6:1 Cand au inceput oamenii sa se inmulteasca pe fata pamantului, si li s-au nascut fete,
Cand au inceput. [Si s-a intamplat (versiunea engleza)] Expresia aceasta nu inseamna ca situatia descrisa aici a aparut dupa evenimentele raportate in capitolele anterioare. Autorul arata pur si simplu starea societatii din zilele lui Noe, cand zece generatii de coruptie crescanda au atins culmea.
Oamenii sa se inmulteasca. Neamul omenesc a crescut repede nu numai in rautate, ci si in numar. Printre numeroasele pericole pentru evlaviosii setiti au fost frumoasele fete ale necredinciosilor. Sotiile nu au fost luate pentru virtutile lor, ci din pricina frumusetii, cu rezultatul ca ateismul si rautatea au facut triste incursiuni printre urmasii lui Set.
6:2 fiii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales.
Fiii lui Dumnezeu. Aceasta expresie a fost interpretata in diferite feluri. Vechii comentatori evrei, primii parinti ai bisericii si multi comentatori moderni au crezut ca acesti ,,fii ai lui Dumnezeu” sunt ingeri, comparandu-i cu ,,fiii lui Dumnezeu” din Iov 1,6; 2,1; 38,7. Aceasta parere trebuie sa fie respinsa pentru ca pedeapsa care in curand urma sa fie aplicata era pentru pacatele oamenilor (vezi v.3) si nu ale ingerilor. In afara de aceasta, ingerii nu se casatoresc (Matei 22,30). ,,Fiii lui Dumnezeu” nu erau altii decat urmasii lui Set, iar ,,fetele oamenilor” ale necredinciosilor cainiti (PP 81). Mai tarziu, Dumnezeu a vorbit despre Israel ca ,,fiul intai nascut” al Sau (Exod 4,22), iar Moise numeste poporul Israel ,,copiii Domnului Dumnezeului nostru” (Deuteronom 14,1).
Si-au luat de neveste. Aceste legaturi nesfinte dintre setiti si cainiti au fost cauza sporirii rapide a rautatii printre cei dintai. Dumnezeu a avertizat mereu pe urmasii Sai sa nu se casatoreasca cu necredinciosii din cauza marelui pericol la care este expus cel credincios in felul acesta, si cauza caruia, de obicei, piere (Deuteronom 7,3, 4; Iosua 23,12, 13; Ezra 9,2; Neemia 13,25; 2 Corinteni 6,14, 15). Insa setitii nu au luat in considerare avertizarile pe care cu siguranta ca le-au primit. Condusi de atractiile simturilor, ei nu erau multumiti cu frumoasele fete ale semintiei celor credinciosi si adesea preferau sotii cainite. De altfel, se spune ca raspandirea excesiva a poligamiei este sugerata de folosirea la plural a expresiei, ei si-au luat ,,neveste”.
6:3 Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va ramane pururea in om, caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani.
Duhul Meu nu va ramanea pururea. Faptul ca aceasta declaratie urmeaza imediat dupa referirea la aceste casatorii nesfinte ar sugera ca neplacerea lui Dumnezeu a fost in mod deosebit manifestata fata de aceasta practica rea. Robi ai patimilor lor, ei nu au mai fost obiectul spiritului lui Dumnezeu. Cuvantul ,,a ramanea” inseamna in ebraica ,,a stapani” si ,,a judeca” ca un corolar al stapanirii. Aceste cuvinte arata ca Spiritul Sfant mai putea sa continue lucrarea doar putina vreme si ca dupa aceea va fi retras de la generatia de oameni nerenascuti si nepocaiti. Chiar si indelunga rabdare a lui Dumnezeu trebuie sa aiba un sfarsit. Petru se refera la aceasta lucrare a Spiritului asupra inimilor antediluvienilor, spunand ca Spiritul lui Hristos le-a predicat acestor captivi ai lui Satana (1 Petru 3,18-20).
