne, de ce ne-ai ingaduit sa ratacim?” etc. Intrucat Dumnezeu nu obliga vointa, El nu ii va impiedica pe oameni sa mearga pe caile rele pe care si le-au ales. Intr-un anumit sens oamenii de fapt nu au permisiunea lui Dumnezeu de a face raul. Ei au permisiunea lui Dumnezeu de a face binele (Deuteronom 30,19), dar intrucat ei sunt agenti morali liberi Dumnezeu nu-i impiedica sa mearga pe o cale rea daca ei aleg lucrul acesta. Noi nu vom spune despre copiii nostri, daca unii cresc mari si parasesc cararea dreapta, ca ei au permisiunea noastra sa faca raul. Datorita maturitatii lor noi pur si simplu nu ne mai amestecam in alegerile lor.
Cererea din rugaciunea domneasca: ,,Nu ne duce in ispita,” trebuie sa fie inteleasa in acelasi fel. Dumnezeu nu ii ispiteste pe oameni la pacat (Iacov 1,13), insa ingaduie incercarea numai daca este spre binele nostru (vezi comentariul la Matei 6,13). Cuvintele sunt un mod figurat de a cere sa nu cadem in ispita.
Impietreste. Vezi comentariul la Exod 4,21.
Intoarce-Te. Compara Psalmi 80,14; 90,13.
63:18 Poporul Tau cel sfant n-a stapanit tara decat putina vreme; vrajmasii nostri au calcat in picioare locasul Tau cel sfant.
Putina vreme. Lui Avraam i se daduse fagaduinta ca tara Canaanului urma sa ii fie data lui si semintei lui ca mostenire vesnica (Geneza 13,14.15; 17,8). In comparatie cu vesnicia, timpul de la Iosua la Isaia n-a fost decat ,,putina vreme.” Fagaduintele lui Dumnezeu sunt conditionate. Din cauza nelegiuirii lor iudeii au pierdut dreptul la fagaduintele facute lui Avraam.
Au calcat in picioare locasul Tau cel sfant. Pe vremea lui Isaia asirienii navalisera in cea mai mare parte a Tarii Sfinte (capitolele 36-38), cu toate ca renuntasera la incercarea de a cuceri Iuda. Un secol mai tarziu, babilonienii, sub Nebucadnetar, au pus capat poporului lui Iuda si au nimicit Ierusalimul, impreuna cu Templul si zidurile lui (2Regi 25,8-16). Templul era inca in picioare cand Isaia spunea aceste cuvinte. Totusi, el privea in viitor in chip profetic catre timpul cand Templul nu va mai fi (vezi cap. 64,11, vezi Vol. I, p. 27, 28).
63:19 Am ajuns ca un popor pe care niciodata nu l-ai carmuit Tu, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau
Am ajuns. Motivul cererii staruitoare a lui Israel este ca el cazuse atat de jos incat era la nivelul paganilor, care nu Il recunoscusera niciodata pe Dumnezeu. Era lucrul acesta drept? Sa ingaduie oare Dumnezeu ca fiii lui Avraam, aceia care Il recunoscusera pe El ca Tata al lor (v. 16) sa fie in aceeasi stare ca altii pe care El nu-i recunoscuse niciodata? Marturisirea lui Isaia in numele poporului (vezi comentariul la cap. 59,12.13) ajunge aici la cea mai mare adancime a durerii sufletesti. Ei se simt profund umiliti din cauza ca Dumnezeu dupa cat se parea ii lepadase si ei Il implora pe Dumnezeu cu umilinta sa nu fie cu totul lepadati. Tocmai spiritul acesta de deplina intristare si deznadejde este ceea ce ii face sa-si ridice ochii spre Cer in rugaciunea cu care debuteaza capitolul urmator. Cu privire la contextul acestei situatii vezi comentariul la cap. 40,1.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 CT 262
3 DA 693, 746, 754; SR 222
7 MYP 424
9 CH 455; DA 356; Ed 263; MB 13; PK 312, 545; PP 407; 5T 195
10 PK 576