8:1 Dumnezeu Si-a adus aminte de Noe, de toate vietuitoarele si de toate vitele care erau cu el in corabie; si Dumnezeu a facut sa sufle un vant pe pamant, si apele s-au potolit.
Dumnezeu Si-a adus aminte de Noe. Prin acest verset nu se intelege ca Domnul il uitase pe Noe pentru un timp. Aceasta este o expresie care arata solicitudinea si harul divin. O induiosatoare indicatie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de creaturile Sale se afla in declaratia ca Dumnezeu Si-a adus aminte, pe langa Noe, si de toate celelalte vietuitoare. Acela care a declarat ca desi ,,se vand cinci vrabii cu doi bani, totusi nici una dintre ele nu este uitata inaintea lui Dumnezeu.” (Luca 12,6.7 ; compara cu Matei 10,29-31; 6,26), isi va aminti de copiii Sai credinciosi, care sunt ,,mai de pret decat multe vrabii.”
8:2 Izvoarele Adancului si stavilarele cerurilor au fost inchise, si ploaia din cer a fost oprita.
Ararat. Toti comentatorii biblici sunt de acord ca este vorba despre regiunea muntoasa a Armeniei, desi nu este sigur ce parte exacta din lantul muntilor Ararat este indicata. Zvonurile care circula ca au fost gasite ramasitele corabiei lui Noe sunt in realitate fara nici un temei. Traditionala asezare, muntele Ararat modern, are doua piscuri, unul de 4954 m, iar celalalt de 3744 m inaltime. Intre persi aceste doua piscuri gemene sunt cunoscute ca Kuchi Nuch, ,,muntele lui Noe”. Aici a fost
o pozitie ideala pentru a se opri corabia in timp ce apele au scazut si de unde supravietuitorii potopului s-au putut raspandi spre oricare regiune (vezi comentariul pentru cap. 7,24).
8:3 Apele au scazut de pe fata pamantului, scurgandu-se si imputinandu-se, si, dupa o suta cincizeci de zile, apele s-au micsorat.
Verset ce nu a fost comentat.
8:4 In luna a saptea, in ziua a saptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe muntii Ararat.
Verset ce nu a fost comentat.
8:5 Apele au mers scazand pana in luna a zecea. In luna a zecea, in ziua intai a lunii, s-au vazut varfurile muntilor.
Apele au mers scazand. Apele au scazut treptat timp de doua luni si jumatate dupa ce corabia s-a oprit pe muntii Ararat.
8:6 Dupa patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o facuse.
Verset ce nu a fost comentat.
8:7 A dat drumul unui corb, care a iesit, ducandu-se si intorcandu-se, pana cand au secat apele de pe pamant.
A dat drumul unui corb. La patruzeci de zile dupa aparitia varfurilor de munti, Noe a dorit sa cunoasca in ce masura au secat apele si daca era neprimejdios pentru el sa paraseasca corabia. Intrucat apele scazusera, corabia isi gasise deja siguranta de furtuni intr-un loc adapostit, sus in munti. Dintr-o astfel de pozitie era greu sa-si dea seama de intinderea la care ajunsesera apele in vaile mai joase. De aceea a fost trimis un corb, pentru ca din comportamentul sau, Noe sa poata afla ceva despre starea pamantului. Neputand sa afle un loc de odihna, corbul a zburat de jur imprejur pe deasupra apelor, intorcandu-se din cand in cand la corabie. (PP 105).
8:8 A dat drumul si unui porumbel, ca sa vada daca scazusera apele de pe fata pamantului.
A dat drumul si unui porumbel. Desi nu se spune cata vreme a asteptat Noe inainte de a face o noua incercare, expresia ,,a mai asteptat alte sapte zile” (v.10) arata ca prima perioada de asteptare fusese, de asemenea, de aceeasi durata. O saptamana mai tarziu, porumbelul a ramas plecat toata ziua, dar s-a intors spre seara cu o frunza de maslin, in aparenta de la un pom care supravietuise potopului. In ebraica, termenul ,,rupta” arata in mod clar ca frunza nu fusese gasita plutind pe deasupra apei. Noe a cunoscut frunza de maslin ca o dovada ca pamantul trebuie sa fie aproape uscat si ca, in curand, putea sa paraseasca corabia. Dupa o saptamana, porumbelul nu s-a mai intors, dovada ca situatia era suficient de normala spre a permite ramanerea afara din corabie.
Ce simtaminte de bucurie trebuie sa fi avut Noe!
8:9 Dar porumbelul n-a gasit nici un loc ca sa-si puna piciorul, si s-a intors la el in corabie, caci erau ape pe toata fata pamantului. Noe a intins mana, l-a luat, si l-a bagat la el in corabie.
Verset ce nu a fost comentat.
8:10 A mai asteptat alte sapte zile, si iarasi a dat drumul porumbelului din corabie.
Verset ce nu a fost comentat.
