6:1 In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt, si poalele mantiei Lui umpleau Templul.
In anul. Acesta a fost probabil 740/739 i.Hr. Data este evident ceva important. In anul in care Ozia si-a incheiat lunga lui domnie de 52 de ani, Domnul i-a oferit tanarului Isaia o viziune care a confirmat chemarea lui la slujba profetica si i-a dat o solie de mustrare pentru Israel (PK 305-307; 5T 749, 750). Timpul era un timp de criza si de primejdie. Marele rege asirian Tiglat-pileser al III-lea venise la tron in 745 si aproape imediat a inceput o serie de campanii care au dus la cucerirea celei mai mari parti a Asiei apusene (vezi p. 88). In 745 a pornit impotriva Babiloniei, in 744 s-a dus contra tarii situate la nord-est de Asiriei, iar intre 743 si 738 a facut campanii anuale contra tarilor din nord-vest. In analele sale, Tiglat-pileser aminteste de repetate ori pe Azriau din Iauda, considerat in general a fi Azaria (Ozia) din Iuda, care era in mod evident principalul conducator in rezistenta fata de agresiunea asiriana printre tarile regiunii mediteraneene a Asiei. Menahem din Israel este si el amintit. Chiar in toiul campaniei lui Tiglat-pileser impotriva apusului a murit Ozia. Omul care luase o pozitie atat de hotarata impotriva Asiriei disparuse. Care urma sa fie acum soarta lui Iuda? Urma ca toata lumea sa cada prada ostirilor asiriene? Din cauza pacatelor lor, pretinsul popor al lui Dumnezeu pierduse protectia divina. Puterea asiriana se arata invincibila, si parea sa fie doar o chestiune de timp pana ce Iuda va fi coplesit, iar Asiria va domina lumea.
Domnul sezand pe un scaun de domnie. Aceasta manifestare a slavei dumnezeiesti a avut loc cu prilejul unei vizite a lui Isaia in curtile sfinte ale Templului (PK 307). Dumnezeu intentionase ca Isaia sa primeasca o viziune mai cuprinzatoare decat doar ceea ce vedea intamplandu-se in jurul sau. Dumnezeu voia ca el sa stie ca in ciuda intregii puteri a Asiriei, El era totusi suprem pe tronul Sau si stapan peste cele ce se petreceau pe pamant. Lui Moise i se acordase o viziune asemanatoare (Exod 24,10). Cu peste o suta de ani mai inainte de Isaia, profetul Mica Il vazuse pe Domnul sezand pe tronul Lui, cu ostile cerului langa El (1Regi 22,19). Mai inainte, in timpul domniei lui Ozia, Amos Il vazuse si el pe Domnul stand langa altar in curtea Templului (Amos 9,1). Mai tarziu, in timpul captivitatii babiloniene, atat Daniel (Daniel 7,9), cat si Ezechiel (Ezechiel 1,1; 10,1-5) au avut viziuni ale Domnului sezand pe tronul Lui, asa cum a avut si Ioan pe insula Patmos (Apocalips 4,1-6). Cand primejdii impresoara poporul lui Dumnezeu si puterile intunericului par a fi pe punctul de a birui, Dumnezeu il cheama sa priveasca in sus spre El, sezand pe tronul Lui si dirijand treburile cerului si pamantului, pentru ca sa prinda speranta si curaj. Vezi Ed. 173.
Poalele mantiei Lui umpleau Templul. La data cand i s-a acordat viziunea aceasta, Isaia statea in picioare in cutea Templului, rugandu-se (PK 307). In fata lui usile Templului se aratau ca fiind deschise, iar in Locul Preasfant el La vazut pe Insusi Dumnezeu sezand pe tronul Sau. Ebr. hekal, cuvantul obisnuit pentru Templu, il arata ca ,,templul”, sau ,,palatul” marelui Imparat al cerului (vezi Psalmi 11,4; 29,9; Habacuc 2,20). ,,Poalele” reprezinta vesmantul slavei nemasurate a lui Dumnezeu. Ioan (cap. 12,41) aplica viziunea aceasta la Hristos.
6:2 Serafimii stateau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele, si cu doua zburau.
Serafimii. Ebr. seraphim, literal, ,,[cei] arzatori”, sau ,,[cei] stralucitori”.
Sase aripi. Compara cu Apocalips 4,8, unde fapturile vii pe care le-a vazut Ioan in jurul tronului au de asemenea sase aripi. Insa, fapturile vii pe care le-a vazut Ezechiel sunt reprezentate ca avand patru aripi (Ezechiel 1,6). Isaia vede pe ingeri acoperindu-si fata cu doua aripi, in semn de omagiu si de respect inaintea lui Dumnezeu, cu doua aripi acoperindu-si picioarele, iar doua folosindu-le pentru zbor. Ezechiel vede fapturile vii cu doua aripi acoperindu-si trupul si doua aripi intinse in sus (Ezechiel 1,11).
