10:1 Israel era o vie manoasa, care facea multe roade. Cu cat roadele sale erau mai multe, cu atat mai multe altare a zidit; cu cat ii propasea tara, cu atat infrumuseta stalpii idolesti.
Vie manoasa. Sau ,,desarta” [KJV]. In Scripturi, poporul lui Dumnezeu este adesea comparat cu o vita (Psalmi 8,8; Isaia 5,1-7; Ieremia 2,21; Matei 21,33-41). Vita descrisa aici nu este lipsita de roade, insa roadele produse sunt pentru sine. Din punct de vedere al stapanului, via poate fi numita ,,desarta”, deoarece el nu primeste nimic de la ea. La fel este si cu Israel. Domnul nu Si-a primit roadele cuvenite de la natiunea pentru care facuse atat de mult (vezi comentariul la Isaia 5,1-7).
Facea multe roade. In timp ce prin nume si marturisire poporul Israel era poporul lui Dumnezeu, in realitate ei nu au adus roadele neprihanirii. Ei meritau aceeasi judecata pe care Isus a rostit-o asupra smochinului neroditor (vezi Matei 21,18-19).
Pentru sine. [KJV]. Putini oameni pot rezista in fata prosperitatii. In loc de a se lasa condusi de bunatatea si binecuvantarile lui Dumnezeu la o sincera pocainta fata de pacat si la o mai apropiata umblare cu Creatorul lor, ei sunt inclinati sa-L uite. Roadele binecuvantarilor primite sunt tinute in chip egoist pentru sine si nu-I sunt inapoiate Lui. Astfel, Dumnezeu este adesea jefuit de roadele pe care oamenii I le datoreaza. Este un mare abuz de bunatatea lui Dumnezeu de a refuza sa impartasim cu altii binecuvantarile noastre (vezi p. 32-33).
Mai multe altare a zidit. Sau ,,A sporit altarele” [KJV]. Cuvantul ebraic tradus prin ,,a sporit” vine de la aceeasi radacina ca si cuvantul ,,multime”. Ideea este ca exact in masura in care au sporit binecuvantarile lor, a sporit si apostazia lor. Aceasta prezinta in mod real ceea ce tocmai fusese aratat prin simboluri, marea crestere a apostaziei lui Israel. Cresterea populatiei si a prosperitatii materiale (vezi comentariul la cap. 2,8, PK 286) a avut ca urmare o crestere a numarului altarelor idolatre.
Stalpii idolesti. Ebr. masseboth, ,,stalpii” (vezi comentariul la Osea 3,4; comp. 1Regi 14,23).