8:11 Porumbelul s-a intors la el spre seara; si iata ca in ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curand. Noe a cunoscut astfel ca apele scazusera pe pamant.
Verset ce nu a fost comentat.
8:12 A mai asteptat alte sapte zile; si a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai intors la el.
Verset ce nu a fost comentat.
8:13 In anul sase sute unu, in luna intai, in ziua intai a lunii, apele secasera pe pamant. Noe a ridicat invelitoarea corabiei: s-a uitat, si iata ca fata pamantului se uscase.
Invelitoarea corabiei. Este aratata inca o perioada de asteptare, dupa care Noe a simtit ca sosise timpul sa faca el insusi cercetari. Deoarece se putea vedea putin printre zabrelele deschizaturilor de sub acoperisul corabiei, el a dat la o parte o portiune din acoperis. Cuvantul ,,invelitoare”, mikseh, este folosit in Vechiul Testament pentru a indica acoperisul Cortului Intalnirii (Exod 26,14) si, de asemenea, invelitoarele pentru mobilierul sanctuarului in timp ce acesta era transportat (Numeri 4,10-12). Deoarece aceste invelitori erau facute din piele, este posibil ca si invelitoarea corabiei era facuta la fel (vezi comentariul pentru cap. 6,16).
8:14 In luna a doua, in a douazeci si saptea zi a lunii, pamantul era uscat de tot.
In luna a doua. Lui Noe pamantul i s-a parut destul de uscat. Insa Dumnezeu inchisese usa corabiei si Noe a asteptat porunca lui Dumnezeu, spre a-i spune cand anume urma sa o paraseasca. In total, el a asteptat inca 57 de zile pana ce apele au secat si Dumnezeu a putut sa dea ingaduinta dorita.
Daca presupunem ca luna avea peste tot 30 de zile (vezi comentariul pentru cap. 7,24), jurnalul de bord al corabiei in timpul potopului ar arata astfel.
De la inceputul potopului pana in momentul cand corabia s-a oprit pe muntii Ararat (cap. 7,11; 8,4) a trecut o perioada de exact de cinci luni. Aceasta mai este redata ca 150 de zile (cap. 7,24), aratandu-se astfel ca cele 5 luni au fiecare cate 30 de zile. Cu toate acestea, este nesigur daca anul de pe timpul lui Noe a fost lunar sau solar si daca incepea primavara sau toamna.
Corabia este dovada bunatatii lui Dumnezeu si a credintei lui Noe cel ascultator. Corabia a constituit un loc de refugiu in vreme de primejdie, un camin pentru cei fara camin si un templu unde se inchina credincioasa familia a lui Noe. Ea i-a purtat in siguranta din lumea veche in cea noua, din mediul viciului si al pacatului, pe un pamant curatit de pacat. Corabia a fost mijlocul de salvare hotarat de Dumnezeu, iar in afara de ea nu era nici o siguranta. Dupa cum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi cand acest veac de acum se va incheia brusc la venirea Fiului Omului (vezi Matei 24,37). Aceia care doresc sa fie salvati trebuie sa se foloseasca ei insisi de mijloacele pe care Dumnezeu le-a lasat pentru mantuirea lor.
8:15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, si i-a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
8:16 Iesi din corabie, tu si nevasta ta, fiii tai si nevestele fiilor tai cu tine!
Iesi. Noe invatase sa se increada in Dumnezeu si sa astepte cu rabdare in timpul celor 120 de ani de propovaduire si constructie a corabiei. Aceasta lunga perioada de lucrare activa a fost urmata de mai bine de un an in corabie. In timpul primelor saptamani si luni, el avusese experienta ploii neincetate, a furtunii turbate si a groaznicelor miscari de pamant, care pareau gata sa nimiceasca fragila lui corabie. Mai tarziu, cand corabia s-a oprit pe muntii Ararat, a inceput un timp de obositoare asteptare, care a durat timp de mai mult de sapte luni. De cate ori a putut Noe sa aiba simtamantul ca Dumnezeu uitase izolata corabie si pe ocupantii acesteia pe varful cel inalt al muntelui. Fericite virtuti gemene – credinta si rabdare! Cu ce mare bucurie trebuie sa fi ascultat Noe inca o data glasul lui Dumnezeu care i-a poruncit sa iasa afara.
8:17 Scoate afara impreuna cu tine toate vietuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atat pasarile cat si vitele si toate taratoarele care se tarasc pe pamant: sa misune pe pamant, sa creasca si sa se inmulteasca pe pamant.
Sa misune. Aceasta declaratie este considerata de unii comentatori ca insemnand ca Dumnezeu restransese puterea de reproducere a animalelor in timpul anului pe care il petrecusera in stramtele incaperi ale corabiei. Acum este repetata binecuvantarea data la inceput asupra animalelor sa se inmulteasca si sa umple pamantul (cap. 1,22).
8:18 Si Noe a iesit afara cu fiii sai, cu nevasta sa si cu nevestele fiilor sai.
