1:3 El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui, a facut curatirea pacatelor, si a sezut la dreapta Maririi in locurile prea inalte,
Este. [,,Fiind”, KJV]. Gr. on, un cuvant care denota existenta vesnica, nesfarsita (vezi Apocalipsa 1:4). Forma verbala inrudita en apare, exprimand exact aceeasi idee, in Ioan 1:1: ,,La inceput era (en) Cuvantul” (vezi comentariul de acolo). Hristos nu a venit la existenta ,,la inceput” – la inceput El deja era. Cand a venit in lumea aceasta, El care deja era, s-a facut trup [,,carne]. El nu fusese mai inainte trup (vezi Ioan 1:14).
Oglindirea. [,,Stralucirea”, KJV]. Gr. apaugasma, ,,stralucirea”, ,,iradierea”, ,,reflectarea”. Tatal si Fiul sunt de nedespartit. Fiul Il descopera pe Tatal, este oglindirea Tatalui. Ca atunci cand privim la soare si nu-l vedem pe el, ci razele lui, tot asa nu putem sa-L vedem pe Tatal, ci doar pe Fiul, Tatal Insusi fiind invizibil, locuind ,,intr-o lumina de care nu poti sa te apropii” si ,,nici un om nu L-a vazut si nu-L poate vedea” (1 Timotei 6:16).
Slavei. Gr. doxa (vezi Romani 3:23; 1 Corinteni 11:7). Slava lui Dumnezeu este suma tuturor insusirilor Sale. Odata Moise L-a rugat pe Dumnezeu: ,,Arata-mi slava Ta” (Exod 33:18). Ca raspuns la rugaminte, Dumnezeu i-a zis: ,,Voi face sa treaca pe dinaintea ta, toata frumusetea [,,bunatatea”] Mea” (Exod 33:19; vezi cap. 34:5–7).
Slava lui Dumnezeu este caracterul Sau (vezi DA 20; PK 312, 313; GW 417). Hristos nu a devenit oglindirea [,,stralucirea”] slavei lui Dumnezeu. El deja era si fusese din totdeauna (vezi Ioan 1:1; vezi Vol. V, p. 917). Aceasta constituie natura esentiala si vesnica a personalitatii Sale.
Intiparirea. [,,Chipul clar”, KJV]. Gr. charaker, la inceput era o unealta folosita pentru gravare sau marcare. Mai tarziu a ajuns sa insemne marcarea insasi. Aceeasi dualitate de sens poate fi notata la numite cuvinte ale noastre. Cuvantul ,,sigiliu”, de exemplu, poate sa insemne amprenta, dar si instrumentul folosit, iar cuvantul ,,stampila” denota atat instrumentul folosit cat si amprenta lasata. Dupa cum un sigiliu sau o stampila imprima un chip identic pe ceara, tot asa Hristos este copia fidela a lui Dumnezeu.
Fiintei. [,,Persoanei”, KJV]. Gr. hupostasis, literal, ,,cea ce sta dedesubt”, de unde, ,,existenta”, ,,esenta”, ,,fiinta adevarata”, ,,realitate”. Inseamna realitatea in contrast cu inchipuirea sau fantezia, si este folosit pentru esenta lucrurilor, natura launtrica, persoana insasi. Mai se foloseste si pentru a denota fermitate, statornicie, siguranta, incredere.
Cand se spune despre Hristos ca este ,,intiparirea” [,,chipul clar”] pentru hupostasis al Tatalui, aceasta inseamna mai mult decat asemanarea exterioara. El este expresia exacta si adevarata a insesi naturii lui Dumnezeu. Cum este Tatal, asa e si Fiul: una in esenta, una in caracter, una in gand si in scop. Atat sunt Ei de asemanatori incat Hristos a declarat ,,Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” (Ioan 14:9), ,,Eu si Tatal una suntem” (cap. 10:30). Intr-adevar, unul scopurile venirii lui Hristos pe acest pamant a fost de a-L reprezenta pe Tatal.
Tine [,,Sustinand”, KJV]. Gr. phero, ,,a purta”, ,,a duce”, ,,a cara”, ,,a sustine”. Aici poate fi cu sensul de miscare, scop, calauzire; inaintare cu un anumit scop. Hristos este Cel care sustine toate lucrurile in intregul univers si care tine corpurile ceresti pe orbitele lor fixe. Compara cu afirmatia ,,toate se tin prin El” adica sunt tinute laolalta (Coloseni 1:17). Termenul phero este mai cuprinzator decat cuvantul nostru ,,a consta”, deoarece include sensul de lucrare cu un scop anumit, planuire. Definitia aceasta schimba conceptia de simpla putere care sustine universul fizic la aceea de Fiinta inteligenta care are un plan si este in procesul de desfasurarea al acestuia.