Caci si omul nu este decat carne. Aceasta expresie poate fi tradusa si astfel: ,,in umblarea lui ratacita omul este carne”, de la shagag, ,,a rataci incoace si incolo”, ,,a apuca pe un drum gresit”. Prin umblarea dupa poftele carnii, spune Dumnezeu, oamenii s-au pierdut pe ei insisi in satisfacerea acestor dorinte, in asa masura incat nu mai erau sensibili fata de puterea Duhului Sfant. Indiferenta fata de influenta divina era totala si, incepand de atunci inainte, Spiritul lui Dumnezeu urmeaza sa fie retras. Nu mai este de nici un folos ,,straduinta” de a-i constrange sau a-i imbunatati.
Zilele lui. Aceasta prezicere divina nu poate sa insemne ca de aici inainte lungimea vietii omului urma sa fie redusa la o suta douazeci de ani (compara varstele oamenilor de dupa potop). Ea prezice mai degraba ca rabdarea lui Dumnezeu va avea un sfarsit si ca punerea la proba se va incheia in cursul perioadei specificate aici. Atata timp a mai zabovit indurarea divina.
Hristos a comparat procedura lui Dumnezeu cu antediluvienii cu lucrarea Sa pentru neamul omenesc de la sfarsitul timpului (Matei 24,37-39). In imprejurari asemanatoare, se poate astepta ca Dumnezeu sa lucreze in acelasi fel. Totusi, incercarile de a determina timpul venirii lui Hristos pe acest temei sunt intru totul netemeinice. Noi traim acum in timpul luat cu imprumut la incheierea timpului, cunoscand ca nimicirea lumii va avea loc in curand (vezi 2 Petru 3,3-7). De asemenea, stim ca Spiritul lui Dumnezeu nu va lupta fara incetare cu oamenii care nu au ales sa dea ascultare avertismentelor Sale si sa se pregateasca pentru acel mare eveniment.
6:4 Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea, si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume.
Uriasii erau pe pamant. Acesti ,,uriasi”, nephilim, nu erau urmarea casatoriilor mixte, dupa cum au presupus unii. LXX traduce pe nephilim prin gigantes, de unde a derivat englezescul ,,giant”. In Numeri 13,33, izraelitii au raportat ca ei s-au simtit numai ca niste lacuste la vederea nephilimilor pe care KJV il traduce cu ,,uriasi”. Exista motive de a crede ca acest cuvant ebraic se poate traduce din radacina naphal si ca nephilim erau dintre cei ,,violenti” sau teroristi, mai degraba decat ,,uriasi” fizici.
Deoarece in acele zile intregul neam omenesc era de statura inalta, trebuie sa se fi intentionat mai degraba caracterul decat inaltimea. Antediluvienii, in general, aveau o mare putere fizica si intelectuala. Acesti oameni renumiti pentru intelepciunea si priceperea lor si-au devotat persistent puterile intelectuale si fizice spre satisfacerea propriei mandrii si pasiuni si spre oprimarea semenilor (PP 80, 84, 90).
6:5 Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.
Domnul. [in engleza, Dumnezeu] Pentru a fi consecventa, KJV trebuia sa inteleaga ,,Domnul” in loc de ,,Dumnezeu”, asa cum este folosit in ebraica cuvantul Yahweh, Iehova. Dupa cate se pare, traducatorii lui KJV au fost influentati de LXX, care spune: ,,Domnul Dumnezeu”.
Rautatea omului era mare. Limba omeneasca cu greu ar putea sa prezinte un tablou mai izbitor al decaderii umane. Nu a mai ramas nimic bun in om, ,,el era putred pana in maduva oaselor”. Orice ,,inchipuire” a gandurilor lui era rea. Cuvantul ,,inchipuire”, de la yeser, inseamna ,,plan” sau ,,formatie” si este derivat din verbul ,,a fasona”, ,,a forma”, yasar. Prin urmare, ,,inchipuire” se refera la ganduri rele ca produs al unei inimi rele. Hristos a zis: ,,Caci din inima ies gandurile rele” si a remarcat ca ele produc rand pe rand ,,uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele” (Matei 15,19). In popor, inima a fost considerata centrul celor mai nobile puteri ale spiritului – constiinta si vointa. O inima contaminata, mai devreme sau mai tarziu, infecteaza intreaga viata.