6:3 Strigau unul la altul, si ziceau: Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!
Sfant, sfant, sfant. Ingerii din jurul tronului lui Dumnezeu sunt impresionati de remarcabilul Sau atribut – desavarsita sfintenie de caracter. Fapturile vii pe care Ioan le-a vazut in jurul tronului strigau tot la fel: ,,Sfant, sfant, sfant, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic!” (Apocalips 4,8). Dumnezeu a cautat sa imprime in mintea lui Isaia o intelegere a sfinteniei Sale, pentru ca profetul sa prezinte acest atribut al caracterului divin in mod constant inaintea poporului Sau, ca el sa poata fi incurajat prin aceasta sa lase pacatele deoparte si sa aspire la sfintenie. Sulul 1QIsa de la Marea Moarta (vezi Vol. I, p. 31; Vol. IV, p. 86) omite cuvintele ,,si ziceau”, iar cuvantul ,,sfant” apare numai de doua ori.
Plin de marirea Lui. Compara cu cap. 40,5. O intelegere a slavei si sfinteniei lui Dumnezeu ii va face pe oameni sa stea in umilinta inaintea Lui. Intr-o vreme cand ,,intunericul acopere pamantul si negura mare popoarele” (cap. 60,2), Isaia privea inainte la momentul cand tot pamantul va fi acoperit de marirea lui Dumnezeu.
6:4 Si se zguduiau usiorii usii de glasul care rasuna, si casa s-a umplut de fum.
Usiorii usii. Literal ,,pivotii pragurilor”, adica lacasurile in care erau fixate canaturile usii. Insesi temeliile Templului pareau ca se zguduie la glasul lui Dumnezeu.
Fum. Ca de tamaie reflectand slava luminoasa a lui Dumnezeu. Compara cu Exod 19,18, unde muntele Sinai era acoperit de fum si se zguduia cu putere, si cu Apocalips 15,8, unde templul este umplut de fum din cauza slavei lui Dumnezeu.
6:5 Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!
Vai de mine! Isaia rostise vaiuri asupra pacatosilor din poporul lui Dumnezeu (cap. 5,8-30). Acum, aflandu-se in prezenta maiestuoasa a unui Dumnezeu sfant, el ajunge adanc constient de propria lui nedesavarsire de caracter. Acelasi lucru se va intampla si cu noi cand ne apropiem de Dumnezeu.
Am vazut cu ochii mei. Aceasta viziune a lui Dumnezeu in sfintenia si slava Lui l-a constientizat pe Isaia de pacatosenia si nimicnicia omului. Privind la Dumnezeu si apoi la sine, el si-a dat seama de micimea sa in comparatie cu Cel Vesnic, de starea sa de vinovatie in prezenta ,,Sfantului lui Israel” (cap. 5,24). Moise si-a ascuns fata cand a ajuns in prezenta lui Dumnezeu (Exod 3,6), iar lui Iov i-a fost scarba de sine insusi si s-a pocait in tarana si cenusa (Iov 42,6).
6:6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un carbune aprins in mana, pe care-l luase cu clestele de pe altar.
Altar. Adica altarul de aur al tamaierii (vezi comentariul la Exod 30,1-5), in esenta un altar de ispasire (vezi comentariul la Exod 30,6-8). Ioan a vazut rugaciunile din inimile pacatosilor pocaiti prezentate impreuna cu tamaie inaintea tronului harului (Apocalips 8,3.4).
6:7 Mi-a atins gura cu el, si a zis: Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit!
Mi-a atins gura. Carbunele de pe altar reprezinta puterea curatitoare si innobilatoare a harului dumnezeiesc. El reprezinta si o transformare a caracterului. De aici inainte, unica mare dorinta a lui Isaia pentru poporul sau a fost ca si ei sa experimenteze aceeasi lucrare de curatire si transformare. Cea mai mare nevoie a noastra astazi este de a avea buze atinse de foc sfant de pe altarul lui Dumnezeu.
6:8 Am auzit glasul Domnului, intreband: Pe cine sa trimit, si cine va merge pentru Noi? Eu am raspuns: Iata-ma, trimite-ma!
