19:2 Voi inarma pe Egipteni unii impotriva altora, si se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, imparatie cu imparatie.
Egiptenii unii impotriva altora. Aceasta este o descriere a acelei dezbinari care atat de adesea a insemnat infrangere pentru egipteni. Daca egiptenii ar fi stat strans uniti, nici o natiune a antichitatii nu i-ar fi putut infrange. La sud erau aparati de cataractele Nilului, la est si vest de nisipurile desertului, iar la nord de mare. Sistemele lor de aparare naturale erau ideale. Dar egiptenii s-au dovedit a fi proprii vrajmasi, cei mai rai cu putinta. Tulburarile si certurile interne au dus la slabiciune si ruina. Cand egiptenii se ridicau unii impotriva altora, asa cum faceau adesea, cu conducatori locali ridicandu-se in diferite parti ale tarii si cautand sa ajunga la suprematie peste semenii lor, aceasta ducea cel putin la anarhie si haos, iar uneori chiar la cotropire de catre un dusman strain. Mai tarziu, carmuitorii egipteni au angajat mercenari straini pentru a-i ocroti fata de egipteni, cu urmarea ca grecii au inceput sa exercite o influenta considerabila in treburile egiptene. In cele din urma, in 525, Cambises al Persiei a intrat in Egipt si a fost incoronat ca primul Faraon din Dinastia a Douazeci si Saptea. Zilele maretiei si independentei Egiptului ajunsesera la sfarsit.