In fiecare zi. Literal, ,,in fiecare zi”, sau ,,in timpul zilei”. Aceasta expresie aduce la culme descrierea rautatii antediluviene. Daca aceasta nu este o coruptie totala, cum putea limba omeneasca sa o exprime? Aici gasim raul aflat mai presus de orice in inima, in ,,inchipuiri”, sau ganduri si fapte. Cu foarte putine exceptii nu era nimic altceva decat un rau nu doar vremelnic, ci un rau continuu, si nu doar in cazul catorva insi, ci in intreaga societate. Aceasta stare a avut loc pentru ca oamenii, ,,inadins se fac ca nu stiu” Cuvantul lui Dumnezeu (2 Petru 3,5).
6:6 I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant, si S-a mahnit in inima Lui.
I-a parut rau Domnului. Forta cuvintelor ,,i-a parut rau” Domnului se poate intelege din afirmatia explicativa ,,S-a mahnit” in inima Lui. Aceasta dovedeste ca parerea de rau a lui Dumnezeu nu presupune lipsa de prevedere din partea Lui, sau vreo stare schimbatoare in natura ori scopul Sau. In acest sens, Dumnezeu nu Se caieste niciodata de nimic (1 Samuel 15,29). ,,Parerea de rau” a lui Dumnezeu este o expresie care se refera la durerea iubirii divine, pricinuita de pacatosenia omului. Ea prezinta adevarul ca Dumnezeu, consecvent cu faptul ca este neschimbator, Isi raspunderea unei pozitii schimbate fata de un om schimbat. Mentionarea mahnirii divine in fata starii corupte a omului este o induiosatoare indicatie ca Dumnezeu nu-l uraste pe om. Pacatul omenesc umple inima divina cu adanca mahnire si mila. Ea starneste oceanul nelimitat al simpatiei de care este capabila iubirea nemarginita pentru omul pacatos. Cu toate acestea, ea Il impresioneaza spre a acorda o rasplata dreapta. (vezi Ieremia 18,6-10; PP 630).
6:7 Si Domnul a zis: Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare, si pana la pasarile cerului; caci Imi pare rau ca i-am facut.
Am sa sterg de pe fata pamantului pe om. Expresia ebraica tradusa aici ,,voi nimici” [versiunea engleza], inseamna literal ,,voi curata” sau ,,sterge” (vezi Exod 32,32.33; Isaia 43,25). Folosirea ei in acest pasaj inseamna stapanirea neamului omenesc printr-un potop nimicitor si este cea mai potrivita.
6:8 Dar Noe a capatat mila inaintea Domnului.
Noe a capatat mila. In aceste cuvinte se vede mila in mijlocul maniei. Printre ele, Dumnezeu a fagaduit pastrarea si restatornicirea omenirii. Cuvantul ,,mila” se intalneste in Scriptura aici pentru prima data si are in mod clar aceeasi semnificatie ca in referintele Noului Testament, unde este infatisata favoarea induratoare si nemeritata a lui Dumnezeu exercitata fata de pacatosi care nu o merita. Cat de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, chiar in starea lui decazuta, se poate observa dintr-o serie de factori. El le-a dat o Evanghelie a indurarii in fagaduinta semintei femeii, o slujba a indurarii, ridicand si mentinand o succesiune de barbati evlaviosi ca sa predice Evanghelia si sa-i avertizeze impotriva cailor pacatului, un spirit al indurarii spre a se lupta cu ei si a mijloci pentru ei,
o prevedere a indurarii, acordandu-le o lunga perioada de proba, o favoare suplimentara de indurare, o amanare de o suta douazeci de ani si, in cele din urma, o exemplu de indurare, salvandu-i pe cei credinciosi in timp ce toti ceilalti au fost nimiciti. Acest vechi exemplu de har si indurare este un izvor de asigurare si speranta pentru credinciosii care traiesc la sfarsitul timpului, timp pe care Insusi Hristos l-a comparat cu vremea lui Noe (Matei 24,37-39). Urmasii credinciosi ai Lui pot avea siguranta ca Dumnezeu ii va primi, asa cum l-a primit si pe Noe, ii va pastra in acelasi fel in mijlocul rautatii acestor zile si se va ingriji de mantuirea lor la judecata viitoare.
