1:1 Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin proroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu,
A vorbit. Scriitorul accentueaza faptul ca Dumnezeu a fost Cel care a vorbit prin profeti. O carte poate purta numele lui Isaia, Amos sau Daniel, insa adevaratul autor este Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu a facut descoperiri prin profeti in vremurile Vechiului Testament a exclus descoperirile ulterioare, mai importante chiar, atunci cand El le-a considerat necesare. In vremurile Vechiului Testament credinta in Rascumparatorul care avea sa vina era manifestata prin aducerea unui miel pe altar. Dar dupa ce Hristos a venit ar fi fost nepotrivita continuarea sistemului de jertfe: a face asa ceva nu ar mai fi dat pe fata credinta, ci necredinta. Era necesara inlaturarea ritualurilor si a ceremoniilor care aratau catre un Mesia care avea sa vina, si inlocuirea lor cu alte elemente, care sa arate credinta intr-un Mesia care venise deja. Pentru a-l face in stare pe credincios sa faca lucrul acesta ar fi fost nevoie de noi descoperiri din Cer.
A curma ceremoniile si obiceiuri consacrate in timp – asa cum cerea crestinismul de la iudei
– si a adopta altele noi, care in exterior nu se asemanau cu cele vechi, a rupe legatura cu maiestuosul serviciu de la Templu, toate acestea fara indoiala ca pareau pentru multi nu numai lepadarea experientelor si descoperirilor din trecut, ci si sfarsitul oricarei religii. Pana in primul secol iudeii si stramosii lor adusesera intotdeauna jertfe, iar Dumnezeu primise inchinarea lor. Era gresita continuarea acestor ceremonii pe care, evident, Dumnezeu le binecuvantase? Evreii isi aminteau cum Dumnezeu il instruise pe Moise sa zideasca sanctuarul si cum El Insusi onorase dedicarea lui trimitand foc din cer pentru a aprinde lemnele de pe altar. Ei considerau ca religia aceasta, care fusese destul de buna pentru Avraam, Moise si Ilie, era potrivita si pentru ei.
Este intotdeauna greu, aproape imposibil ca in cativa ani sa schimbi datinile inradacinate de secole si sa transformi obiceiurile unei natiuni. Tranzitia de la iudaism la crestinism a fost deosebit de dificila, prin faptul ca schimbarea a trebuit sa fie savarsita sub conducerea unor oameni care, dupa aprecierea celor mai multi, nu erau de acelasi rang cu cei care instituisera obiceiurile acestea. Din cauza aceasta, perioada de tranzitie a fost una din cele mai critice. A fost nevoie de multa intelepciune si multe sfaturi bune. Fara indoiala ca mereu revenea intrebarea ca daca Dumnezeu nu cerea inca jertfe si, daca I-ar fi fost neplacute, atunci cum stateau lucrurile cu oamenii mari si buni din vechime care le proclamasera in vechiul Israel, aducand ei insisi jertfe? Oare oamenii acestia nu urmasera indrumarile lui Dumnezeu? Si cine erau Pavel si ceilalti apostoli ca sa se incumete sa schimbe practicile si institutiile vechi? Iudeii ar fi putut sa-i intrebe sarcastic pe apostoli daca nu cumva se considerau mai mari decat profetii si patriarhii din vechime (vezi Ioan 4:12).
La intrebarile acestea se da un raspuns chiar din primele cuvinte ale epistolei. Marii conducatori din trecut nu fusesera indusi in eroare. Fusesera oameni ai lui Dumnezeu, condusi de El. Cand vorbeau ei, vorbea Dumnezeu. Ei nu se luasera dupa basme mestesugit alcatuite. Luand pozitia aceasta autorul cartii vroia sa castige increderea celor care credeau ca marii oameni si profeti din vechime fusesera condusi de Dumnezeu.
In vechime. [,,In timpul trecut”, KJV]. Gr. palai, ,,demult”, ,,mai inainte”. Se face referire, fara indoiala, la revelatia Vechiului Testament.
Parintilor. Aici inseamna ,,inaintasilor” sau ,,strabunilor”.
Prooroci. Gr. prophetai, (vezi Matei 11:9).
In multe randuri. [,,In diferite timpuri”, KJV]. Gr. polumeros, ,,in multe parti”, ,,in multe feluri”. Lumina deplina de la tronul lui Dumnezeu n-a izbucnit asupra oamenilor intr-o singura si mare strafulgerare de slava. Dimpotriva, ea a venit incet, putin cate putin, asa cum o puteau intelege oamenii.
In multe chipuri. [,,In diferite feluri”, KJV]. Gr. polutropos, ,,in diferite feluri”. Dumnezeu a vorbit profetilor prin solii rostite si scrise, prin parabole si cu ajutorul obiectelor vizuale. Indiferent ce mijloace au fost folosite, Dumnezeu era Cel care vorbise (vezi la ,,a vorbit”).
Dumnezeu. Epistola se lanseaza direct intr-o discutie doctrinara, fara de obisnuitele salutari de la inceput (vezi versetele de inceput ale celorlalte epistole din Noul Testament; vezi Introducerea la Epistola lui Pavel catre Evrei, Paternitatea). In versiunea greaca primul cuvant din epistola nu este Dumnezeu (ca si in traducerea Cornilescu), ci ,,in multe randuri” (vezi la ,,a vorbit”).