2:14 De aceea iata, o voi ademeni si o voi duce in pustie, si-i voi vorbi pe placul inimii ei.
O voi ademeni. Aceasta trecere brusca infrumuseteaza tabloul iubirii staruitoare si statornice a lui Dumnezeu fata de poporul Sau in ciuda tuturor abaterilor lui. Observati contrastul izbitor intre ,,uitand de Mine” a lui Israel din versetul anterior si ,,o voi ademeni” a lui Dumnezeu din acesta. S-ar putea ca noi sa-L uitam pe Dumnezeu, dar El nu ne poate uita pe noi (Isaia 49,14-16).
In pustie. Intrucat Egiptul constituise casa robiei lui Israel, exodul in pustie reprezentase eliberarea si libertatea rascumparatoare. Pustia fusese, de asemenea, scoala pregatitoare in care Dumnezeu l-a educat pe Israel pentru Canaan si pentru dezvoltare nationala, locul in care Dumnezeu intrase in legamant cu poporul Lui pe cand el era pe drum catre Tara Fagaduita. Ceea ce Dumnezeu a incercat sa realizeze pentru Israel pe vremea experientei din pustie, El urma sa caute sa indeplineasca pentru ea pe vremea lui Osea.