17:1 Prorocie impotriva Damascului: Iata, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de daramaturi;
Proorocie impotriva Damascului. Vezi comentariul la cap. 13,1. Versetele 1-11 constituie o solie impotriva Damascului si a lui Israel. Sa ne amintim ca pe timpul lui Ahaz, Siria era unita cu Israel intr-o alianta impotriva lui Iuda si ca Isaia prezisese infrangerea atat a Siriei, cat si a lui Israel (cap. 7,1-16). Profetia de aici se ocupa cu judecati mai cuprinzatoare.
Nu va mai fi o cetate. O grea lovitura se va abate asupra Damascului; ea nu se va mai afla in randul marilor cetati ale lumii. Pentru un timp cetatea pare sa fi zacut in ruine, dar a fost rezidita in cele din urma, deoarece o suta de ani mai tarziu Ieremia vestea noi solii impotriva ei (Ieremia 49,23-27).
17:2 cetatile Aroerului sunt parasite, sunt date spre pasune turmelor, care se culca nestingherite acolo.
Cetatile Aroerului. Nici un teritoriu cu acest nume nu este cunoscut in Siria, desi exista o cetate cu acest nume pe teritoriul israelit, la rasarit de Iordan (Numeri 32,34; Deuteronom 2,36; 3,12; Iosua 13,25; 2Samuel 24,5). Probabil pentru a evita aceasta aparenta dificultate sau poate luandu-se dupa un alt text ebraic, LXX zice: ,,Cetatile lui vor fi pururea parasite”. Cetatile din cuprinsul teritoriului amintit urmau sa fie atat de deplin nimicite, incat de aici inainte urmau sa pasca turme in locurile unde inainte fusesera cetati infloritoare.
17:3 S-a ispravit cu cetatuia lui Efraim, si s-a sfarsit cu imparatia Damascului; dar ramasita Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul ostirilor.
Efraim. Efraim (regatul nordic, Israel) este inca legat de Siria in mintea profetului. Dupa cum cele doua natiuni fusesera unite intr-un atac comun impotriva lui Iuda (2Regi 16,5; Isaia 7,1.2), tot asa ele vor suferi o pedeapsa comuna hotarata de Domnul (vezi comentariul la Isaia 7,4.7.16).
Slava. Slava lui Israel a fost ceva efemer, care avea sa treaca in curand. La fel va fi si cu ramasita Siriei.
17:4 In ziua aceea, slava lui Iacov va fi slabita, si grasimea carnii lui va pieri.
Iacov. Aici evident insemnand Efraim, regatul nordic. Cele zece triburi vor suferi distrugerea. Prin urmare, solia aceasta trebuie sa fi fost data inainte de 723/722 i.Hr., cand regatul nordic si-a ajuns sfarsitul (vezi Vol. II, p. 85, 160).
17:5 Se va intampla ca atunci cand strange seceratorul graul, si bratul lui taie spicele; da, ca la stransul spicelor in valea Refaim;
Seceratorul. Imaginea se schimba acum cu aceea a unui secerator care strange ,,grau” (grane; vezi comentariul la Levitic 2,14) pe camp. In mod similar, cetatile lui Israel urmau sa fie secerate de crudul navalitor asirian.
Valea Refaim. Aceasta era pietroasa dar rodnica ,,vale a uriasilor” la sud de Ierusalim, in directia Betleemului (vezi comentariul la Iosua 15,8).
17:6 vor mai ramane doar cateva, ca la scuturatul maslinului: doua, trei masline, pe varful crengilor, patru sau cinci, in ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Scuturatul maslinului [KJV: ,,Culesul strugurilor”]. Ebr. ’oleloth, ,,culesul” fie al strugurilor, fie al maslinilor, dar nu al granelor. Aici se face referire la culegerea unui maslin, dupa cum lamureste restul versetului. Se repeta ideea unei ramasite care va scapa de nimicirea totala, de asta data in Israel. Chiar daca judecata va veni si natiunea ca un tot va suferi o lovitura devastatoare, cativa din popor urmau sa scape, ca maslinele ramase in varful unui pom dupa ce ramurile au fost scuturate cu putere. Aceasta idee a ramasitei apare iarasi si iarasi de-a lungul cartii lui Isaia, ca in capitolele 10,20-22; 11,11.16; 37,4.32. ,,Ramasita” este totdeauna grupul care supravietuieste unui timp de pedeapsa divina data lui Iuda pentru abaterile lui. Probabil ca ramasita a invatat sa asculte si poate fi considerata ca Ii va ramane credincioasa lui Dumnezeu.
17:7 In ziua aceea, omul se va uita spre Facatorul sau, si ochii i se vor intoarce spre Sfantul lui Israel;
Se va uita spre Facatorul sau. Pedeapsa nu va fi in zadar, caci ea ii va face pe cei plini de ravna si sinceri sa priveasca spre Dumnezeu. Solia speciala adresata poporului pe timpul lui Isaia era: ,,Iata Dumnezeul vostru!” (cap. 40,9). S-ar putea sa fie nevoie de dezamagire amara si dezastru pentru a abate privirea oamenilor de la cele pamantesti, dar judecatile Domnului ii vor determina in cele din urma sa-si mute privirile de la idolii lor la Creatorul lor.
