7:2 Ia cu tine cate sapte perechi din toate dobitoacele curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca;
Din toate dobitoacele curate. Porunca de a lua cu el in corabie mai multe animale curate decat necurate presupune ca Noe a stiut cum sa faca deosebire intre cele doua clase. Este clar ca aceasta deosebire nu-si avea originea la Moise. Ea se intindea inapoi pana la cele mai vechi timpuri, pana la poruncile divine cu privire la jertfe – pentru care puteau fi folosite numai animale curate (vezi cap. 8,20).
Din vremurile stravechi numarul animalelor curate care trebuiau sa fie luate in corabie a fost subiectul de disputa intre traducatorii si comentatorii Bibliei. Textul ebraic, citit literal ,,ia cu tine sapte sapte, un mascul cu femela lui”, poate fi inteles ca insemnand ,,sapte perechi” sau ,,sapte din fiecare soi” de animal. LXX, Vulgata si multi cercetatori din vechime si moderni sunt in favoarea traducerii ,,sapte perechi”, in timp ce anumiti parinti ai bisericii, reformatori si, de fapt, cercetatori din toate epocile s-au exprimat in favoarea lui ,,sapte indivizi”. Oricare ar fi explicatia exacta, este evident ca in corabie a trebuit sa-si gaseasca loc mai multe animale curate decat necurate. Prevazand nevoia de hrana, dupa ce potopul distrusese toata vegetatia, Dumnezeu stia ca omul va fi nevoit sa manance, temporar, carne de animale curate. Mai mult decat atat, ele erau necesare pentru scopuri legate de jertfe. Pentru aceste motive evidente, Dumnezeu a luat masura de prevedere de a pastra destule animale curate, pentru ca nu se putea ca ele sa dispara. Ca in primele Sale porunci catre Noe (cap. 6,19), Dumnezeu n-a facut nici o deosebire intre animalele curate si necurate poate fi explicat prin faptul ca, in acel timp, la 120 de ani inainte de potop, astfel de instructiuni de amanunt nu au fost necesare (vezi comentariul pentru v.9).