Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Evrei

Evrei 3:9


3:9 unde parintii vostri M-au ispitit, si M-au pus la incercare, si au vazut lucrarile Mele patruzeci de ani!

Parintii vostri M-au ispitit. Sau ,,parintii vostri M-au incercat”, sau ,,parintii vostri M-au pus la incercare”. Prin nemultumire continua si fapte de razvratire Israel a pus la incercare rabdarea lui Dumnezeu. Nesfarsita Sa rabdare fata de vechiul Israel poate fi un izvor de nadejde pentru cei care in ziua de azi au cazut de la credinta, desi nu este o scuza pentru a abuza de indurarea si indelunga rabdare a lui Dumnezeu (vezi Romani 6,1.15). ,,Indurarilor Domnului nu s-au sfarsit” (Plangerile lui Ieremia 3,22; compara cu Exodul 34,6.7).

Razvratirea repetata impotriva autoritatii si conducerii Domnului erau produsul inevitabil ,,al inimii rele si necredincioase” a lui Israel (vezi Evrei 3,12.19). Prin plagile din Egipt, trecerea Marii Rosii, mana, apa din stanca, izbavirea de serpii infocati si prin multe alte feluri i-a aratat Dumnezeu poporului Sau marea Lui intelepciune si putere. De repetate ori Dumnezeu a ingaduit imprejurari care sa-l faca pe Israel sa se increada in El si sa urmeze instructiunile Sale. Dar Israel s-a dovedit a fi un popor ,,incapatanat” (Exodul 32,9), greoi la invatatura. Spiritul acesta vatamator a dainuit pana aproape de sfarsitul celor 40 de ani de ratacire prin pustie (vezi Numeri 20,5).

Nu este de datoria noastra sa-l osandim pe poporul evreu pentru multele lui greseli. Ar trebui mai degraba sa invatam din trista lor experienta, cauzata de stricaciunea inimii lor, si sa evitam sa facem aceleasi greseli pe care le-au facut ei (1 Corinteni 10,5–12).

M-au pus la incercare. Sau ,,M-au incercat”.

Au vazut lucrarile Mele. Adica au fost martori oculari la dovezile providentei divine, care era suficienta pentru a-i conduce la o incredere deplina in intelepciunea si puterea lui Dumnezeu. Au existat ocazii repetate cand, pe buna dreptate, Dumnezeu i-ar fi putut lasa in propriile lor cai stricate. Dar, in indurarea Sa, El a continuat sa-i sufere cu rabdare.

Patruzeci de ani. Exact 40 de ani au trecut intre Pastele tinut la exodul din Egipt si Pastele tinut la cateva zile dupa trecerea Iordanului (vezi Vol. I, p. 187).