Trimite-ma. Raspunsul lui Isaia a fost neintarziat. Ca si Pavel, Isaia avea o singura mare dorinta pentru Israel – sa poata fi mantuit (vezi Romani 10,1). El stia ca judecata urma sa se abata curand asupra unui popor vinovat si dorea sa-l vada parasindu-si pacatele. De aici inainte unica sarcina a vietii lui Isaia a fost sa-i duca lui Israel solia lui Dumnezeu de avertizare si nadejde pentru ca poporul sa inteleaga dragostea si sfintenia lui Dumnezeu si ca urmare sa fie mantuit.
6:9 El a zis atunci: Du-te si spune poporului acestuia: Intr-una veti auzi si nu veti intelege; intr-una veti vedea, si nu veti pricepe!
Veti auzi. Ca si multi alti profeti, Isaia a avut de facut fata unei sarcini dificile. Dumnezeu l-a instiintat ca solia pe care avea sa o duca urma sa ramana in mare parte neascultata, ca, in ciuda a tot ce ar putea sa faca, poporul va merge mai departe pe caile lui rele. Soarta lui nefericita avea sa fie esecul aparent, dar cu certitudine nu intr-o mai mare masura ca in lucrarea lui Isus (Matei 13,14.15; Ioan 12,37-41) si ca a lui Pavel (Faptele Apostolilor 28,26.27). Cuvintele acestea ale lui Isaia sunt citate in mod repetat fiind aplicate la perioada Noului Testament. Totusi, Isaia a primit asigurarea ca lucrarea lui nu va fi cu totul zadarnica, deoarece Dumnezeu i-a descoperit ca o ramasita va fi mantuita (capitolele 1,9; 6,13; 10,21). Pavel, totusi, si-a dat seama ca in timpul lui iudeii luasera hotararea definitiva si ca fusesera lepadati ca popor al lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 28,26-28; Romani 9,11).
6:10 Impietreste inima acestui popor, fa-l tare de urechi, si astupa-i ochii ca sa nu vada cu ochii, sa n-auda cu urechile, sa nu inteleaga cu inima, sa nu se intoarca la Mine, si sa nu fie tamaduit.
Impietreste inima. Perceptiile spirituale ale lui Israel urmau sa se dovedeasca atat de amortite, incat nu vor fi in stare sa ia seama nici la cele mai miscatoare solii pe care cerul le-ar trimite. Situatia urma sa fie asemanatoare cu aceea a lui Faraon cand inima i s-a impietrit si a refuzat sa asculte de solia Domnului prin Moise (vezi comentariul la Exod 4,21). Pe timpul lui Isaia nu Domnul a fost acela care a orbit ochii poporului sau le-a impietrit inima, ci ei si-au atras starea aceasta prin lepadarea avertizarilor pe care li le-a trimis Dumnezeu. Cu fiecare lepadare a adevarului, inima ajunge tot mai impietrita si perceptiile spirituale tot mai amortite, pana cand in cele din urma rezulta o deplina incapacitate de a intelege lucrurile spirituale. Dumnezeu nu are nici
o placere de moartea nelegiuitilor si face tot ce se poate ca sa-i abata de la caile lor rele pentru ca sa poata trai si sa nu moara (Ezechiel 18,23-32; 33,11; 1Timotei 2,4; 2Petru 3,9).
6:11 Si eu am intrebat: Pana cand, Doamne? El a raspuns: Pana cand vor ramane cetatile pustii si lipsite de locuitori; pana cand nu va mai fi nimeni in case, si tara va fi pustiita de tot;
Pana cand, Doamne? In fata lui Isaia era o perspectiva sumbra. Aproape nici nu-i venea sa creada ca situatia pe care o descrisese Domnul ar fi putut sa dureze un timp oarecare. Cu siguranta, dupa un timp, poporul isi va veni in fire si va primi solia de mantuire si eliberare a lui Dumnezeu. De aici si intrebarea lui.
Pana cand vor ramanea cetatile pustii. Raspunsul trist pe care i l-a dat Domnul lui Isaia a fost ca starea aceasta va predomina pana cand Iuda se va distruge singur. Nu era nici o speranta de pocainta sau de supravietuire. O ramasita va fi mantuita, iar pentru grupa aceea credincioasa, Isaia trebuia sa proclame solia lui de mantuire. Dar natiunea ca intreg va refuza sa se intoarca de la caile ei rele, iar refuzul acela va aduce, in cele din urma, ruina deplina si iremediabila. Cetatile vor ramane fara locuitori, iar tara cu totul pustiita si parasita. Pacatul aduce nu fericire, ci nenorocire, nu prosperitate, ci ruina, nu viata, ci moarte. Aceasta este marea lectie pe care purtatorii de cuvant ai lui Dumnezeu au dat-o lumii iarasi si iarasi (vezi Levitic 26,31-33; Isaia 1,20; 5,9; 14,17.20; Ieremia 4,7.20.23-27; 7,34; 9,11; 26,6.18; Mica 3,12; etc.).
