4:3 Pe cand noi, fiindca am crezut, intram in odihna, despre care a vorbit El, cand a zis: Am jurat in mania Mea, ca nu vor intra in odihna Mea! Macar ca lucrarile Lui fusesera ispravite inca de la intemeierea lumii.
Noi, fiindca am crezut. [,,Noi, care am crezut”, KJV]. Adica noi, crestinii, referindu-se mai ales la iudeii din biserica primara. Intram. Invitatia este inca valabila; asadar unii accepta chemarea si intra, prin credinta, in ,,odihna” Lui Dumnezeu.
Odihna. [,,Odihna”, KJV]. Literal, ,,odihna”, insemnand exact aceeasi ,,odihna” la care s-a facut deja referire in cap. 3,11.18; 4,1 (vezi cap. 3,11). ,,Odihna” in care intra crestinii, inclusiv iudeii convertiti, este exact aceeasi ,,odihna” spirituala la care il chemase Dumnezeu pe vechiul Israel – ,,odihna” sufletului, care este rezultatul unei depline predari a vietii lui Hristos (compara cu Isaia 30,15; Ieremia 6,16; Matei 11,29).
Cand a zis. Scriitorul tocmai a afirmat ca, unul cate unul, credinciosii crestini intra in aceeasi ,,odihna” spirituala in care a intentionat Dumnezeu sa intre israelitii, dar de la care ei, ca natiune, erau acum inlaturati. Incepand de la acest punct si continuand pana la v. 8 el subliniaza dovezile pe care isi bazeaza concluzia, o concluzie socanta pentru iudeii necrestini si poate o enigma pentru multi, daca nu pentru cei mai multi iudei convertiti. In v. 9 el incheie firul acestui rationament, reafirmand valabilitatea premizei sale majore, si anume ca intrarea in ,,odihna” lui Dumnezeu este posibila acum prin credinta crestina, asa cum pe vremuri era posibila prin iudaism.
Firul argumentatiei din v. 3–8 poate fi rezumat dupa cum urmeaza:
1. Dumnezeu jurase ca poporul Israel nu va intra in ,,odihna” Sa.
1. 2. Cu toate acestea, ,,lucrarile lui Dumnezeu” – aici, scopul Sau pentru omenire – ,,fusesera ispravite inca de la intemeierea lumii”. La inceput Dumnezeu hotarase ca oamenii sa intre in ,,odihna” Sa. Astfel juramantul lui prin care il opreste pe Israel de la ,,odihna” fagaduita ar putea sa para, aparent, in conflict cu intentia Lui originala. Inseamna juramantul acesta ca Dumnezeu a anulat intentia Lui de la inceput? Sau urmareste El un obiectiv pana cand il realizeaza?
2. 3. Pentru a dovedi ca Dumnezeu Isi realizeaza scopurile, scriitorul atrage atentia la ,,lucrarile” creatiunii (v. 4). Dumnezeu a inceput sa creeze lumea si a dus la capat ,,lucrarile” creatiunii; odihna Sa in ziua a saptea marturiseste despre o creatiune terminata. Observati cuvintele
,,sfarsit” si ,,facuse” din Geneza 2,1–3 si accentul pus asupra incheierii lucrarii.
1. 4. In Evrei 4,5 juramantul lui Dumnezeu ca Israelul nu va intra in ,,odihna” Sa este repetat si pus alaturi de ideea din v. 4, ca Dumnezeu implineste ceea ce incepe sa faca, asa cum s-a intamplat la creatiune.
2. 5. O creatiune incheiata, asa cum este atestata de odihna lui Dumnezeu in ziua a saptea a saptamanii, e o dovada a imutabilitatii scopurilor lui Dumnezeu. Aceasta este premiza majora a lui Pavel. Premiza lui minora este faptul ca Dumnezeu intentionase ca poporul Sau sa intre in ,,odihna” Sa, dar ca ,,aceia carora li s-a vestit intai vestea buna n-au intrat in ea, din pricina neascultarii [,,necredintei”, KJV] lor”. Aceasta il duce la concluzia ca ,,ramane ca sa intre unii in odihna aceasta”
(v. 6).
1. 6. Ca o dovada in plus pentru validitatea concluziei sale, in v. 7 autorul atrage din nou atentia asupra cuvintelor din Psalmi 95, sugerand ca esecul generatiilor mai timpurii n-a schimbat scopul original al lui Dumnezeu. Compara cu invitatia repetata la praznicul cel mare (vezi Luca 14,16–24).
2. 7. In v. 8, pe baza observatiei facute in v.7, autorul concluzioneaza ca, deoarece Dumnezeu a vorbit, pe vremea lui David, de o ,,alta zi” , inseamna ca, desi Iosua intr-adevar ii daduse lui Israel ,,odihna” in tara Canaan (vezi cap. 3,11), cu siguranta ca nu-i aduse la ,,odihna” spirituala de care Dumnezeu dorea ca ei sa se bucure.
