12:1 Lui Efraim ii place vantul si alearga dupa vantul de rasarit; zilnic mareste minciuna si inselatoria; face legamant cu Asiria, si duc untdelemn in Egipt.
Efraim. Aici, un sinonim pentru regatul de nord al lui Israel.
Ii place vantul. Sau ,,Se hraneste cu vant” [KJV]. In loc de a-L cauta pe Domnul ca izvor al sigurantei, Israel a recurs la aliante straine care sa-l ajute sa-si pastreze puterea sleita. ,,Vantul” este un simbol a ceea ce este gol si zadarnic, lipsit de o valoare practica. De aceea, a se hrani cu vant, inseamna a avea placere sau a-si scoate hrana dintr-un lucru care nu poate oferi asa ceva.
Vantul de rasarit. Vezi comentariul la Ieremia 18,17. A alerga dupa vantul de rasarit inseamna a urmari sperante si planuri zadarnice care sunt imposibile. Dar intr-o si mai mare masura, aici se face aluzie la puterea distrugatoare a vantului de rasarit, facandu-l sa simbolizeze mai mult decat ceva zadarnic si desert. El simbolizeaza ceea ce este daunator si distrugator. Vantul de rasarit din Palestina, venind peste mari intinderi de pustiu nisipos, este uscat, arzator, nimicitor pentru vegetatie, chinuitor pentru om, violent pe mare (vezi Psalmi 48,7) si pe uscat (vezi Iov 27,21; Ieremia 18,17). De aceea, imaginea alergatului dupa vantul de rasarit este un simbol al nimicirii. Partea intai din Osea 12,1 din LXX zice: ,,Dar Efraim este un duh rau, el a alergat dupa vantul de rasarit toata ziua”.
Mareste minciuna. Unii explica aceasta ca descriind cultul fals al lui Israel si efectele lui daunatoare (vezi Amos 2,4). Altii iau acest pasaj ca fiind o referire la comportamentul lui Efraim fata de semenii lui in violenta si jaf (vezi Ieremia 6,7; Amos 3,10). Cert este ca intreaga viata a regatului de nord era o minciuna. Poporul lui renuntase la autoritatea divina. Ei se razvratisera fata de dinastia lui David. Ei lepadasera preotia fiilor lui Aaron. Se inchinau la viteii de aur. S-au lepadat de Domnul pentru a se inchina inaintea Baalilor si Astarteelor. Au slabit legaturile moralitatii in viata lor sociala. Au cautat ajutor in timp de necaz national, nu de la Domnul, ci intr-o vreme de la Asiria, iar in alta de la Egipt (vezi comentariul la Osea 11,5). Totusi, in tot acest timp inca pretindeau ca sunt poporul lui Dumnezeu. Se faleau cu Iacov ca tata al lor, lucru care explica de ce este citata viata lui Iacov (cap. 12,3.4) ca o mustrare pentru urmasii lui.
Si inselatoria. Sau ,,pustiirea”. Este semnificativ faptul ca minciunile si pustiirea sunt puse in legatura aici. Pacatele fata de care nu s-a facut pocainta si pedeapsa pentru ele sunt intotdeauna legate intre ele de Dumnezeu. A inmulti pe una inseamna, deci, a o inmulti pe cealalta. Pacatul este cauza al carei efect este pedeapsa, un efect pe care, intr-un mod destul de tragic, cei mai multi oameni par sa-l treaca cu vederea pana cand este prea tarziu (vezi Romani 2,4-6).
Face legamant. Printre celelalte neamuri din antichitate, ca de pilda grecii si romanii, tot asa, aducerea de jertfe de animale ratifica conditiile obligatorii ale unui acord intre partile in cauza. Aceasta alergare dupa aliante straine este data ca o dovada pozitiva a apostaziei lui Israel. Oferirea unor daruri mari catre Asiria din partea lui Israel, in loc de a-i opri pe asirieni sa le invadeze tara, i-a stimulat pe acestia sa invadeze tara lui Israel pentru a mai multa bogatie (vezi Eclesiastul 5,10). Ambitiile politice, economice si teritoriale ale puterilor imperiale precum Asiria nu sunt niciodata potolite. O data ce a inceput sa plateasca tribut acestei puteri mesopotamiene, Israel nu mai putea opri cererea irezistibila a acestui imperiu dupa mai mult si tot mai mult. Astfel s-a realizat ruina lui Israel.
Untdelemn. De obicei, referindu-se la uleiul de masline, un produs abundent al Palestinei (vezi Deuteronom 8,7.8; Ezechiel 27,17). Untdelemnul acesta era probabil trimis in Egipt ca un dar pentru a castiga interesul si ajutorul acestei tari impotriva Asiriei.