10:26 Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate,
Caci daca. In v. 26–31 scriitorul explica mai pe larg natura sovairii la care face referire in v. 23 si starea celor mentionati in v. 25, care neglijau participarea la adunarile credinciosilor.
Pacatuim cu voia. Adica daca continuam sa pacatuim cu voia, asa cum arata verbul din versiunea greaca. Asa cum lamureste contextul (vezi v. 29), aici nu este vorba despre pacatele izolate, comise in deplina cunostinta de caracterul lor atroce, ci este vorba de atitudinea mintii celui care in mod voit renunta la Hristos, refuza mantuirea si Il respinge pe Duhul Sfant. Acesta este pacatul cu voia, staruitor si sfidator. Este opusul deciziei anterioare de a accepta mantuirea in Hristos si de a-I preda Lui inima si viata. Este apostazie premeditata si duce la pacatul de neiertat (vezi Matei 12,31.32). Este o stare de continua revolta impotriva lui Dumnezeu.
Dupa ce. Fara indoiala ca toti pacatosii sunt intr-o stare de revolta impotriva lui Dumnezeu (vezi Romani 8,7). Dar, asa cum le explica Pavel atenienilor, inainte ca ei sa fi primit adevar, Dumnezeu le-a trecut cu vederea nestiinta (Faptele Apostolilor 17,30). Inainte ca lumina adevarului sa straluceasca in inima oamenilor, Dumnezeu nu tine cont de intunericul care stapaneste acolo (vezi Ioan 15,22; compara cu Ezechiel 3,18–21; 18,2–32; 33,12–20; Luca 23,34; 1 Timotei 1,13). Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi si L-a trimis pe Fiul Sau ca sa-i mantuiasca (vezi Ioan 1,4.5.9–12; 3,16; compara cu Matei 9,13). Dar daca lumina vine, iar ei aleg intunericul, atunci se osandesc singuri inaintea lui Dumnezeu (Ioan 3,19) si ,,nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate” (Evrei 10,26; compara cu Iacov 4,17).
Cunostinta. Gr. epignosis, ,,cunoastere deplina”. Persoanele la care se face referire isi dau pe deplin seama de rezultatele caii pe care au ales-o.
Adevarului. Si anume ,,adevarul” cu privire la iubirea Tatalui pentru pacatosi, asa cum e descoperita in planul de mantuire si in darul oferit prin jertfa Fiului Sau (vezi cap. 2,1–3).
Nu mai ramane nici o jertfa. Legea mozaica prescria moartea – nu vreo jertfa – pentru apostaziatii inveterati si impietriti (vezi v. 28). Asa au fost si Nadab si Abihu (vezi Leviticul 10,1–5), Core, Datan, Abiram si cei 250 de barbati care erau de partea lor (vezi Numeri 16,1–35). Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa unor astfel de oameni, deoarece sacrificiile aveau valoare numai in masura in care inchinatorul avea o inima pocaita.