50:24 Iosif a zis fratilor sai: Eu am sa mor! Dar Dumnezeu va va cerceta, si va va face sa va suiti din tara aceasta in tara, pe care a jurat ca o va da lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov.
Eu am sa mor. Cand Iosif a vazut ca i se apropie sfarsitul, el si-a exprimat fata de fratii lui ferma credinta in implinirea fagaduintei divine (vezi cap. 46,4.5; 15,16). El i-a pus sa jure ca atunci cand Dumnezeu ii va conduce in Tara Fagaduintei, aveau sa ingroape oasele lui acolo. Aceasta dorinta a fost indeplinita. Cand a murit, el a fost imbalsamat, ca si tatal sau (vezi comentariul pentru
v.2 si 3) si pus intr-un sicriu. Probabil ca trupului sau i s-a facut o inmormantare provizorie, intr-un mormant pregatit mai dinainte, dupa obiceiul egiptean, si a ramas in Egipt pana la vremea exodului. La acea data, izraelitii au implinit dorinta lui, au dus ramasitele sale (pamantesti) in Canaan si le-au ingropat la Sihem, in ogorul care fusese cumparat de Iacov si dat fiului sau Iosif (Geneza 33,19; 48,22; Iosua 24,32).
O data cu actul de credinta din partea lui Iosif, aflat pe moarte, se incheie istoria perioadei patriarhale. Sicriul, sau mormantul sau, a devenit pentru pelerinii din Egipt un continuu memorial al fagaduintelor lui Dumnezeu ca locuinta lor statornica avea sa fie tara Canaanului, iar nu Egiptul. El a ramas un permanent indemn pentru ei sa-si intoarca privirile lor de la Egipt spre Canaan si sa astepte cu rabdare si credinta implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, pe care o facuse parintilor lui.
Comentariile lui Ellen G. White 15-26 PP 239-240