45:3 Iosif a zis fratilor sai: Eu sunt Iosif! Mai traieste tatal meu? Dar fratii lui nu i-au putut raspunde, asa de incremeniti ramasesera inaintea lui.
Eu sunt Iosif. Efectul acestui anunt este mai usor de imaginat decat de descris. Pana aici, Iosif fusese cunoscut fratilor lui ca Tafnat-Paeneah, un om care vorbea cu ei printr-un traducator (cap. 42,23). Deodata, acest august domn din Egipt vorbeste cu ei in limb lor. Glasul si asemanarea fratelui lor de mult pierdut au strabatut prin mintea lor la auzirea numelui familiar si i-au umplut de uimire si teama.
Mai traieste tatal meu? Poate ca Iosif a fost indemnat sa puna aceasta intrebare, dupa ce a vazut panica pe fetele lor. Acum el nu se mai refera la Iacov ca la ,,batranul de care ati vorbit” (cap. 43,27), ci ca propriul tata iubit si respectat. Iosif fusese informat (cap. 43,27, 28) de faptul ca el mai traia inca, dar i se spusese din nou (cap. 44,34). Inima lui tanjea sa mai auda despre tatal lor.
Asa de incremeniti. Aceasta intorsatura a lucrurilor era prea de tot si oamenii au amutit. Ei erau ingroziti nu numai din cauza maretiei lui Iosif, ci de aducerea aminte a crimei lor de odinioara impotriva lui. Pana aici, ei se asteptasera numai la o pedeapsa divina pentru fapta aceea si nu se temusera de o pedeapsa omeneasca, deoarece crima lor nu era cunoscuta de nimeni in afara de cercul lor mic. Totusi, acum stateau in fata aceluia pe care ei il nedreptatisera atat de mult. Nu este de mirare ca s-au tras inapoi in panica din fata lui crezand ca acum sosise ceasul sa plateasca pentru faptele de la Dotan.