7:17 Potopul a fost patruzeci de zile pe pamant. Apele au crescut si au ridicat corabia, si ea s-a inaltat deasupra pamantului.
Apele au crescut. Imensa intindere si intensitate a potopului este bine exprimata printr-o serie de verbe si adverbe: apele au ,,crescut” (v.17), ,,au ajuns mari” si ,,au crescut foarte mult” (v.18), ,,au ajuns din ce in ce mai mari” (v.19), si ,,s-au inaltat” chiar cu 15 coti (aproximativ 792 cm) deasupra muntilor (vers 20). Descrierea este simpla, maiestuoasa si vioaie. Un volum de apa de nemasurat a acoperit pamantul intreg. Intinderea universala a potopului cu greu putea fi exprimata in cuvinte mai convingatoare decat acestea.
Aceasta descriere dovedeste ca parerea sustinuta de unii ca potopul a fost o chestiune locala in valea Mesopotamiei este imposibila si intru totul absurda. Depozitele de aluviuni descoperite de arheologi la Ur din Chaldeea, de exemplu, nu pot fi facute prin nici un efort al imaginatiei sa corespunda cu raportul Genezei despre potop (PP 107, 108).
Pretutindeni pe fata pamantului gasim resturi de fosile de plante si animale care au fost depozitate in mod evident de apa. Aceste depozite se intind in anumite locuri pana la adancimi de cel putin trei mile, insa adancimea medie este ceva peste o jumatate de mila. Distribuirea universala a acestor resturi si adancimea la care sunt ingropate dovedesc dincolo de orice indoiala atat intinderea universala, cat si teribila violenta a potopului lui Noe.
Universalitatea acestei catastrofe este atestata de asemenea si de legendele despre potop pastrate printre oamenii aproape ai fiecarei rase de pe fata pamantului. Cea mai ampla dintre aceste relatari este aceea a vechilor babilonieni, care erau asezati in imediata apropiere a locului unde s-a oprit corabia dupa potop si de unde neamul omenesc a inceput sa se raspandeasca din nou. Poemul epic al lui Ghilgames aduce multe asemanari concludente cu acelea ale Genezei, si totusi difera de acesta, in asa fel incat sa faca dovada ca acesta este o versiune deficienta a aceleiasi istorisiri. O comparatie a celor doua relatari prezinta dovada impresionanta a inspiratiei istorisirii Genezei.
Corabia este mentionata de doua ori in v.17 si 18 ca fiind ,,ridicata”, sau ca ,,plutea”. Faptul ca ea ,,plutea” in siguranta ,,pe deasupra apelor” le ofera tuturor generatiilor urmatoare asigurarea despre puterea lui Dumnezeu de a-i salva pe aceia care Il asculta si se incred in El. Chiar acele elemente dezlantuite sa-i nimiceasca pe cei rai au purtat in siguranta credincioasa familie a lui Noe. Niciodata Dumnezeu nu a dus lipsa de mijloace pentru a salva ce este al Lui. In acelasi timp este vointa Lui ca omul sa exercite intreaga inteligenta si putere pe care i le-a dat Dumnezeu. Dumnezeu a ocrotit corabia in mod miraculos, insa a lasat ca Noe sa o construiasca.