57:15 Caci asa vorbeste Cel Preainalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant. Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie; dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite, si sa imbarbatez inimile zdrobite.
A carui locuinta este vesnica. Literal, ,,locuieste vesnic.” Aceste cuvinte Il caracterizeaza pe Dumnezeu ca Cel vesnic. Cuvantul Sechina, termenul care desemneaza lumina glorioasa a prezentei divine care zabovea deasupra chivotului legamantului (COL 288; vezi comentariul la Geneza 3,24),
deriva de la shakan, aici tradus ,,locuinta”.
In locuri inalte si cu sfintenie. Adica in cerurile preainalte.
Dar si cu omul. Gand incurajator, ca Cineva atat de mare ca Dumnezeu sa Se coboare pentru a locui in inima noastra prin credinta (Efeseni 3,17; comp. Galateni 2,20; DA 23). Oricat de neinsemnati am fi in proprii nostri ochi, avem privilegiul de a fi primitorii celor mai mari daruri ale Cerului. Oricare ar fi lipsurile noastre Dumnezeu este totdeauna gata sa le implineasca.
Zdrobit. Zdrobirea de inima si smerirea de sine – spiritul sincerei pareri de rau pentru pacat, insotit de un simt al neputintei personale de a castiga mantuirea prin mijloace proprii (vezi Romani 7,18) – sunt cele doua insusiri esentiale pentru a fi primit de Dumnezeu (vezi Mica 6,8; vezi comentariul la Psalmi 51,10; Matei 11,29). Zdrobirea de inima pregateste calea pentru indreptatire, dupa cum smerirea o pregateste pentru sfintire. Dumnezeu nu poate face ceva pentru omul care nu are simtamantul viu al propriei sale nevoi si care nu tinde dupa putere de sus (vezi comentariul la Luca 15,2).