6:9 Iata care sunt urmasii lui Noe. Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
Noe era un om neprihanit. Istoria lui Noe introduce un subtitlu nou si pe acela al potopului. Autorul prezinta in primul rand motivele pentru care Noe a gasit har in fata lui Dumnezeu si pentru care a fost crutat in timpul nimicirii care a urmat. Nu un capriciu divin a facut din el beneficiarul favorii divine, ci o viata care a fost in armonie cu vointa lui Dumnezeu. Noe este caracterizat prin trei expresii, fiecare asezandu-l in cea mai favorabila lumina in contrast cu contemporanii sai. El a fost un ,,om neprihanit”. Cuvantul ,,neprihanit” nu inseamna nevinovatie imaculata, ci credinciosie, castitate, virtute. Este demn de observat faptul ca el este numit nu doar ,,neprihanit”, ci un ,,om neprihanit”. Ca sa traiesti in vremea lui Noe o viata exemplara era nevoie de un om care putea sa stea fara teama si cu fermitate impotriva indemnurilor rele, ispitelor subtile si batjocurii ticaloase. El nu a fost nici slab, nici lipsit de judecata sau de putere de vointa. El a fost un ,,om” cu convingere puternica, drept in cugete si fapte.
Fara pata intre cei din vremea lui. Al doilea atribut il infatiseaza pe Noe ca fiind ,,ireprosabil in generatia sa”, RSV. Aceasta nu inseamna ca el a trait intr-o stare de nevinovatie, ci mai degraba in integritate morala. Nu se refera numai la viata evlavioasa a lui Noe, ci si la statornicia religiei sale in mijlocul atmosferei de nedreptate in care traia. Cu siguranta ca el avea o descendenta curata, fiind si in aceasta privinta deosebit de contemporanii sai, dintre care multi erau urmasi ai casatoriilor mixte dintre credinciosi si necredinciosi.
Noe umbla cu Dumnezeu. In al treilea rand, viata lui Noe semana cu aceea a stramosului sau evlavios Enoh (vezi cap. 5,22.24), care fusese mutat in slava vesnica numai cu 69 de ani inainte de nasterea lui Noe. In timpul propriei copilarii, cand mutarea lui Enoh era inca vie in amintirea generatiei mai in varsta, trebuie ca Noe sa fi auzit multe despre viata evlavioasa a acelui barbat.
Dar faptul ca Noe este descris astfel nu inseamna ca el a ajuns la aceasta stare de indreptatire prin propriile eforturi. Ca toti ceilalti adevarati copii ai lui Dumnezeu, el a fost salvat prin credinta in Dumnezeu (vezi Evrei 11,7).
6:10 Noe a nascut trei fii: Sem, Ham si Iafet.
Noe a nascut trei fii. Vezi comentariul pentru capitolul 5,32.
6:11 Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie.
Pamantul era stricat. Starea pacatoasa a omului antediluvian este reprezentata ca stricaciune a intregului pamant. Termenul ,,stricaciune” este aplicat in alta parte la idolatrie, pacatul pervertirii si coruperii adorarii lui Dumnezeu (Exod 32,7; Deuteronom 32,5; Judecatori 2,19; 2 Cronici 27,2). Dupa cum se intelege din expresia ,,inaintea lui Dumnezeu”, ei au practicat raul public si in mod flagrant.
6:12 Dumnezeu S-a uitat spre pamant, si iata ca pamantul era stricat; caci orice faptura isi stricase calea pe pamant.
Dumnezeu s-a uitat spre pamant. Starea de pe acest pamant a devenit subiectul cercetarii deosebite a lui Dumnezeu. Inspiratia da in felul acesta asigurarea ca judecata care urma sa vina nu a fost un act necugetat si arbitrar al divinitatii. Aceasta cercetare descopera faptul ca nu mai exista nici o deosebire intre cainitii sfidatori de Dumnezeu si setitii tematori de Dumnezeu. Cu foarte putine exceptii, ,,orice faptura” se stricase.
6:13 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: Sfarsitul oricarei fapturi este hotarat inaintea Mea, fiindca au umplut pamantul de silnicie; iata, am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul.