6:12 pana va indeparta Domnul pe oameni, si tara va ajunge o mare pustie.
Va indeparta Domnul pe oameni. Aceasta se refera la viitoarea captivitate. Mai intai prin Asiria, in zilele lui Isaia, si apoi prin Babilon, dupa un veac, poporul avea sa fie dus in tari straine. Lucrul acesta fusese prezis de catre Moise, conditionat, inainte ca Israel sa fi intrat in tara fagaduita (Levitic 26,33; Deuteronom 4,26-28; 28,64).
O mare pustie. Tara care Dumnezeu planuise sa infloreasca ca trandafirul, va ajunge o pustie, si va fi parasita de locuitorii ei. In loc de prosperitate, va fi ruina.
6:13 Si chiar a zecea parte de va mai ramane din locuitori, vor fi nimiciti si ei la randul lor. Dar, dupa cum terebintul si stejarul isi pastreaza butucul din radacina, cand sunt taiati, tot asa, o samanta sfanta se va naste iarasi din poporul acesta.
A zecea parte. Din cauza ca unele detalii ale limbii ebraice din versetul 13 nu sunt pe deplin clare, traducerea si interpretarea lui sunt dificile. O traducere literala ar insemna: ,,Si totusi in ea [adica, in tara; vezi v. 12] va fi o zecime si ea [tara, sau zecimea], va fi iarasi [sau va ramane, sau se va intoarce], si ea [tara, sau zecimea], va fi pentru ardere ca un terebint si ca un stejar, care la taiere un butuc [este lasat] in ea [tara, sau zecimea; sau ,,in ele”, insemnand terebintul si stejarul] si o samanta sfanta in butucul ei”. Sensul primar al versetului este clar. Versetele 11 si 12 au descris pustiirea lui Iuda pe timpul captivitatii babiloniene. Cu toate ca tara urma sa ramana complet pustie, experienta aceasta nu va insemna sfarsitul lui Israel ca natiune (vezi Ieremia 4,27; 5,10.18; 30,11; 46,28). El se va ridica iarasi. Tabloul descurajator al unui popor persistand in stricaciunea lui, orb si surd fata de soliile pe care Isaia i le va duce, pana cand avea sa fie maturat si dus in captivitate, se contopeste aici cu unul de asigurare ca tara nu va ramanea pe deplin parasita pentru totdeauna si ca scopul lui Dumnezeu cu ea va fi in cele din urma implinit (PK 309, 310). Vezi numele fiului intai nascut al lui Isaia, Sear-Iasub, care literal inseamna ,,[o] ramasita [se va] intoarce”. Gandul ca o ,,ramasita” se va ,,intoarce” apare iarasi si iarasi de-a lungul cartii (capitolele 4,2.3; 10,21; etc.). Nici
o semnificatie deosebita nu trebuie legata de faptul ca ramasita va fi ,,a zecea parte”. In Biblie zece este un numar mic, uneori nedefinit, iar a zecea parte va fi, ca urmare, un numar mic.
Terebintul. Un copac din care se scotea terebentina. Copacul putea fi taiat, iar din el sa nu ramana decat butucul. Dar, din butucul acela va creste un nou copac. Prin urmare, solia era de incurajare si de speranta. Lucrarea lui Isaia nu avea sa fie cu totul in zadar; in cele din urma o ramasita va fi mantuita.
O samanta sfanta. In ,,butuc” va ramane viata, iar aceasta va lastari din nou in cele din urma si va deveni un copac nou. Un copac este un simbol obisnuit in Vechiul Testament pentru poporul lui Dumnezeu (vezi Isaia 65,22; Ieremia 17,8, compara cu Daniel 4,14.23). Din aceasta ,,samanta sfanta” se va ridica un Israel nou si plin de slava.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-13 CE 90; CM 59; TM 213
1 MB 43
1-5 CT 374; PK 307
1-7 MH 432; 8T 281
1-8 GW 21; 5T 750; 7T 153
3 GC 471; PK 310, 313, 371; 5T 751
5 DA 246; GC 471
5-8 CE 90; CM 59; GW 22
6, 7 AA 208; CT 370; FE 207; TM 256; 4T 529; 5T 252, 581; 6T 88; 7T 241, 251; 8T 29, 37, 297
6-8 FE 472; 6T 325
6-11 PK 308
7 PK 314
8 CE 20, 26, 27; CH 32; GW 451; MB 109; MH 148; MYP 25; TM 413; 6T 49, 325, 333; 8T 33, 185; 9T 46, 135
11-13 PK 309