52:7 Ce frumoase sunt pe munti, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste mantuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: Dumnezeul tau imparateste!
Ce frumoase. Nu exista solie mai imbucuratoare ca aceea a eliberarii si a pacii. Pentru iudeii care se aflau sub un jug strain, nimic nu le putea aduce o mai mare bucurie ca asigurarea ca ceasul eliberarii lor era aproape. Pavel aplica aceste cuvinte ale lui Isaia la proclamarea soliei Evangheliei (Romani 10,15). Eliberarea, prezisa aici, era mai intai aceea a Israelului literal de natiunea care-l asuprea (vezi comentariul la Isaia 40,1; 22,28 la 45,13), si apoi eliberarea mai mare de pacat si de tot raul prin Robul suferind (vezi comentariul la cap. 41,8; 42,1) din cap. 53, adica, Mesia. Trebuie sa observam ca cap. 52,7-15 constituie o introducere la cap. 53.
Vesti bune. Adica Evanghelia (vezi comentariul la Marcu 1,1; 2,10).
Dumnezeul tau imparateste! Dumnezeu inca conduce treburile pamantului (vezi comentariul la Daniel 4,17) in ciuda aparentei contrariului. Puterea Lui de a-Si elibera poporul, si mai tarziu triumful Evangheliei dovedeste ca El, nu Satana este Cel care imparateste (vezi Apocalips 11,15).