Sfarsitul oricarei fapturi. Dupa ce a concluzionat ca pacatul nu putea fi oprit prin nici un alt mijloc decat prin nimicirea rasei (cu exceptia unei familii), Dumnezeu i-a facut cunoscut lui Noe planul Sau. Instiintarile precedente despre intentia divina de a nimici acest pamant (v.3.7) se presupune ca sunt raportarea cuvintelor pe care Dumnezeu le-a rostit in sfatul ceresc, mai degraba decat catre vreo ureche omeneasca. Cu toate acestea, aici a fost facuta o comunicare direct catre Noe. Probabil ca aceasta a avut loc cu o suta douazeci de ani inainte de potop, dupa cum s-a sugerat in versetul 3. Dumnezeu a dorit sa le ofere oamenilor ocazia de a indrepta caile lor rele, daca ei ar fi dorit asa ceva si, in consecinta, l-a insarcinat pe Noe, un ,,propovaduitor al neprihanirii” (2 Petru 2,5) sa vesteasca aceasta solie de avertizare. Aceasta a constituit in sine o manifestare a indurarii, intemeiata pe principiul divin de a nu actiona inainte ca oamenii sa fi fost avertizati despre ce-i asteapta in caz ca vor continua sa pacatuiasca (Amos 3,7).
A umplut pamantul cu silnicie. Cuvintele preliminare ale lui Dumnezeu trebuie sa-l fi zguduit pe Noe, dar urmeaza si motivul pentru hotararea lui decisiva. In loc sa umple pamantul cu oameni care sa caute sa traiasca in conformitate cu vointa lui Dumnezeu, omul ,,umpluse pamantul cu silnicie”.
Am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul. Observati ca Dumnezeu nu a facut cunoscuta intentia Sa de a nimici pe om ,,de pe” pamant, ci ,,impreuna” cu el. Desi pamantul ca atare nu poate suferi nici o nimicire penala, el trebuie sa impartaseasca nimicirea omului, pentru ca, in calitate de loc de locuit al omului si loc al faptelor sale criminale, pamantul este una cu el. Acest fapt nu inseamna, desigur, nimicirea planetei noastre, ci mai degraba completa pustiire a suprafetei sale.
6:14 Fa-ti o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o imparti in camarute, si s-o tencuiesti cu smoala pe dinauntru si pe dinafara.
Fa-ti o corabie. Incepand de la darea poruncii de a cladi o corabie, trebuiau sa fie facute pregatiri pentru salvarea lui Noe si a familiei sale. Cuvantul ebraic tradus ,,corabie” vine de la un termen egiptean care indica mari vase bune de navigat pe mare folosite pentru transportul obeliscurilor si ambarcatiuni de procesiune pentru transportul statuilor sfinte pe Nil.
Lemn de gofer. Cuvantul ebraic gopher vine de la vechiul sumerian giparu, un copac inca neidentificat in mod absolut. Vechii egipteni isi construiau vasele lor cele mari din cedru si, de aceea, comentatorii au sugerat ca lemnul de gofer poate sa fi fost lemn de conifere, cum ar fi cedru sau chiparos. Calitatea lor rasinoasa l-ar face ideale pentru o astfel de intrebuintare. Ellen G. White afirma ca lemnul folosit de Noe a fost chiparosul (PP 95).
S-o imparti in camarute. Corabia trebuia sa fie impartita in camarute, literal, ,,cuiburi”, necesare in mod deosebit pentru multimea de animale, si sa fie calafatuita si pe dinauntru, si pe dinafara. Cuvantul tradus ,,smoala” este de origine babiloniana si indica atat smoala, cat si bitum. Astfel de materiale au fost gasite in Mesopotamia inca din vremurile stravechi si folosite pentru calafatuirea corabiilor (vezi comentariul pentru cap. 2,12).
6:15 Iata cum s-o faci: corabia sa aiba trei sute de coti in lungime, cincizeci de coti in latime si treizeci de coti in inaltime.
Iata cum sa o faci. Corabia trebuia sa fie construita intocmai dupa instructiunile divine. Dimensiunile sale, asa cum i-au fost date lui Noe, dovedesc ca vasul era de o marime extraordinara. Daca aceste instructiuni detaliate nu ar fi fost de la Dumnezeu, Noe, un barbat fara experienta anterioara in construirea de corabii sau navigatie, nu ar fi putut-o construi niciodata. Cea mai mare corabie din antichitate cunoscuta astazi era un model egiptean, lunga de 130 de coti si larga de 40 de coti. Corabia lui Noe era de aproape 3 ori mai lunga. Daca este vorba de cotul de 52,32 cm (conform cu Deuteronom 3,11), lungimea corabiei ar fi fost de 156, 96 m, latimea ei de 26,16 m si inaltimea ei de 15,69 m. S-a presupus, in general, ca acea corabie avea forma unei lazi, sau a unei cutii, mai degraba decat a unei corabii, dar textul sacru nu spune niciunde acest lucru. Din cauza lipsei de informatie precisa cu privire la forma corabiei, se pare inutil a se calcula continutului cubic exact al corabiei lui Noe. Totusi, din datele descrierii este clar ca ea a fost o corabie de dimensiuni formidabile, cu spatii mari pentru animalele adunate in ea si pentru hrana pe timp de un an.