Noe a iesit afara. Cand un inger a coborat din cer si a deschis usa care fusese inchisa cu un an in urma prin aceleasi mijloace, Noe si familia sa au iesit afara. Animalele au urmat pilda lui Noe, parasind corabia in mod ordonat, fiecare dupa soiul lui. Acest instinct de a se asocia cu alti membri ai speciei lor este in mod general caracteristic lumii animale pana in ziua de azi.
8:19 Toate dobitoacele, toate taratoarele, toate pasarile, tot ce se misca pe pamant, dupa soiurile lor, au iesit din corabie.
Verset ce nu a fost comentat.
8:20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate si din toate pasarile curate, si a adus arderi de tot pe altar.
Noe a zidit un altar. Prima fapta a lui Noe dupa ce a parasit corabia a fost un act de inchinare. Jertfele aduse de Noe nu au fost numai o expresie de recunostinta pentru ca a fost pastrat, ci si o noua fagaduinta a credintei lui in Mantuitorul – simbolizat prin fiecare animal de jertfa. In aducerea de jertfe ,,din toate dobitoacele curate si din toate pasarile curate”, Noe a dat dovada atat de recunostinta, cat si de generozitate. Desi acesta este primul text din Scriptura care aminteste despre cladirea unui altar, nu trebuie sa se creada ca nu se foloseau altare inainte de potop. Cuvantul ,,arderi de tot”, ’oloth, nu este acelasi ca si acela folosit pentru a descrie jertfa lui Abel. Acesta este derivat dintr-un verb care inseamna ,,a se inalta” si nu prezinta sugestia ridicarii darului pe altar, ci a inaltarii fumului jertfei arse spre ceruri (vezi Judecatori 13,20; 20,40; Ieremia 48,15; Amos 4,10).
8:21 Domnul a mirosit un miros placut; si Domnul a zis in inima Lui: Nu voi mai blestema pamantul, din pricina omului, pentru ca intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui; si nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am facut.
Domnul a mirosit un miros placut. Multumirea lui Dumnezeu fata de purtarea lui Noe si acceptarea din partea Sa a darului lui Noe sunt prezentate chiar intr-un limbaj omenesc. Raspunsul divin la inchinarea devotata a lui Noe a fost o hotarare ca pamantul nu va mai fi niciodata nimicit printr-un potop. Aceasta fagaduinta nu a fost facuta cunoscuta lui Noe pana ceva mai tarziu (vezi cap. 9,8-17). Cuvintele ,,nu voi mai blestema pamantul” nu au inlaturat blestemul din cap. 3,17. Ele se refera pur si simplu la faptul ca o catastrofa universala precum potopul nu va mai ajunge neamul omenesc. Potopuri localizate nu au fost incluse.
Gandurilor din inima omului. Unii comentatori vad o contradictie intre acest verset si cap. 6,5-7. Dumnezeu adusese potopul din cauza ca toate intocmirile gandurilor din inima omului erau ,,indreptate in fiecare zi numai spre rau” si aici, exact pentru acelasi motiv, El a fagaduit ca nu va mai trimite niciodata un altul. Trebuie sa fie in sensul ca in primul caz ,,intocmirile” se refera la un anume gand ca tradus in fapta (cap. 6,5) si ca aici se refera la tendintele innascute ale omului. Nota suplimentara din KJV, ,,cu toate ca” in loc de ,,pentru ca” este probabil corecta.
8:22 Cat va fi pamantul, nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea!
Cat va fi pamantul. Obisnuitul ciclu sezonier al anului fusese complet si universal intrerupt de catre potop. Acum, Dumnezeu l-a asigurat pe Noe nu numai ca niciodata nu va mai fi un potop, ci si ca nici o alta intrerupere asemanatoare a ciclului sezonier nu va mai avea loc. Anotimpurile fusesera hotarate la creatiune (Geneza 1,14); acestea trebuiau sa continue.
Cel mai insemnat raport despre potop in afara de Biblie se intalneste in vechiul poem epic babilonian al lui Ghilgames. Cu toate ca acea parte a poemului epic care se ocupa cu potopul da dovada de surprinzatoare asemanari cu raportul Genezei, deosebirile dintre cele doua istorisiri constituie dovada convingatoare despre inspiratia si exactitatea raportului biblic. Politeismul si alte idei religioase pagane dau poemului epic al lui Ghilgames o definitiva nuanta pagana. Cu toate ca povestiri similare despre potop exista astazi printre toate rasele neamului omenesc, este numai firesc ca povestirea babiloniana sa se afle mai aproape de exactitate decat altele din cauza ca Babilonul este in apropierea muntilor Ararat. Pentru o cunoastere mai indeaproape a poemului epic al lui Ghilgames, vezi ,,Arheologia si descoperirea istoriei antice”, pag. 115-117.
Comentariile lui Ellen G. White
4,6-11,13,15-20 PP 105
21 PP 106
22 COL 65; Ed 105; PP 106