9:2 S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a cerului, pe tot ce se misca pe pamant si pe toti pestii marii: vi le-am dat in mainile voastre!
S-apuce groaza. Deoarece pacatul cu urmarile lui a dezlegat legatura supunerii de bunavoie din partea animalelor fata de vointa omului, de aici inainte omul putea sa stapaneasca peste ele numai prin forta, prin acea ,,frica” pe care a insuflat-o Dumnezeu acum in lumea animala. Natura devenise instrainata de om.
Frica pe care aveau sa o aiba vietuitoarele de pe pamant, din aer si din apa nu urma sa excluda revolta ocazionala impotriva stapanirii omului asupra lor. Uneori urmau sa se ridice impotriva omului si sa-l nimiceasca. Intr-adevar, Dumnezeu le-a folosit cateodata pentru a administra dreptatea divina (vezi. Exod 8,6.17.24; 2 Regi 2,24). Totusi, starea normala a creaturilor inferioare trebuia sa devina o stare de groaza instinctiva fata de om, care le face mai degraba sa-l evite, decat sa caute prezenta lui. Este un fapt ca oriunde civilizatia omeneasca inainteaza, animalele se retrag de acolo. Chiar fiarele salbatice feroce, fara sa fie provocate, de obicei il ocolesc pe om si fug de el, mai degraba decat sa-l atace.
Vi le-am dat in mainile voastre. Aceasta sentinta divina isi gaseste implinirea in domesticirea anumitor animale de al caror ajutor omul are nevoie, in dresarea animalelor salbatice prin puterea superioara a vointei omului si in reducerea cu succes la neputinta a creaturilor ofensive, prin inventivitatea si ingeniozitatea sa.