6:16 Sa faci corabiei o fereastra, sus, lata de un cot; usa s-o pui in latura corabiei; si sa faci un rand de camari jos, altul la mijloc si altul sus.
O fereastra. Anumite cuvinte ebraice si constructia gramaticala folosita in acest verset dau nastere la dificultati in stabilirea celor intelese de Moise. Cuvantul tradus ,,fereastra”, sohar, poate avea fie intelesul de ,,lumina”, ,,deschidere luminoasa”, sau ,,acoperis”. Traducerea ,,acoperis”, ca in RSV, pare sa se intemeieze pe o evidenta mai puternica decat traducerea ,,fereastra”. Faptul ca Noe nu a putut sa vada suprafata pamantului pana ce nu a deschis soharul (vezi cap. 8,6) se pare ca favorizeaza acest punct de vedere. Orice ar putea sa insemne, lumina era lasata sa intre prin partea superioara (vezi PP 95).
Sus, lata de un cot. Aceasta propozitie este greu de interpretat. Daca termenul sohar inseamna o ,,deschidere luminoasa”, propozitia se poate referi la un fel de lucrare in zabrele, inalta de un cot de jur-imprejurul partii de sus a corabiei, pentru a ingadui sa intre lumina. Daca sohar inseamna acoperis, practic, aceasta poate avea acelasi inteles, si anume ca intre acoperis si marginea de sus a peretilor era un cot.
6:17 Si, iata ca Eu am sa fac sa vina un potop de ape pe pamant, ca sa nimiceasca orice faptura de sub cer, care are suflare de viata; tot ce este pe pamant va pieri.
Eu. [chiar eu, traducere KJV] Repetarea si accentuarea lui ,,Eu” este o indicatie clara ca dezastrul care urma sa vina a fost o lucrare divina si nu o intamplare naturala.
Un potop de ape. Cuvantul ,,potop”, mabbul este folosit peste tot in Vechiul Testament numai pentru potopul lui Noe, cu exceptia posibila din Psalmi 29,10. Mabbul poate fi derivat dintr-o radacina asiriana care inseamna ,,a distruge”. Constructia ebraica a expresiei ,,un potop de ape”, ar permite sa se citeasca ,,o distrugere de ape”. Acest pasaj este prima indicatie a sensurilor in care sa fie folosita distrugerea.
6:18 Dar cu tine fac un legamant; sa intri in corabie, tu si fiii tai, nevasta ta si nevestele fiilor tai impreuna cu tine.
Fac un legamant. Cel dintai acord raportat intre Dumnezeu si Noe (vezi cap. 15,9-17 pentru procedura de urmat la incheierea unui legamant). Prin incheierea unui legamant cu Noe, Dumnezeu a intarit increderea acelui barbat credincios in siguranta purtarii de grija divine. Orice se putea intampla, Noe stia ca el si familia sa vor fi salvati.
Si fiii tai. Aceste fagaduinte i-au cuprins chiar si pe fiii nenascuti ai lui Noe si sotiile lor, pentru ca in acea vreme Noe inca nu avea copii, desi era deja in varsta de 480 de ani (vezi cap. 5,32). Nici unul dintre stramosii lui Noe nu a asteptat timp atat de indelungat dupa urmasi si poate ca el a si pierdut speranta de a mai fi binecuvantat cu copii. In multe ocazii, Dumnezeu a pregatit uneltele Sale alese pentru timpul de criza, calauzindu-le prin lungi perioade de deznadejde, ca sa poata invata rabdarea si increderea in El. Chiar aceeasi experienta au avut-o si parintii lui Isaac, Samuel si Ioan Botezatorul. Porunca de a construi corabia cuprindea, in acel timp, asigurarea indirecta ca, pastrand viata, spita familiei lui Noe nu se va stinge. Nasterea fiilor sai va fi atunci pentru Noe un semn de egala certitudine a potopului care urma sa vina. Prin credinta, el a mers inainte, crezand ,,lucruri care inca nu se vedeau” (Evrei 11,7).
