41:51 Iosif a pus intaiului nascut numele Manase (Uitare); caci, a zis el, Dumnezeu m-a facut sa uit toate necazurile mele si toata casa tatalui meu.
Manase. Literal, ,,pricinuind uitare”. Iosif a dat numele acesta intaiului sau nascut drept recunostinta ca Dumnezeu l-a facut sa uite starea lui de sclavie de mai inainte si puternica dorinta pe care o avusese dupa caminul tatalui sau. El era recunoscator ca Dumnezeu i-a intemeiat un camin, cu toate ca era in tara exilului sau. Nenorocirea lui de mai inainte nu putea sa amarasca starea prezenta a lui de fericire, pentru ca adversitatea fusese transformata in prosperitate.
Se pune intrebarea, pentru ce nu a luat Iosif de indata legatura cu tatal sau, dupa ce a ajuns la o pozitie atat de inalta? Uitase el intr-adevar iubirea tatalui sau si nu s-a simtit obligat sa-i descopere barbatului imbatranit ca el mai este inca in viata? Faptul ca el nu incetase intr-adevar sa-i fie dor este clar nu numai din intalnirea tandra cu fratii si tatal sau, care urmeaza sa fie descrisa in curand, ci si din declaratia facuta la nasterea lui Efraim, caracterizand Egiptul ca tara a suferintei lui. Faptul ca el nu a declarat de indata provenienta lui si nu a trimis o solie acasa in Canaan se poate atribui ezitarii de a-i descoperi tatalui sau rautatea de care se facusera vinovati fratii lui, sau poate unui impuls divin care il avertizase ca inca nu sosise timpul pentru a descoperi fapta. In orice caz, purtarea lui Iosif in aceasta privinta nu descopera nimic in dezacord cu evlavia care patrunde in mod atat de evident viata lui. Daca Dumnezeu a ales sa-l aseze in Egipt, el avea sa ramana in Egipt.