56:1 Asa vorbeste Domnul: Paziti ce este drept, si faceti ce este bine; caci mantuirea Mea este aproape sa vina, si neprihanirea Mea este aproape sa se arate.
Asa vorbeste Domnul. Ideea centrala din cap. 56 este convertirea neamurilor. Pe acest fundal luminos este asezat tabloul intunecat al lipsei de bunavointa a lui Israel de a le primi. O mare lucrare de reforma este necesara inainte ca Dumnezeu sa poata lucra partasia cu poporul Sau a acestor ,,fara drept de cetatenie in Israel, straini de legamintele fagaduintei” (Efeseni 2,12). Aceasta lucrare de reforma trebuie sa se concentreze in jurul unei reveniri la o credincioasa tinere a Sabatului. Solia din capitolul acesta are o importanta deosebita pentru biserica de astazi.
Paziti ce este drept si faceti ce este bine. Mai bine ,,tineti neprihanirea si faceti dreptatea”. Compara mustrarea hotarata din Mica 6,8. Religia nu este doar o teorie; ea este extrem de practica. Poporul lui Dumnezeu trebuie sa fie la fel de ortodox in purtare ca si in doctrina inainte ca Dumnezeu sa poata lucra prin el pentru convertirea altora (vezi comentariul la Matei 7,21-27).
Aproape sa vina. Daca Israel ar fi conlucrat pe deplin cu cerintele lui Dumnezeu, maretele Lui fagaduinte nu ar fi intarziat multa vreme. Acelasi lucru este valabil si pentru biserica de azi.
Sa se arate. Adica, prin implinirea glorioaselor fagaduinte de a-l face pe Israel o unealta pentru convertirea lumii (vezi p. 28-30). Evanghelia nu era numai pentru iudei, ci si pentru toti oamenii.
56:2 Ferice de omul care face lucrul acesta, si de fiul omului care ramane statornic in el, pazind Sabatul, ca sa nu-l pangareasca, si stapanindu-si mana, ca sa nu faca nici un rau!
Pazind Sabatul. Era la fel de important pentru neamurile convertite sa tina cu credinciosie Sabatul (v. 1) cum era si pentru iudei. Adevarata tinere a Sabatului este dovada ca oamenii Il recunosc pe Dumnezeu ca Creator si Rascumparator al lor si ca ei sunt gata sa asculte in mod neconditionat in toate privintele de El (vezi comentariul la Isaia 58,13; Ezechiel 20,12.20). Nu este mai putin esential pentru neamuri sa recunoasca principiile acestea decat a fost totdeauna pentru iudei. Dumnezeu ii crease si pe unii si pe altii, El luase masuri si pentru mantuirea unora ca si pentru a celorlalti (Romani 1,16.17), si are aceeasi pretentie la ascultarea lor credincioasa. Mai mult, principiile cuprinse in raporturile omului cu Dumnezeu in calitate de Creator si Rascumparator nu sunt deosebite in vremurile crestine de ceea ce erau ele in vremurile iudaice, iar tinerea Sabatului nu este mai putin importanta astazi de cum era pe atunci.
56:3 Strainul care se alipeste de Domnul, sa nu zica: Domnul ma va desparti de poporul Sau! Si famenul sa nu zica: Iata, eu sunt un copac uscat!
Ma va desparti. Convertitul dintre neamuri nu trebuia sa se simta in nici o privinta inferior acelora care se nascusera iudei. Si unul si altul urmau sa imparta in mod egal privilegiile si responsabilitatile din cadrul legamantului.
Copac uscat. Un pom uscat nu putea aduce vreun rod. Eunucii, potrivit legii, nu aveau dreptul sa intre in casa Domnului (vezi comentariul la Deuteronom 23,1), adica, sa participe la serviciile Templului. Isaia asigura aici astfel de persoane de iubirea si acceptarea nepartinitoare a lui Dumnezeu. Ei nu trebuie sa se simta lepadati de Dumnezeu sau dispretuiti si uitati in Israel.
56:4 Caci asa vorbeste Domnul: Famenilor, care vor pazi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este placut, si vor starui in legamantul Meu,
Vor pazi. Vezi comentariul la v. 2. Fara a se tine seama de conditiile asupra carora ei nu au control, cei care iubesc pe Dumnezeu si-I servesc cu inima neimpartita sunt primiti de El (vezi Fapte 10,34.35).
56:5 le voi da in Casa Mea si inauntrul zidurilor Mele un loc si un nume mai bune decat fii si fiice; le voi da un nume vesnic, care nu se va stinge.
Un nume mai bun decat. Dupa evrei fericirea pamanteasca absoluta depindea de a avea unul sau mai multi fii prin care sa se poata pastra numele si mostenirea familiei. (vezi comentariul la Matei 1,1). Neavand urmasi, un eunuc se putea teme ca numele si mostenirea sa se vor pierde in Israel. Totusi, Dumnezeu fagaduieste unor astfel de persoane care ii raman credincioase ca numele lor vor fi scrise in cartea vietii (Apocalips 3,5). Lipsurile fizice nu afecteaza in nici un fel pozitia unui om inaintea lui Dumnezeu. El este preocupat numai de caracter si de credinciosia fata de principiile dreptatii si adevarului.
Nume vesnic. Adica unul neafectat de lipsurile fizice sau de alte conditii care sunt independente de controlul omului.