6:19 Din tot ce traieste, din orice faptura, sa iei in corabie cate doua din fiecare soi, ca sa le tii vii cu tine: sa fie o parte barbateasca si o parte femeiasca.
Din tot ce traieste. Viata animalelor, cat si cea a omului, urma sa fie pastrata prin credinta lui Noe. Comentatorii vad o contradictie intre porunca de a lua cate doua din fiecare soi si ordinul dat mai tarziu sa ia din anumite soiuri cate sapte (cap. 7,2). Prima porunca avea intentia sa-l informeze pe Noe cu privire la masurile de precautie care trebuiau sa fie luate spre a salva lumea animala de la nimicirea completa, si o pereche din fiecare urma sa fie suficienta pentru reproducere. Aceasta este tot ceea ce a intentionat Dumnezeu cu acea ocazie.
6:20 Din pasari dupa soiul lor, din vite dupa soiul lor, si din toate taratoarele de pe pamant dupa soiul lor, sa vina la tine inauntru cate doua din fiecare soi, ca sa le tii cu viata.
Verset ce nu a fost comentat.
6:21 Si tu, ia-ti din toate bucatele care se mananca, si fa-ti merinde din ele, ca sa-ti slujeasca de hrana tie si lor.
Hrana. Trebuia sa fie adunata hrana pentru familia lui Noe si nutret pentru animale, in cantitate suficienta ca sa ajunga pentru mai mult decat un an. Aceasta nu numai ca trebuia sa fie recoltata, ci si inmagazinata in corabie. Pentru a indeplini aceasta lucrare in mod eficient era nevoie de talentul unui organizator priceput. Noe urma sa devina nu numai un constructor de corabie si un propovaduitor, ci si un fermier si furnizor totodata.
6:22 Asa a si facut Noe: a facut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Asa a si facut Noe. Raportul despre instructiunea data lui Noe se incheie cu observatia ca el a facut tot ce i-a cerut Dumnezeu sa faca. In ascultarea de Dumnezeu, el nu a dat dovada de ezitare. Legatura sa cu rudele care devenisera, ca si cainitii cei blestemati, nu l-a influentat in nici un fel. Educatia sa, primita de la parintii si bunicii sai credinciosi, l-a pregatit pe Noe pentru o credinta fara ezitare in Dumnezeu si pentru ascultarea de poruncile Sale.
Acest scurt verset descopera o suta douazeci de ani de slujire credincioasa. Unii dintre aceia care au crezut solia lui Noe, ca bunicul sau Metusala, au murit inainte sa aiba loc inspaimantatorul eveniment. El a trait solia pe care a predicat-o, iar aceia care l-au cunoscut cel mai bine, propria familie, nu se puteau sustrage de la influenta sa cea sfanta. Fiii sai nu numai ca credeau ce predica el, dar au si participat activ la pregatirile in vederea acelui teribil eveniment prezis inainte de nasterea lor.
Experienta lui Noe infatiseaza un exemplu nobil pentru crestinii care stiu ca traiesc in timpul sfarsitului si se pregatesc ei insisi pentru stramutare. Cea mai mare lucrare misionara a lor urmeaza sa fie facuta in camin.
Comentariile lui Ellen G. White
1-22 PP 90-98; SR 62-64
2 PP 81, 338; SR 62; 5T 93
3 FE 504; GC 338; LS 208; PP 92, 102; 4T 308
5 CH 109; CS 205; DA 633; Ev 567; FE 221, 421; GC 543; MYP 456; PP 79, 91; Te 281
5,6 SR 62
5-7 PP 325
5-8 GC 431
7 PK 297; PP 91, 92; SR 58
9 PP 363
11 GC 543; PP 91; Te 25
11-13 CH 109
12,13 PP 363
12-16 PP 92
13 FE 504
13, 14 GC 338
14-16 PP 92
17,18 SR 146
18 PP 363