3. 8. Din intregul sir de argumente prezentat in v. 3–8 scriitorul trage concluzia ca, fara indoiala, ,,ramane dar o odihna… pentru poporul lui Dumnezeu” (v. 9). Am jurat. [,,Cum am jurat”, KJV]. In greaca cuvintele acestea sunt identice cu cele din cap.
3,11, traduse tot ,,am jurat” [,,asadar am jurat”, KJV].
Mania. Vezi cap. 3,11.
Nu vor intra. [,,Daca vor intra”, KJV]. In greaca propozitia aceasta este identica cu cea din cap. 3,11, tradusa la fel: ,,nu vor intra”.
Odihna. Vezi cap. 3,11.
Macar ca. Legatura dintre cele doua afirmatii astfel legate poate fi tradusa liber astfel: ,,In ciuda faptului ca planurile Sale pentru lumea aceasta au fost fixate la inceputul timpului, Dumnezeu Si-a revocat fagaduinta solemna pentru Israel, cu privire la ,,odihna” in tara fagaduita”. Astfel, se admite ca Dumnezeu nu Se schimba si ca Isi va realiza mai departe planurile pana la incheiere (vezi Vol. IV, p. 34; Maleahi 3,6). Aparent, imutabilitatea lui Dumnezeu si anularea fagaduintei date lui Israel sunt in conflict. Autorul lasa sa se inteleaga o incompatibilitate intre cele doua. Aceasta dilema aparenta este rezolvata in Evrei 4,4–8. Raspunsul este ca natura neschimbatoare a scopurilor lui Dumnezeu n-a fost afectata de anularea fagaduintei Sale fata de Israel. Concluzia este expusa in v. 6: ,,deci, … ramane ca sa intre unii in odihna aceasta” si in v. 9: ,,ramane dar o odihna… pentru poporul lui Dumnezeu”. Solutia dilemei dovedeste ceea ce deja s-a afirmat in v. 1–3: ca Dumnezeu ,,a … propovaduit” crestinilor ,,fagaduinta intrarii in odihna Lui”, numita in v. 2 ,,o veste buna” [,,Evanghelia”, KJV], asa cum facuse mai inainte pentru poporul Israel, si ca toti crestinii care cred intra cu adevarat in adevarata ,,odihna” spirituala a lui Dumnezeu.
Lucrarile. Aici se face referire nu la ,,lucrarile” lumii naturale, ci la scopul si planul lui Dumnezeu pentru om, care a fost creat in saptamana creatiunii. Cu alte cuvinte, aici ,,lucrarile” creatiunii sunt scopul lui Dumnezeu la crearea acestui pamant si planul Lui pentru atingerea acelui scop. De fapt ,,lucrarile” materiale ale creatiunii erau subsidiare fata de scopul infinit la care ele erau menite sa contribuie. In v. 4 se face referire specifica la ,,lucrarile” materiale din saptamana creatiunii.
Ispravite. Literal, ,,au devenit”, ,,au luat fiinta”, insemnand ca au fost ,,incheiate” sau ,,ispravite” atunci, deci nesupuse la schimbari ulterioare. Lumea materiala, asa cum a iesit din mainile Creatorului, era un produs perfect, complet (Geneza 1,31). In acelasi fel, legile fizice sau biologice care guverneaza lumea naturala au fost si ele ,,ispravite”, adica nu sunt supuse vreunei modificari sau schimbari. De pilda, gravitatia inca actioneaza asa cum a facut la inceput. Legea geneticii, pe baza careia fiecare planeta si fiecare animal se reproduce dupa felul sau (vezi Geneza 1,12), n-a fost niciodata revocata sau ameliorata. Rostul argumentatiei din Evrei 4,3.4 este de a demonstra ca scopul original al lui Dumnezeu pentru acest pamant, de a fi ,,odihna” sau ,,loc de locuit” (vezi cap. 3,11), pentru un neam de fiinte neprihanite si fericite, era o parte integrala a lucrarii saptamanii creatiunii. Intrarea pacatului in lume n-a anulat acest scop bun, intrucat planul mantuirii prevedea un mijloc prin care sa fie realizat, in ciuda pacatului. Astfel stand lucrurile, faptul ca ,,vestea buna” (v. 2) ,,nu le-a ajutat la nimic” (v. 2), si ca, drept urmare, Dumnezeu Si-a revocat fagaduinta pe care le-o daduse, nu putea sa schimbe scopul Sau ,,ca sa intre unii in odihna aceasta”
(v. 6). De la intemeierea lumii. Adica de la creatiune.