56:6 Si pe strainii, care se vor lipi de Domnul ca sa-I slujeasca, si sa iubeasca Numele Domnului, pentru ca sa fie slujitorii Lui, si pe toti cei ce vor pazi Sabatul, ca sa nu-l pangareasca, si vor starui in legamantul Meu,
Strainii. Cei dintre neamuri urmau sa se bucure de aceleasi drepturi si privilegii ca si iudeii. Singura conditie era supunerea fata de cerintele Domnului. Sa iubeasca. Sulul 1QIsa de la Marea Moarta zice, ,,sa binecuvanteze”. Sabatul. Vezi comentariul la v. 2. Versetul acesta este un raspuns concludent pentru aceia care sustin ca Sabatul nu este pentru neamuri.
56:7 ii voi aduce la muntele Meu cel sfant, si-i voi umple de veselie in Casa Mea de rugaciune. Arderile lor de tot si jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele.
La muntele Meu cel sfant. Adica, sa se alipeasca la imparatia mesianica (vezi Isaia 11,9; 57,13; Ioel 3,17; comp. Psalmi 48,2). Isaia se refera din nou la glorioasa strangere a neamurilor (vezi p.28-30).
Casa Mea. Dumnezeu intentiona ca Templul Lui sa fie o casa de rugaciune (1Regi 8,30.38.41-43), dar iudeii facusera din el o ,,pestera de talhari” (Ieremia 7,11; comp. Luca 19,46).
Pentru toate popoarele. Daca Israel ar fi fost credincios, oameni din toate neamurile ar fi venit la Ierusalim sa se inchine lui Dumnezeu (vezi p. 28-30), dar din cauza abaterilor lui, Iudeii au fost cu timpul lepadati, iar Templul distrus (Ieremia 7,11-15; Matei 23,37.38; 24,1.2). Binecuvantarile de care ei ar fi urmat sa aiba parte au fost date neamurilor (Isaia 60,3; Matei 1,11; Fapte 13,46.47; vezi p. 35,36).
56:8 Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, care strange pe cei risipiti ai lui Israel: Voi mai strange si alte popoare la cei stransi acum din el.
Cei risipiti ai lui Israel. Probabil o referire la iudeii, care, prin felul lor de purtare se instrainasera de Dumnezeu; poate si iudeii din exil (vezi Deuteronom 30,1-3; Psalmi 106,43-45; 147,2.3; Ieremia 29,10-14).
Voi mai strange si alte popoare. Adica dintre neamuri (vezi Ioan 10,16).
56:9 Veniti toate fiarele de pe camp, veniti de mancati, toate fiarele din padure!
Toate fiarele. Scena se schimba. ,,Fiarele de pe camp” sunt natiunile straine care in curand vor ,,devora” poporul lui Iuda din cauza pacatelor lui. In contrast cu perspectivele luminoase care aveau sa urmeze ascultarii, Isaia acum (v. 9-12) descrie starea spirituala vrednica de plans a conducatorilor si a poporului si rezultatele ei (vezi comentariul la v. 1).
56:10 Toti pazitorii lui sunt orbi, fara pricepere; toti sunt niste caini muti, care nu pot sa latre; aiureaza, stau tolaniti, si le place sa doarma.
Pazitorii lui. Aceia a caror responsabilitate era sa-i invete pe altii – conducatorii – sunt ei insisi orbi si neinstare sa inteleaga primejdia care ameninta (vezi Ieremia 6,17; vezi comentariul la Matei 15,14; 23,16).
Fara pricepere. In ce priveste caile lui Dumnezeu. Caini muti. Conducatorii lui Israel erau lipsiti chiar si de inteligenta unui caine de paza. Ei dormeau mai departe in timp ce primejdia se apropia si nu dadeau semnalul de alarma.
56:11 Totusi sunt niste caini lacomi, care nu se mai satura. Sunt niste pastori care nu pot pricepe nimic; toti isi vad de calea lor, fiecare umbla dupa folosul lui, fara abatere:
Caini lacomi. In loc sa caute binele turmei incredintata grijii lor, conducatorii lui Israel erau ca niste caini care mancau oile pe care ei trebuia sa le ocroteasca (vezi Ieremia 12,10.11; Ezechiel 34,8). O responsabilitate inspaimantatoare zacea asupra acestor pastori, a caror preocupare era numai pentru ei insisi. Dumnezeu ii va considera responsabili pentru pierderea turmei (Ieremia 13,20; Ezechiel 34,9.10).
12. Veniti. Intr-un timp de pericol iminent, cu chemarea deja adresata fiarelor salbatice, ,,veniti de mancati” (v. 9), pastorii necredinciosi ii invitau pe tovarasii lor sa vina si sa bea (comp. Matei 24, 49; Luca 12,19).
Maine. Ei se purtau ca si cum timpul ar fi mers mai departe la nesfarsit, ca si cum judecata nu ar fi fost ,,aproape” (v. 1). Betia si petrecerea era ceva continuu si obisnuit. La descoperirea ,,neprihanirii” lui Dumnezeu ei vor fi prapaditi, nu izbaviti. Firul ideii inceput in versetele 9-12 continua fara intrerupere in cap. 57 pana la v. 12.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1, 2 GC 451; 9T 228
3 PK 372
6, 7 DA 288; GC 451; PK 46
6–8PK 372
7 AA 9; DA 27
8 GC 451
10 5T 211; 8T 248
11 8T 67
12 CS 232; DA 635
56:12 Veniti, zic ei am sa caut vin, si ne vom imbata cu bauturi tari! Maine vom face tot ca azi, ba inca si mai rau!
Verset ce nu a fost comentat.