13:19 Si astfel Babilonul, podoaba imparatilor, falnica mandrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma si Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
Podoaba imparatilor [KJV: ,,imparatiilor”]. Abia la un secol dupa timpul lui Isaia, sub dinastia caldeeana, Babilonul a ajuns la apogeul faimei si la un renume universal pentru splendoarea si frumusetea lui.
Sodoma. Vezi comentariul la Geneza 19,24. Ieremia, care a vazut Babilonul in culmea puterii lui, de asemenea a prezis ca doborarea lui urma sa fie ca a Sodomei si Gomorei (Ieremia 50,40). Nimicirea lui va fi deplina – el nu va mai fi rezidit (Ieremia 51,64). Tot asa va fi cu soarta Babilonului mistic la sfarsitul lumii (Apocalips 18,21). In timpul vietii lui Isaia cetatea Babilon a fost complet distrusa de Sanherib (vezi comentariul la v. 17), dar a fost imediat rezidita de fiul lui Sanherib, Esarhadon. Mai tarziu, cand Nebucadnetar a devenit imparat al Babilonului, el l-a facut una dintre cele mai frumoase cetati ale lumii antice. Cand au cucerit Babilonul in 539, mezii si persii nu au nimicit cetatea, ci au facut din ea capitala lor. La o jumatate de veac mai tarziu, cand cetatea s-a rasculat, Xerxe a distrus-o in parte. De aici inainte ea nu a mai fost pe deplin refacuta, si si-a pierdut intaietatea ei anterioara. Totusi, ea a devenit, intr-o stare partial ruinata, o capitala a lui Alexandru cel Mare dupa ce el a cucerit-o in 331. Aceasta profetie a lui Isaia nu a fost, asadar, implinita decat la cateva secole dupa moartea lui.
Abia in timpul domniei lui Seleucus Nicator (312-280 i.Hr.) peste partea rasariteana a imperiului lui Alexandru (vezi comentariul la Daniel 7,6) si-a pierdut Babilonul locul lui insemnat. Pe la 305 acest imparat a stabilit o noua capitala pe Tigru, la 54 km spre nord-nord-est de Babilon, pe locul localitatii Opis, si a numit-o Seleucia, dupa numele lui. Materialele si parte din populatia noii cetati au fost luate din Babilon, a carui proeminenta a fost astfel permanent pierduta. Totusi, Babilonul a continuat sa mai aiba o oarecare importanta timp de posibil inca doua secole. Pe timpul lui Strabo, pe la 20 i.Hr., sau ceva mai tarziu, cea mai mare parte a cetatii devenise o mare pustietate (Strabo xvi. 1. 5), desi inca locuita. In timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) el era numai ruine.