Cuvantul. Gr. rhema ,,cuvant”, ,,porunca”, ,,rostire”, ,,comanda”. In cap. 11:3 se spune ca lumile au fost alcatuite prin rhema lui Dumnezeu. Compara cu folosirea cuvantului rhema in Romani 10:8, 17, 18; Efeseni 6:17; 1 Petru 1:25.
Puterii. Gr. dunamis, ,,putere”, ,,tarie”, ,,capacitatea de a face ceva”.
Lui. Adica a lui Hristos.
[Prin Sine, KJV] Pot fi citate dovezi textuale importante (vezi p.10) pentru omiterea acestor doua cuvinte. Ideea este cuprinsa insa in forma expresiei grecesti tradusa ,,a facut curatirea”. Hristos a calcat singur in teasc (Isaia 63:3).
A facut curatirea. [,,A curatit”, KJV]. Prin ispasirea Sa Hristos a savarsit atat curatirea de pacat in general – lucru care a fost facut cu putinta prin jertfa de pe cruce si in cele din urma va avea ca rezultat curatirea universului de pacat – cat si curatirea de pacat a fiecarei persoane in parte. Aceasta a doua lucrare, la fel facuta cu putinta prin cruce, este insa in curs de desfasurare si nu se va incheia pana cand nu va fi salvat si ultimul suflet.
Pe cruce Hristos Si-a incheiat rolul de victima si jertfa. El Si-a varsat sangele, si astfel a deschis ,,un izvor pentru pacat si necuratie” (Zaharia 13:1). Dar lucrarea Sa de mijlocitor continua. El este Avocatul nostru la Tatal (vezi Evrei 7:25).
Hristos a biruit orice ispita. Desi pacatele lumii au fost asezate asupra Lui, propriul Sau suflet a fost neintinat. El a respins orice indemn la rau. Satana nu a izbutit sa obtina intrare nicaieri in viata Sa. El L-a atacat de nenumarate ori pe Hristos, dar fara succes.
[Noastre, KJV]. Dovezi textuale favorizeaza omiterea acestui cuvant. Exprimarea corecta este deci ca Hristos ,,a facut curatirea pacatelor”. Este adevarat ca Hristos a curatit pacatele ,,noastre”, dar autorul prezinta aici un context mai larg.
A sezut. Asezarea lui Hristos a fost o inscaunare oficiala, instalarea intr-o slujba, o inaugurare. A fost o investitura cu autoritate, o recunoastere a dreptului Sau de a exercita jurisdictia. Ea a fost inceputul, nu sfarsitul, activitatii Sale ca mijlocitor special. A fost punerea sigiliului lui Dumnezeu asupra lucrarii Sale de mijlocire. Prin asezarea lui Hristos la dreapta Sa, Dumnezeu Si-a manifestat aprobarea cu privire la lucrarea pe care Hristos o facuse pe pamant si a acceptat-o, L-a numit Mare Preot si L-a autorizat ca de aici inainte sa activeze ca mijlocitor dupa randuiala lui Melhisedec (cap. 7:17).
Scaunul de la dreapta Maririi de sus I-a fost dat lui Hristos datorita faptului ca a curatit pacatele. El a izbutit acolo unde Adam daduse gres. El Si-a castigat pentru Sine dreptul de a vorbi si de a lucra pentru omenire. De aceea, departe de a se aseza pentru odihna, El Si-a inceput acum noua Sa activitate. Dupa cum un judecator de pe pamant ia loc pe scaunul judecatoresc, dupa cum un presedinte al unei adunari ocupa ,,scaunul prezidential” si lucrarile incep, tot asa Hristos Si-a ocupat scaunul la dreapta lui Dumnezeu si in felul acesta a primit recunoasterea oficiala a multimilor adunate, pe care le servise prin numirea si vointa lui Dumnezeu.
Preotii care slujeau pe pamant ofereau sangele victimelor pe care oamenii le aduceau in sanctuar, sangele animalelor jertfite. Era necesar ca Hristos, ca Mare Preot, ,,sa aiba ceva de adus” (cap. 8:3). Acest ,,ceva” nu era ,,sange de tapi si de vitei, ci … insusi sangele Sau” (cap. 9:12). El nu a putut oferi acest sange pana cand nu a fost varsat la Golgota. Dar imediat ce a fost varsat, El si-a putut incepe lucrarea. Si a inceput-o de indata ce a fost instalat in slujba. El era acum preot in veci, gata sa mijloceasca pentru om, in locurile sfinte din cer.
La dreapta. Locul de onoare si de autoritate. Fara indoiala ca aceasta este o aluzie la Psalmi 110:1.
Maririi. [,,Maiestatii”, KJV]. Gr. megalosune, literal, ,,marire”. In Noul Testament cuvantul acesta apare numai aici si in Evrei 8:1; Iuda 25. In locul numelui, aici se foloseste un atribut al Divinitatii, fara indoiala pentru scopuri literare.
In locurile preainalte. [,, In inaltime”, KJV]. Literal, ,,in inaltimi”, adica in cer (vezi Psalmi 93:3).