11:1 Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.
Credinta. Gr. pistis, ,,incredere”, ,,confidenta”, ,,credinta”, precum si ,,credinciosie”, ,,calitatea de a fi demn de incredere”. Cuvantul pistis poate denota fie o atitudine a mintii, fie un model de comportament, acesta fiind rezultatul atitudinii. Cele doua nuante de inteles sunt strans intretesute in intregul capitol, deoarece in fiecare exemplu de credinciosie dat in acest capitol credinta interioara a dus la fapte corespunzatoare. Se pune accent asupra faptelor care izvorasc din credinta.
Capitolul 11 ilustreaza din abundenta principiul expus mai pe scurt in cap. 10, mai ales in v. 35–39, si anume ca cei care asteapta venirea Domnului au mare nevoie de credinta si credinciosie. Exista primejdia ca unii sa renunte la increderea lor, deoarece se pare ca Domnul intarzie sa vina. Toti acestia ,,au nevoie de rabdare” pentru a ,,trai prin credinta”. Din perspectiva umana, persoanele credincioase enumerate aici ,,n-au primit ce le fusese fagaduit” (cap. 11,39) – ci numai le-au vazut ,,de departe” (v. 13). Totusi, ,,toti acestia… au fost laudati pentru credinta lor”. Dar acum mai este ,,inca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi” (cap. 10,37). Daca persoanele credincioase din trecut au fost atat de ,,convinse” [KJV] (cap. 11,13) de fagaduintele lui Dumnezeu, indiferent cat ,,de departe” erau de implinirea lor, n-ar trebui ca si noi, care le vom vedea implinite peste ,,foarte putina vreme”, sa fim rabdatori si credinciosi?
Incredere neclintita. [,,Esenta”, KJV; ,,Adeverirea”, traducerea lui G. Galaction]. Gr. hupostasis, ,,natura esentiala”, ,,esenta”, ,,fiinta adevarata”, ,,realitate” si, intr-un sens extins, ca aici, ,,siguranta plina de incredere”. Compara cuvantul arrabon, ,,garantie” (vezi 2 Corinteni 1,22). Nu este vorba de o credinta oarba. Credinta adevarata se sprijina intotdeauna pe ,,realitatea” dovezii pentru a garanta increderea in cele ce nu se pot inca vedea. In antichitate, in sulurile de papirus, termenul hupostasis era folosit in documentele prin care o persoana isi dovedea dreptul de proprietate asupra unor bunuri. Nu documentele erau proprietatea, ci ele doar ofereau dovada existentei ei si dreptul proprietarului asupra ei. Astfel, cuvantul hupostasis ar putea sa fie tradus aici ,,titlu de proprietate” – ,,Credinta este titlul de proprietate…”.
Prin credinta crestinul se socoteste proprietar a ceea ce i-a fost fagaduit. Marea lui incredere in Acela care i-a dat fagaduintele nu lasa nici o incertitudine cu privire la indeplinirea lor la timpul cuvenit. In felul acesta credinta il face in stare pe crestin nu numai pretinda binecuvantarile fagaduite, dar si sa le primeasca si sa se bucure de ele acum. In felul acesta mostenirea fagaduita devine reala. Lucrurile bune din viitor nu mai sunt doar visuri care sa se implineasca atunci, ci realitati vii in prezent. Pentru ochiul credintei invizibilul devine vizibil.
Lucrurile nadajduite. Adica mostenirea fagaduita pe care sfintii o vor primi la revenirea lui Hristos.
Incredintare. [,,Dovada”, KJV; traducerea lui G. Galaction]. Gr. elegchos, insemnand aici ,,dovada”, ,,convingere”. Credinta nu este o convingere abstracta ca dovada exista, ci o asigurare statornica, intemeiata pe increderea ca Dumnezeu Isi va implini fagaduintele. Poate ca multi nu au vazut niciodata generatorul care produce electricitatea pe care o folosim in casele noastre, dar consideram, pe buna dreptate, prezenta electricitatii ca o dovada suficienta pentru existenta generatorului. In acelasi fel, credem ca energia noastra fizica, mentala si spirituala marturiseste despre existenta unei Surse supranaturale de viata si putere. Pe de alta parte, credinta nu trebuie sa fie confundata cu credulitatea, deoarece credinta este intarita, pana la un anumit grad, de dovezi (vezi cap. 12,1).
Lucrurile cari nu se vad. Acestea sunt ,,lucrurile nadajduite”, mostenirea fagaduita.