17:8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mainilor lui, si nu va mai privi la ce au facut degetele lui, la idolii Astartei si la stalpii inchinati soarelui.
Ce au facut degetele lui. Adica, idolii (vezi Deuteronom 4,28; Isaia 2,8; 31,7; 37,19; Osea 14,3; Mica 5,13). Paganii alergau dupa ajutor la zeii pe care ei insisi ii facusera; evreii isi gaseau ajutorul la Dumnezeul care era Facatorul lor.
17:9 In ziua aceea, cetatile lui intarite vor fi ca daramaturile din padure si de pe varful muntelui, parasite odinioara inaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!
Verset ce nu a fost comentat.
17:10 Caci ai uitat pe Dumnezeul mantuirii tale, si nu ti-ai adus aminte de Stanca scaparii tale. De aceea ti-ai sadit rasaduri placute, si ai sadit butuci straini.
Stanca. Dumnezeu este adevarata aparare a poporului Sau (Psalmi 28,1; 31,2; 62;2; 71,3; 89,26; 95,1). Parasindu-L pe Domnul, zadarnic vor cauta oamenii protectie prin intermediul ritualurilor idolatre.
Rasaduri placute. Acestea erau plante ca graul, orzul sau diferite feluri de zarzavaturi sau flori, sadite in cosuri si ghivece si facute sa germineze repede. Ele erau privite ca simbolizand puterea magica a zeilor fertilitatii. Oricat de puternice erau considerate aceste divinitati ale naturii, de fapt ele nu posedau nici o putere si nu puteau face nimic pentru inchinatorii lor.
Butuci straini. Literal, ,,mladite” sau ,,crengute” ale unor ,,[zei] straini” sau ,,[zei] neingaduiti” (vezi Psalmi 44,20; 81,9), mladite imbobocite folosite la fel ca ,,rasadurile placute”.
17:11 Cand i-ai sadit, i-ai inconjurat cu un gard, si in curand i-ai vazut inflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai in clipa veseliei: si durerea este fara leac.
Culesul roadelor. De la aceste plante care cresteau repede nu se putea astepta o recolta bogata. Pe cat de repede rasareau plantele, pe tot atat de repede se ofileau. Ideea pare sa fie ca oamenii, dupa ce L-au parasit pe Dumnezeu, adevarata lor putere, in zadar mai cauta putere la zeii fertilitatii. Zeitatile acestea nu ii vor lasa decat cu o recolta de durere si dezamagire in ziua primejdiei si infrangerii.
17:12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care urla cum urla marea! Ce zarva de neamuri, care mugesc cum mugesc niste ape puternice.
Popoare multe. Puterea impotriva careia este rostit vaiul acesta nu este numita. Totusi, ea era vreun vrajmas al poporului lui Dumnezeu care urma sa vina impotriva lor ca apele unui potop urias, amenintand sa-i acopere cu totul. O asemenea profetie fusese data cu privire la Asiria (cap. 8,7.8) si s-ar putea ca acest imperiu sa fie puterea la care se face referire aici.
17:13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari Dar cand le mustra Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munti la suflarea vantului, ca tarana luata de vartej.
Le mustra Dumnezeu. Cu toate ca ostirile asiriene sub Sanherib amenintau sa inunde cu totul Iuda, Domnul a mijlocit (vezi cap. 37,36). In loc de a-l coplesi pe Iuda, vrajmasul va fi el insusi coplesit.
Pleava de pe munti. Simbolurile folosite aici exprima bine completa slabiciune si lipsa de insemnatate a ostirilor asiriene inaintea puterii lui Dumnezeu. Intr-o clipa ele se repezeau ca apele furioase ale unei mari mari, amenintand sa copleseasca tara lui Iuda; in urmatoarea, ele vor fi ca pleava sau ca puful scaietilor alungat de vant.
Ca tarana [KJV: ,,Ceva ce se rostogoleste”]. Literal, ,,roata”, dar aici se presupune ca se refera la caliciul uscat, in forma de roata, al scaietelui Gundelia tournefortii.
17:14 Pe inserate, vine o prapadenie neasteptata, si pana dimineata, nu mai sunt! Iata partea celor ce ne jupoaie, si soarta celor ce ne jefuiesc.
Pana dimineata. Noaptea care pentru Sion a inceput cu intuneric si necaz s-a sfarsit cu biruinta si bucurie (vezi cap. 37,22-36). Ce ne jefuiesc. Potrivit cu rapoartele lui Sanherib, el a luat o prada bogata din Iuda cu prilejul celei dintai invazii (vezi Vol. II, p. 64).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 7, 8 PK 320